x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Tg. Mureş / Stadionul în care Loţi Boloni a învăţat ABC-ul fotbalului stă să se prăbuşească

Tg. Mureş / Stadionul în care Loţi Boloni a învăţat ABC-ul fotbalului stă să se prăbuşească

de Horatiu Sima    |    26 Feb 2008   •   00:00
Tg. Mureş / Stadionul în care Loţi Boloni a învăţat ABC-ul fotbalului stă să se prăbuşească

În timp ce prefectul şi primarul se luxează reciproc, stadionul din oraş mai are puţin şi rămâne doar o amintire, existând pericolul de prăbuşire instantanee.

 

 

LEGENDE. Aici, în decursul anilor, au activat nume de legendă ale fotbalului nostru, Ladislau Boloni, Florea Ispir, al doilea în clasamentul tuturor timpurilor ca număr de meciuri jucate în prima divizie, 485, după Costică Ştefănescu.” Nu îmi vine să cred că este adevărat ce văd în faţa ochilor. Parcă suntem într-o ţară călcată de popoare migratoare. Totul este distrus pe terenul unde mi-am petrecut cei mai frumoşi ani ai tinereţii.Suntem în ţara nimănui, sunt multe interese pentru revendicarea suprafeţei. Se aude că totul este făcut cu bună ştiinţă, pentru a se construi în această locaţie, ca în atâtea alte oraşe, un mare mall.Am ajuns, oameni maturi, să tânjim după un meci de fotbal adevărat şi să ne ducem la Mediaş, Bistriţa, Cluj, Câmpia Turzii sau Alba Iulia pentru a vedea o partidă de fotbal pe viu”, ne-a declarat vicecampionul prezenţelor pe scena primei ligi, Florea Ispir. Alte nume cunoscute care au mai evoluat pe Municipalul mureşan sunt: M. Naghy, Fazekas, Hajnal, Varodi, Mureşan, Solyom, Toth, Czako, Kiss, Unchiaş, Ciorceri şi alţii. Cel mai cunoscut preşedinte a fost Cornel Cacovean , cel care, ulterior, a fost şi preşedintele Stelei, iar printre tehnicieni s-au numărat Tiberiu Bone, Ştefan Coidum sau Cornel Dinu.

 

DEZASTRU. Stadionul Municipal din aceste zile arată a orice, mai puţin a arenă de sport.Tribunele sunt într-o stare jalnică, în iminent pericol de a cădea singure, din el a mai ramas doar scheletul de beton. Vestiarele sunt şi ele o ruină, iar câmpul de joc e, practic, distrus în întregime. În rest, s-a furat tot ce se putea fura: gradenele din lemn au fost scoase , cu piroane cu tot, şi au luat calea focului. Nu a celui din casele megieşilor, ci în focuri improvizate făcute de oamenii străzii şi beţivii din cartier, chiar în încăperile în care se adăpostesc peste noapte şi unde, altă dată, se dezechipau jucătorii. La fel băncile, geamurile sau robinetele. Uşile au dispărut şi ele pe foc, iar gardurile de sârmă au ajuns la fier vechi pe o sticlă de băutură ieftină şi proastă. Dezastru e un cuvânt care poate nu este aşa de departe de adevăr, cum ar crede unii. Nimic nu mai este funcţional în vechea arenă sportivă, altădată fala oraşului. Nu mai este apă curentă, electricitate, gaze naturale, cabinetul medical sau sala de protocol au ajuns garsoniere de lux pentru boschetari, iar din fostele saune au rămas doar găurile unde altădată fotbaliştii făceau recuperarea.

 

VINOVAŢII. Degradarea stadionului a început după 1989, când prăbuşirea regimului comunist a adus schimbări majore în politica de finanţare a bazelor sportive. Reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Sport, care are în patrimoniu stadionul, ne-au declarat că le trebuie multe zile să caute date despre stadion.Se ştie pe plan local că, prin anul 1950, terenul de fotbal a fost dat A S Mureşul, iar în 1964, atunci când s-a înfiinţat echipa ASA Târgu Mureş, terenul a ajuns în grija militarilor, prin faptul că echipa s-a numit ASA Mureşul Târgu Mureş, clubul Mureşul mărind astfel patrimoniul. Cert este însă că, la ora actuală, el se află tot sub grija, dacă poate fi vorba de aşa ceva, a Clubului Sportiv Mureşul din localitate. Un paradox uluitor căci respectiva instituţie avea în dotare toate bazele sportive din oraş, Stadionul Municipal, Sala Sporturilor, popicăria,patinoarul, terenurile de tenis, dar nu avea nici un sportiv legitimat!Directoarea Direcţiei Judeţene de Sport, Mărioara Bârsan, spune că anul acesta nu s-au făcut investiţii în stadion şi nici nu se vor face, deoarece din sumele primite de la Bucureşti abia se poate acoperi plata salariilor. Deşi a făcut nenumărate demersuri, primarul municipiului Târgu Mureş, Dorin Florea, susţine că nu poate obţine în adminstare stadionul din cauza opoziţiei reprezentanţilor Consiliului Judeţean şi a Prefecturii.El recunoaşte starea deplorabilă în care se află arena, dar spune că nu poate face nimic atâta timp cât aceasta nu este în patrimoniul Primăriei. La râdul lui, prefectul de Mureş, Ciprian Dobre, anunţa că va purta o discuţie cu reprezentanţii sportului pentru rezolvarea situaţiei în care se află atât echipa de fotbal ASA, cât şi Stadionul Municipal. Cert este însă că, după cum se vorbeşte în oraş, pe suprafaţa totală a fostei arene, de circa şase hectare, ar fi pus ochii nişte investitori serioşi, care vor să construoiască acolo blocuri de locuinţe. Poate asta explică şi de ce totul este lăsat în paragină.

 

 

NECLARITĂŢI. De bine ce a fost administrat, s-a ales de el praful si pulberea. La propriu! Fostul mare internaţional Ladislau Boloni, care a cunoscut consacrarea la ASA Târgu Mures,văzând starea în care a ajuns terenul, n-a putut spune decât atât: „Imi vine să plâng“. Nici celelalte terenuri de antrenament, împreună cu anexele lor, situate în incinta complexului de agrement „Mureşul“, n-au avut o soartă mai bună. Din considerente electorale, probabil, primarul Dorin Florea a pus pe gardurile bazei sportive părăsite pancarte cu inscripţii de genul: „Aceste terenuri nu sunt în administrarea Primăriei Târgu Mures„ sau „Aceste terenuri sunt pe cale sa fie furate oraşului“.Primarul Dorin Florea vede astfel lucrurile: „Aceste terenuri aparţin oraşului. Avem certificat de naştere pentru acele terenuri, ei (MApN ) au buletin, dar certificatul e mai tare ca buletinul. Am cerut retrocedarea lor, iar cu fostul ministru al Apărării am ajuns chiar la un acord scris. Avem câteva hârtii în acest sens. Din acel moment au apărut interese politice şi imobliare, mână în mână cu anumiţi oameni politici locali“. Încă o dovadă, daca mai era nevoie, de felul în care este proivit sportul la Târgu Mureş.

ISTORIC

Asociaţia Sportivă a Armatei este un club sportiv cu locaţia în oraşul Târgu Mureş, în centrul României. Asociaţia sportivă "Armata", aşa cum a fost numită la înfiinţare, a fost fondată în 11 august 1964 şi a avut în decursul timpului mai multe secţii fotbal, box, haltere, judo. Chiar dacă secţiile amintite au avut rezultate destul de bune la nivel naţional, în amintirea colectivă ASA Târgu Mureş este cunoscută datorită echipei de fotbal cu acelaşi nume. Cea mai bună performanţă a echipei de fotbal a fost locul 2 în prima divizie. A participat în 3 ediţii în Cupa UEFA, dar, din păcate, a fost eliminată din prima manşă în toate cele 3 ocazii: în 1975-1976 de Dinamo Dresda, în 1976-1977 de Dinamo Zagreb şi în 1977-1978 de AEK Atena. Echipa a avut performanţe mai bune în Cupa Balcanică, în 1972-1973, când a ajuns în finală, dar a pierdut cu Lokomotiv Sofia. După evenimentele din 1989, echipa s-a zbătut în mediocritate, dar, din păcate, a retrogradat în eşalonul trei la începutul anului 2000.

×