x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Analize de conţinut media, la standarde internaţionale

Analize de conţinut media, la standarde internaţionale

04 Feb 2010   •   00:00

Cea mai importantă companie de monitorizare şi analiză de conţinut media din România, Media Image Group, a devenit membra AMEC (Asociaţia Internaţională pentru Măsurarea şi Evaluarea Comunicării), aceasta din urmă fiind o organizaţie al cărei principal obiectiv este să contribuie la dezvoltarea domeniului comunicării şi al analizelor de media.

Astfel, Media Image este prima companie de monitorizare din România care se alătură AMEC, o dată cu intrarea în această asociaţie devenind singura companie românească participantă la unicul studiu internaţional din domeniul analizelor de conţinut media - International Business Monitor. De asemenea, aderarea la această asociaţie vine şi ca o garanţie a faptului că analizele de conţinut media respectă cele mai înalte standarde internaţionale din domeniu.

"Prin aderarea la AMEC, Media Image devine parte a unei asociaţii internaţionale care reuneşte cele mai importante companii din domeniul campaniilor de comunicare media. Procesul de acceptare a Media Image în AMEC a fost consistent, a durat câteva luni, interval în care metodologia noastră de lucru a fost evaluată de specialişti renumiţi la nivel internaţional. Credem că acest lucru înseamnă, în primul rând, recunoaşterea calităţii serviciilor şi produselor noastre. În al doilea rând, prin apartenenţa la AMEC, compania noastră va împărtăşi cu ceilalţi membri ai asociaţiei instrumente, practici şi orientări strategice care vor duce la îmbunătăţirea serviciilor noastre şi la profesionalizarea mediului în care activăm", a declarat Miron Mateescu, Director de Marketing Media Image Group. (C.S.)

×
Subiecte în articol: mass-media