7/12/2009
"Cât îmi dai ca să te împuşc" descrie, cu un umor nebun, încercările unui dentist, Niccholas "Oz" (Matthew Perry) şi ale unui ucigaş plătit, Jimmy "Laleaua" Tudeski (Bruce Willis), de a scăpa de ucigaşii plătiţi care încearcă să îi omoare. "Viaţa este o comedie. Totul stă în execuţie", a fost sloganul de promovare a filmului, dar şi o realitate privind modul în care filmul a fost realizat.
Întreaga distribuţie a colaborat pe parcursul filmărilor, numeroase improvizaţii fiind incluse în scenariu la sugestia actorilor. Succesul de care s-a bucurat pelicula a impus realizarea continuării - "Cât îmi dai să te împuşc din nou". Dacă pelicula iniţială a avut încasări de peste 106 milioane de dolari, partea a doua nu a reuşit să obţină decât încasări de 16 milioane de dolari.

Rukmini Callimachi a devenit cunoscută în România în 2009, atunci când a fost nominalizată la premiul Pulitzer şi s-a aflat că este româncă. Rukmini a plecat din ţară la vârsta de 5 ani, în 1979, dar n-a uitat să vorbească româneşte. Acceptă propunerea unui interviu cu bucuria de-a putea vorbi limba natală.
Cu bugetul in piuneze fara bani pentru pensii si salariile bugetarilor, Cabinetul Boc alege calea investitiilor publice scumpe, aiuritoare si inutile de genul noului sediul al Serviciului de Protectie si Paza (SPP) pentru care a alocat numai putin de 136 milioane lei (32 milioane euro), scrie cotidianul Financiarul.
Dispariţia Mihaelei e foarte diferită, altfel decât celelalte plecări care au săpat adânc în durerea noastră de generaţie. Mi-a dat certitudinea "că numai ea, iubirea, se leagăna fluturând deasupra marginii Universului" şi că uneori oamenii pot fi perfecţi în sentimentele lor şi că timpul, sistemele, cuvintele încep să cadă din înţelesurile lor şi noi rămânem cei adevăraţi.


Bucuresti



















