x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Sinuciderile şi depresiile au costat economia japoneză 25 de miliarde de euro, în 2009

Sinuciderile şi depresiile au costat economia japoneză 25 de miliarde de euro, în 2009

07 Sep 2010   •   00:00

Sinuciderile şi depresiile au provocat economiei japoneze, în 2009, costuri combinate de aproximativ 2.680 de miliarde yeni (25 de miliarde de euro), potrivit rezultatelor unui studiu guvernamental inedit, informează AFP citat de Agerpres.



Guvernul nipon a calculat că veniturile pierdute în urma deceselor prin sinucidere şi a încetării lucrului de către persoanele depresive, la care se adaugă costurile diverselor alocaţii şi îngrijiri medicale necesare pentru îngrijirea persoanelor suferinde, s-au ridicat în anul 2009 la suma totală de 2.678,2 miliarde de yeni. Potrivit studiului, din suma totală aproximativ 1.900 miliarde de yeni (17,7 miliarde de euro) reprezintă salarii şi venituri care nu au mai putut fi vărsate din cauza sinuciderii beneficiarilor şi care nu au mai putut fi reinjectate în economie.

Ministerul japonez al Sănătăţii a precizat că din cele 32.845 de persoane care s-au sinucis în 2009, aproximativ 26.500 aveau o vârstă cuprinsă între 15 şi 69 de ani. Dacă aceste persoane ar fi trăit şi muncit până la vârsta de 70 de ani, ar fi putut câştiga o sumă estimată la 1.902 miliarde de yeni.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), rata suicidului în Japonia depăşeşte 25 de cazuri la 100.000 de locuitori, adică aproape dublul faţă de media mondială. Anul 2009 a fost al 12-lea an consecutiv în care numărul cazurilor de sinucidere în Japonia a depăşit 30.000. Printre cauzele fenomenului specialiştii evocă problemele de sănătate dar şi dificultăţile economice înregistrate din anii '90.

×
Subiecte în articol: lumea