x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Final amanat - Viu sau mort

Final amanat - Viu sau mort

de George Arion    |    12 Noi 2006   •   00:00

SUSPANS
Imaginatia scriitorilor de literatura politista este din ce in ce mai debordanta. In cartile lor sunt prezentate crime tot mai sofisticate si prinderea ucigasilor presupune convocarea multor resurse de care dispune in prezent politia. Explicatia e simpla: pe o piata in care concurenta devine tot mai acerba se impun si rezista doar cei capabili sa inventeze povesti cat mai socante, dar in acelasi timp cat mai credibile.
SUSPANS
Imaginatia scriitorilor de literatura politista este din ce in ce mai debordanta. In cartile lor sunt prezentate crime tot mai sofisticate si prinderea ucigasilor presupune convocarea multor resurse de care dispune in prezent politia. Explicatia e simpla: pe o piata in care concurenta devine tot mai acerba se impun si rezista doar cei capabili sa inventeze povesti cat mai socante, dar in acelasi timp cat mai credibile.

Este si cazul lui Peter James (a nu se confunda cu P.D. James!) care, de pilda, in romanul Viu sau mort, isi tine cititorul "in priza" de la prima pana la ultima pagina. O banala petrecere a burlacilor capata o dramatica turnura. Cu putine zile inainte de a se casatori, lui Michael Harrison i se face o farsa lugubra: prietenii il imbata, il pun intr-un sicriu si il ingroapa, urmand ca dupa cateva ore sa-l elibereze si sa rada impreuna pe seama pataniei. Din nefericire, autorii acestei glume de un gust indoielnic mor intr-un accident de masina si nimeni nu mai are stiinta de locul unde viitorul mire se zbate ingrozit intre viata si moarte. Disparitia lui pune pe jar politia si detectivul Ray Grace isi foloseste intregul profesionalism intr-o ancheta care i se pare de o ciudatenie fara margini. In cele din urma, locul unde a fost inmormantat Michael este descoperit, dar in sicriu nu e nimeni si cercetarile continua. Pe parcursul lor se dovedeste ca bunul lui prieten este un tradator, iar cea pe care trebuia s-o conduca la altar e o femeie care nu se da in laturi de la nimic pentru a castiga bani. O joaca a unor tineri pusi pe sotii se dovedeste a fi un complot sinistru, conceput de o minte diabolica. Ray Grace reuseste sa-l dejoace cu multa cazna. Salvarea lui Michael inseamna doar in aparenta sfarsitul unui cosmar. De fapt, experienta traumatizanta pe care a trait-o il va marca pentru toata viata. Peter James scrie convingator, are o mare abilitate de a combina evenimente insolite si rabdarea de a oferi cititorilor explicatii plauzibile pentru ele. Pe parcursul lecturii, in mai multe randuri, te astepti sa afli deznodamantul, dar de fiecare data te inseli, a fost doar o capcana, finalul este amanat, ceea ce sporeste si mai mult tensiunea actiunii. Si din aceasta pricina, pe buna dreptate, el e considerat "cel mai ingenios scriitor britanic de thriller".

×
Subiecte în articol: magazin