x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ilinca Vandici, în cârje la aniversare

Ilinca Vandici, în cârje la aniversare

15 Apr 2010   •   00:00

La trei ani de la prima transmisie, Antena 2 a fost sărbătorită de angajaţi, marţi seară, la Clubul Diplomaţilor.Fondatorul INTACT Media Group, Dan Voiculescu, şi Camelia Voiculescu, preşedintele trustului, au venit să-i felicite pe cei care, după trei ani, au ridicat media audienţelor de la 16.000 la peste 100.000 de telespectatori, în prime-time, în primele trei luni ale anului 2010.

Vedetele au fost prezente în păr. Nici Ilinca Vandici n-a lipsit de la petrecere, cu toate că are piciorul în ghips. Îmbrăcată cu o rochie mătăsoasă lungă şi spijinindu-se într-o cârjă, Ilinca şi-a făcut apariţia zâmbitoare pentru a-şi felicita colegii, moment în care cineva şi-a adus aminte de vorbele lui Lucian Mîndruţă din emisiunea "Răi, da' buni".

Invitat în show-ul lui Mihai Morar în urmă cu puţine săptămâni, Mîndruţă a spus că o place pe Ilinca Vandici mai ales pentru că îi aduce aminte de Andreea Esca. Se pare că vedeta Antenei 2 a început să semene cu Esca mai mult decât şi-ar fi imaginat cineva. "Voi fi foarte atentă de-acum încolo la vorbele lui Mîndruţă. Ceea ce dorea el a fi un compliment a devenit previziune", a glumit prezentatoarea emisiunii "Stele sub lupă". (C.S.)

×
Subiecte în articol: mass-media