x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator O nouă specie de radio apare în Capitală, Bucureşti FM 98,3

O nouă specie de radio apare în Capitală, Bucureşti FM 98,3

de Loreta Popa    |    19 Sep 2010   •   00:00

Pentru unii, Bucureştiul e doar o platformă pe care îşi desfăşoară viaţa. Pentru alţii, Bucureştiul e de nepreţuit. Astfel gândesc cei de la Radio Bucureşti FM 98,3, care oferă un moment de relaxare tuturor ascultătorilor înainte de lansarea noii grile din 20 septembrie. Deci sâmbătă, 18 septembrie, sunteţi invitaţi în Piaţa Constituţiei, Centrul Istoric, staţiile de metrou Unirii 1 şi Universitate... peste tot, în inima oraşului, să luaţi parte la un pachet complet de evenimente (concerte, spectacole, piese de teatru, defilări) chiar de Zilele Bucureştiului. Deci o nouă specie de radio va apărea în Capitală. Energic, tânăr, rebel. Este hot, cool, trendy, fancy, kinky, spooky... La ora 16:00, sunteţi invitaţi să lansaţi balonul uriaş al celor de la radio Bucureşti! Da, aveţi ocazia să vă urcaţi într-un balon uriaş şi să fotografiaţi Bucureştiul de la înălţime, în Piaţa Constituţiei!

Deci din 20 septembrie, pe 98,3 aveţi parte de Ştirile care vin la Fix şi Genul vostru de Muzică! La ora 6:00 vă treziţi cu Dimineaţa verde-n faţă, Mirela şi tov. Vice v-au pregătit antren, muzică şi informaţii... pentru de dimineaţă. La 10:00 intraţi în reţeaua Radio România Regional, sunteţi teleportaţi peste tot în ţară şi aveţi acces la baza de date De 10XRRomania. Rămâneţi în Stand By Bucureşti Fm cu Mihaela Ioniţă pentru genul vostru de muzică şi quelque chose-uri de prin Bucureşti. La 14:00, Claudia Ruse vă aşteaptă la Bucureşti, Misiune Posibilă, singura emisiune din FM care aduce zilnic primarul la raport, iar de la 16:00, aflaţi despre tot ce mişcă-n Capitală, Răzvan şi Cosmin degajează drumul către casă la N-o mai ambala, frate! Şi asta nu e tot... La 19:00 aveţi delicii muzicale A la Chart de savurat în doi cu Sasha, talkshow-uri cu Personalitate, de fiecare dată alta... de la 21:00, la Întâlniri Capitale.

Sâmbătă şi duminică aveţi Catering de weekend şi sunteţi servit cu tot ce are Bucureştiul mai bun, iar seara de la 21 Lenţi Chiriac vă aduce cele mai frumoase balade la Hit single rock şi face istorie pentru voi la Istoria rockului.

×
Subiecte în articol: mass-media