x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sebastian Ghiţă: "Eu voi conduce Realitatea"

Sebastian Ghiţă: "Eu voi conduce Realitatea"

de Anca Nicoleanu    |    25 Oct 2010   •   00:00
Sebastian Ghiţă: "Eu voi conduce Realitatea"
Sursa foto: /Intact Images

Compania Asesoft a preluat managementul Realitatea Media şi anunţă investiţii majore.



Compania Asesoft, condusă de Sebastian Ghiţă, a preluat pe 25 octombrie managementul Realitatea Media şi intenţionează să facă o investiţie de 75 milioane de euro în următorii cinci ani în grupul controlat de Sorin Ovidiu Vîntu. Grupul de firme are ca obiectiv „performanţa managerială" a Realitatea Media, urmând ca profitul să fie împărţit între Asesoft (80%) şi Realitatea Media (20%). Asesoft se va ocupa doar de managementul societăţii Realitatea Media, şi nu de cel al întregului grup media Realitatea-Caţavencu. Sebastian Ghiţă a ţinut să precizeze că nu are în vedere pre­luarea Academiei Caţavencu.

Asesoft vine astfel în întâmpi­narea nevoii Realitatea TV de reteh­nologizare în vederea trecerii la emi­sia HD (high-definition) şi va pune la dispoziţia Realitatea Media atât sumele necesare acestui proces, cât şi expertiza profesională a echipelor sale de specialişti. „Compania noastră va încerca astfel să răspundă noilor provocări tehnice şi editoriale pe care evoluţia industriei media la nivel mondial le reclamă. Asesoft este convinsă că investiţia de 75 mi­lioane de euro pe care o va face în decurs de cinci ani în modernizarea şi dezvoltarea operaţiunilor inter­na­ţionale ale Realitatea Media va reuşi să genereze o rată a profitului de circa 35%, rezultat peste media europeană a acestei industrii", se arată în comunicatul oficial.

Sebastian Ghiţă ne-a declarat că a preluat managementul Realitatea Media după trei luni de negocieri cu Sorin Ovidiu Vîntu. Pe 15 octombrie, la „Vorbe grele", la Antena 3, întrebat de Victor Ciutacu dacă vinde trustul Realitatea, Sorin Ovidiu Vîntu a declarat: „Presupunând că l-aş vinde, că aş vrea să-l vând, cine e atât de tâmpit să cumpere astăzi o televiziune precum Realitatea?". În zece zile însă, managementul Realităţii Media a fost preluat de Asesoft, care se ocupă acum de toate activităţile, respectiv strategie, politici, bani, angajări, dezvoltare. Contractul, care vizează strict o perioadă de cinci ani, nu are nici o legătură cu acţionariatul. „Vîntu e acţionar. Are grijă de acţiunile sale şi de proprietăţi. Eu vreau să fac profit. Eu muncesc şi oamenii din Realitatea vor respecta acest lucru", ne-a spus Sebastian Ghiţă. Întrebat cine va conduce Rea­litatea, acesta a răspuns: „Eu. Sebastian Ghiţă. Îmi voi asuma responsabilitatea. Jurnaliştii vor fi responsabili pentru ce fac pe post". Tot el spune că a ales să investească în Rea­litatea TV, şi nu în altceva, pentru că „e cea mai bună din România".

În ceea ce priveşte datoriile Realitatea Media şi salariile restante pe care şi-a luat angajamentul să le plătească, noul manager a declarat: „Nu toate lucrurile-s ce par a fi şi nici datoriile Realităţii nu-s atât de mari precum vor alţii să dea impresia". În 2009, Societatea Realitatea Media SA a avut pierderi de circa 165,4 mi­lioane de lei, la o cifră de afaceri netă de 127.032.615 lei, potrivit bilanţului financiar pe 2009, publicat de Mi­nisterul de Finanţe.

Ghiţă s-a întâlnit cu oamenii pe tot parcursul zilei de 25 octombrie, iar aceştia „sunt extrem de încântaţi". A dat asigurări că toţi oamenii rămân în post, inclusiv Sergiu Toader, Sorin Enache, Cătălin Popa, dar s-a gândit şi la nume pe care le-ar dori la Rea­litatea. Unul dintre ele: Victor Ciutacu. Potrivit lui Sebastian Ghiţă, preşedintele Consiliului de Administraţie va fi acelaşi Sorin Freciu. Din Consiliul de Administraţie al Realitatea Media mai fac parte Dragoş Stanca şi Dragoş Nedelcu. Potrivit site-ului realitatea.net, la întâlnirea cu angajaţii Realitatea Media, Sebas­tian Ghiţă le-a spus acestora că vrea să extindă regional Realitatea TV. Totodată, va mări salariile tuturor angajaţilor cu 7%.

Sebastian Ghiţă (32 de ani) controlează grupul de firme Asesoft, care activează în domeniul IT&C. Cea mai importantă companie din cadrul grupului este Asesoft Distribution, cu afaceri de circa 100 milioane de euro în 2009. Conform realitatea.net, Sebastian Ghiţă are o avere estimată la 35-38 milioane de euro, bani câştigaţi din IT, retail online, vinifi­caţie, imobiliare şi mass-media. De curând, grupul de firme condus de omul de afaceri ploieştean a achi­ziţionat un pachet de 51% din ac­ţiunile eMag, unul dintre cei mai importanţi retaileri IT&C pe piaţa locală. Ghiţă deţine, direct sau prin companiile sale, televiziunea Prahova TV, ziarul Prahova, postul radio Prahova TV, dar şi site-ul de ştiri www.infoportal.ro.

Societatea Realitatea Media SA deţine licenţele audiovizuale pentru posturile de televiziune Realitatea TV, The Money Channel, Actionstar, Cinestar, Comedystar, dar şi pentru Realitatea FM, Radio Guerrilla şi Radio Alpha.

×
Subiecte în articol: mass-media