x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Pregătite pentru party în Ibiza!

Pregătite pentru party în Ibiza!

de Oana-Maria Baltoc    |    19 Iun 2009   •   00:00
Pregătite pentru party în Ibiza!

Tânăra creatoare de modă Roxana Butnaru şi-a prezentat săptămâna trecută colecţia de rochii pentru zilele şi serile călduroase ale acestei veri. Şi ce locaţie mai potrivită pe o asemenea caniculă decât Water Park Otopeni, care şi-a deschis porţile spre răcorirea celor înfierbântaţi.

În cadrul petrecerii tematice de deschidere a parcului acvatic "Sunshine to Ibiza", modelele au defilat sub razele soarelui, pe acordurile melodiilor interpretate de Anamaria Ferenz şi de Claudia (ex-Sexxy). Cocteilurile şi sucurile naturale au completat atmosfera de vacanţă, desăvârşind scenariul în care vedete au fost rochiile.

LUNG, LARG, VAPOROS. Cuvântul de ordine în colecţia designerului Roxana Butnaru: mătasea naturală. De înţeles, dacă ne gândim că o femeie acoperită de materiale luxoase se află întotdeauna în centrul atenţiei, fie că merge la plajă sau la o petrecere pe malul mării.

"Colecţia are şi rochiţe scurte cu aplicaţii preţioase, şi mai ales rochii lungi, must have-ul anului 2009, chiar dacă rochia lungă s-a purtat şi anul trecut. Rochiile se poartă şi ziua, cu sandale fără toc şi flip-flop, dar şi seara, cu toc foarte înalt, dacă evenimentul cere acest lucru.

Am folosit mătasea pentru că îmi plac foarte mult materialele naturale, dar şi pentru că este un material vaporos, care curge foarte frumos. Apoi, imprimeul floral este vedeta acestui sezon, însă imprimeurile pot veni şi din alte zone. De asemenea, se poartă foarte mult anul acesta şi fustele lungi şi largi. Nu pot să spun că am mers pe o culoare anume în această colecţie, ci pe un amalgam de culori.

Însă mie, personal, mi se pare foarte potrivit pentru vară albul. Orice investiţie în alb durează puţin, pentru că albul este greu de întreţinut, dar în schimb se vede foarte frumos pe o piele bronzată", ne sfătuieşte Roxana Butnaru.

De pe podium nu au lipsit costumele de baie, în ton cu cerinţele acestui sezon: imprimeuri, amestec de culori, aplicaţii preţioase şi în nici un caz bikini tanga. Epoca fundului dezgolit s-a dus. E timpul ca domnii să-şi trezească imaginaţia şi s-o pună la lucru.

×
Subiecte în articol: life & style