x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Italia: Medicii cred că sinuciderea poate fi prevenită prin sport

Italia: Medicii cred că sinuciderea poate fi prevenită prin sport

10 Sep 2010   •   00:00

Pentru că în fiecare an patru mii de persoane îşi iau viaţa în Italia, Centrul de Prevenire a Sinuciderii invită populaţia la un maraton pe străzile Romei. Cu această ocazie, familiile vor afla cum îşi pot ajuta rudele cu tendinţe sinucigaşe, informează cotidianul Il Messaggero, citat de Agerpres.



Mai mult de jumătate dintre sinucigaşii din Italia sunt bărbaţi cu vârste cuprinse între 15 şi 44 de ani. Majoritatea cazurilor s-au înregistrat în nordul Italiei şi Sardinia, arată un studiu publicat de Institutul Superior de Sănătate citat de cotidianul Il Messaggero.

Pentru a trage un semnal de alarmă asupra fenomenului, Centrul de Prevenire a Sinuciderii al spitalului Sant'Andrea din Roma va organiza duminică un mini-maraton în centrul capitalei. La evenimentul sportiv "Race for Life" ("Aleargă pentru Viaţă") sunt invitate să participe toate persoanele interesate. Medicii consideră că familia are un rol important în prevenirea unui act sinucigaş dacă va şti să recunoască primele semne. Psihiatrul Maurizio Pompili, profesor la Facultatea de Medicină şi Chirurgie din cadrul Universităţii "Sapienza" din Roma, a explicat că, de cele mai multe ori, indiferenţa familiei îi izolează pe subiecţii fragili care nu au curajul să ceară ajutor în exterior. Implicarea în activităţi socio-relaţionale reduce posibilitatea unei sinucideri, iar sportul este una dintre soluţii.

Profesorul Pompili a adăugat că sinuciderea este una din cauzele principale ale morţii în lume şi face mai multe victime decât un război sau calamităţile naturale. Organizaţia Mondială a Sănătăţii avertizează că, în fiecare an, în lume se sinucid un milion de oameni. În 2020 este posibil ca numărul sinucigaşilor să crească la un milion şi jumătate.

×
Subiecte în articol: lumea