x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sorin Ilieşiu a demisionat din PNL

Sorin Ilieşiu a demisionat din PNL

23 Oct 2008   •   00:00

Sorin Ilieşiu i-a transmispreşedintelui PNL Călin Popescu Tăriceanu, o scrisoare, în care anunţă că îşi dă demisia din partid, protestând, astfel, faţă de "împiedicarea deliberată" a adoptării legii lustraţiei, de către Bogdan Olteanu, pe care l-a numit "criptocomunist travestit în liberal".



Sorin Ilieşiu, membru PNL din 2001, arată în scrisoarea deschisă către Călin Popescu Tăriceanu, şi intitulară "Prezentarea demisiei din PNL", că, "spre dezonoarea" formaţiunii, preşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Bogdan Olteanu, "a împiedicat programatic adoptarea lustraţiei anticomuniste".

"Batjocorind memoria glorioasă a PNL în istoria României, Bogdan Olteanu a rămas încremenit într-un proiect de sorginte comunistă, nereuşind să-şi reformeze forul interior deformat de influenţa din familie, astfel încât să poată condamna criminalitatea regimului comunist condus inclusiv de bunica domniei sale, tovarăşa Ghizela Vass (1912-2004), cea mai longevivă activistă din nomenclatura de vârf a comunismului românesc, membră între 1948 şi 1984 a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Romîn, respectiv al Partidului Comunist Român, o apropiată a familiei dictatorului stalinist Ceauşescu", spune Sorin Ilieşiu.

El îl acuză pe Olteanu că "nu s-a desprins total de ideologia comunistă propagată şi de cumnatul bunicii domniei sale, tovarăşul Jack Podoleanu, director la Editura Partidului Muncitoresc Romîn, viitoarea Editură Politică".

"Problema d-lui Bogdan Olteanu nu este că bunica dânsului, tov. Ghizela Vass, a activat timp de 36 de ani în vârful conducerii partidului comunist, fiind direct implicată în epurări şi în alte mârşăvii. Problema d-lui Bogdan Olteanu este că acţionează cu premeditare în conformitate cu lecţia de cinism şi duplicitate primită de la veterana comunistă. Genealogia lui Bogdan Olteanu s-a dovedit a fi esenţialmente politică, nu doar genetică. Iar faptul ca Bogdan Olteanu îşi îndeplineşte o asemenea misiune sub faldurile peneliste este cu atât mai scandalos", se mai arată în documentul citat.

În opinia lui Sorin Ilieşiu,"este de neconceput ca legea lustraţiei, iniţiată de liberali şi declarată obiectiv prioritar al PNL, să zacă de peste doi ani şi jumătate în Camera Deputaţilor, prezidată de Bogdan Olteanu care a acţionat cu o viclenie tipic comunistă, ca un veritabil criptocomunist travestit în liberal, pentru ca lustraţia să nu fie adoptată, în timp ce, în vara anului trecut, declara cu ipocrizie, că ?legea lustraţiei face parte din obiectivele sale politice pentru acest mandat?".

"În consecinţă, subsemnatul Sorin Ilieşiu, membru PNL din 2001, autor al raportului neoficial de condamnare a comunismului demisionez din PNL în semn de protest faţă de împiedicarea deliberată timp de peste doi ani şi jumătate - de către liderul PNL Bogdan Olteanu, propus de dvs în fruntea Parlamentului - a adoptării legii lustraţiei declarată obiectiv prioritar al PNL, iniţiată de PNL", se mai arată în scrisoarea deschisă transmisă lui Călin Popescu Tăriceanu.
Mediafax

×
Subiecte în articol: romania pnl bogdan olteanu