x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Olăroiu, urmărit de FootbALL Inclusive

Olăroiu, urmărit de FootbALL Inclusive

de Cristiana Stamatescu    |    04 Mar 2010   •   00:00
Olăroiu, urmărit de FootbALL Inclusive

Sunteţi curioşi să aflaţi cum arată o zi din viaţa lui Cosmin Olăroiu în Qatar, ce făceau steliştii în cantonament în urmă cu cinci ani şi cum a ajuns Dan Petrescu să cânte într-un club din Saint Tropez?

Nu aveţi decât să urmăriţi în această noapte de la 23:15 emisiunea-magazin FootbALL Inclusive, prezentată de Anca Rusu (foto) la GSP TV. Echipa GSP TV l-a urmărit pe Olăroiu o zi întreagă, iar acesta şi-a deschis pentru telespectatori atât casa, cât şi porţile Clubului Al Sadd. În urmă cu cinci ani, în timp ce se aflau în cantonament, steliştii au făcut o vizită la un muzeu de maşini de epocă. Acum veţi avea ocazia să urmăriţi aceste imagini rare, precum şi un istoric al celor mai proaste terenuri româneşti de-a lungul timpului.

Tot astăzi, şi în reluare duminică, de la 11:10, o parte din fotbaliştii din Generaţia de Aur, printre care Dan Petrescu şi Bogdan Mara, va putea fi văzută cântând pe scenă într-un club din Saint Tropez, unde fostele glorii se aflau la un turneu de fotbal pe plajă.

×
Subiecte în articol: mass-media