x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Soldatul Katrina Hodge a ajuns Miss Anglia

Soldatul Katrina Hodge a ajuns Miss Anglia

08 Noi 2009   •   00:00
Soldatul Katrina Hodge a ajuns Miss Anglia

Deţinătoarea titlului de Miss Anglia a trebuit să renunţe la titlu, după ce a fost acuzată că s-a bătut într-un bar. În aceste condiţii, organizatorii concursului au decis să acorde titlul celei de-a doua clasate, şi anume Katrinei Hodge, care are 22 de ani şi este soldat în armata britanică.

Katrina Hodge a fost total surprinsă atunci când a fost invitată să se prezinte de urgenţă pentru a i se omologa titlul. Tânăra va pleca săptămâna viitoare în Africa de Sud, unde va participa la un stagiu de pregatire pentru concursul Miss World.

În urmă cu trei ani, Katrina Hodge a fost decorată pentru curaj de comandantul armatei britanice din Irak. Atunci, tânăra a reuşit să doboare printr-un procedeu de judo doi rebeli irakieni care se pregăteau să tragă asupra unui convoi militar ce patrula pe străzile oraşului Basra.

"Colegii din armată îmi spun în glumă , pentru că port aproape tot timpul lenjerie roz. Dar ei ştiu că se pot baza pe mine în orice situaţie, oricât de dificilă ar fi. M-am decis să mă înscriu în concursul de Miss pentru că tot timpul le aud pe participante cum se laudă că vor pace în lume, că vor să-i ajute pe cei în nevoie. Eu chiar fac lucrul acesta, lupt pentru pace şi vreau să conving şi alte fete frumoase să intre în armată", a declarat Katrina într-un interviu acordat publicaţiei "News of the world". (V.A.)


×
Subiecte în articol: magazin