“25% din divorţuri au ca motiv violenţa în familie”

Pentru femeile victime ale violenţei în familie divorţul este ultima soluţie. Deşi ar trebui să fie prima. Le e teamă să plece de lângă agresorul lor, nu au bani pentru divorţ, sunt ameninţate că le vor fi luaţi copiii. Avocatul Mihai Lungu, specializat în drept familial, explică ce drepturi au femeile bătute şi ce demersuri legale pot întreprinde.

Jurnalul Naţional: Care sunt demersurile legale pe care le poate face o femeie agresată de soţul ei împotriva acestuia?

Avocat Mihai Lungu: Există două tipuri de măsuri legale: unele reglementate de legislaţia civilă, respectiv evacuarea din domiciliu a soţului turbulent, şi unele reglementate de legislaţia penală - plângere penală pentru lovire (sau altă infracţiune, după caz), solicitarea luării măsurii interzicerii întoarcerii în domiliciu a soţului turbulent sau, după condamnare, se poate cere şi luarea măsurii de siguranţă prevăzută de art. 118 ind. (1) din Codul Penal. Din păcate, nu pot să vă spun şi cât de des se aplică acest articol al Codului Penal. Dar e bine de ştiut că măsura interzicerii întoarcerii în locuinţă pe o perioadă de maximum doi ani presupune ca agresorul să fi fost condamnat definitiv la o pedeapsă cu închisoarea de cel puţin un an şi ca victima să solicite instanţei această măsură.

Pe ce durată de timp se poate aplica măsura evacuării din domiciliu
a soţului?

Evacuarea are ca bază legală art. 26 din Legea 217/2003 şi art. 613, ind. (2) şi art. 581 din Codul de Procedură Civilă şi se aplică până la pronunţarea irevocabilă a hotărârii de divorţ, prin care se va stabili cui se atribuie locuinţa.

Cât durează şi cât costă un proces de divorţ?

Dacă apelezi la serviciile unui avocat, costul unui divorţ variază, în funcţie de durată şi complexitate, de la 1.000 de lei până la 4.000-5.000 de lei. Preţul creşte atunci când se face şi partajul, care presupune expertize destul de costisitoare. O expertiză de evaluare bunuri imobile, de pildă, poate depăşi 2.000 de lei. Iarăşi, dacă există dezbateri aprinse cu privire la încredinţarea minorilor, se ajunge la un proces dificil. Durata cea mai rezonabilă a unui divorţ este de una-două luni, dacă soţii se înţeleg. În caz de conflict de interese, procesul poate dura şi doi-trei ani, cu apel şi recurs.

Din experienţa dvs., cât de des e invocată violenţa în familie ca motiv la divorţ?

În opinia mea, frecvenţa violenţei conjugale ca motiv de divorţ este, în bună măsură, influenţată de nivelul de educaţie al partenerilor. Clienţii mei sunt oameni din clasa medie, educaţi şi, în proporţie de peste 90%, civilizaţi. Aşadar, sub 10% din cazuri sunt influenţate de violenţa în familie. Am observat însă, din relatările unor colegi care preiau şi clienţi cu o educaţie precară, că rata violenţei între soţi este undeva la 20%-25% din cazuri. În toate situaţiile, copiii sunt foarte afectaţi.

Atunci când violenţa în familie este menţionată ca motiv într-un proces de divorţ, se autosesizează instanţa sau reprezentantul Parchetului?

Instanţa nu se poate autosesiza, iar motivul este simplu: în procesele de divorţul e o instanţă specializată pe probleme de minori şi familie. Cauzele penale sunt judecate de complete specializate în materia penală. Conform legii însă, Poliţia sau Parchetul se pot autosesiza în cazurile violenţei în familie, atunci când află despre ele, în orice mod, inclusiv din presă.

Foarte multe femei sunt ameninţate de soţii violenţi că le vor fi luaţi copiii în urma divorţului, pentru că ele nu au o locuinţă. De ce ţine cont instanţa în astfel de situaţii? E posibil ca mama să rămână fără copii?

Mai sunt încă oameni care se uită la copii ca la nişte obiecte pe care ar trebui să le împartă dacă nu se mai înţeleg. Copiii nu sunt proprietăţi, nici ale soţilor violenţi şi nici ale soţiilor victime. La încredinţarea minorilor, instanţa are în vedere interesele copiilor. Evident că existenţa unui spaţiu locativ corespunzător este esenţială în încredinţarea copilului, pentru că ar fi un gest iresponsabil să laşi copilul la părintele care îl duce să doarmă pe stradă.

Dacă locuinţa aparţine soţului violent, soluţia este îndepărtarea temporară a acestuia din domiciliu, timp în care soţia are un răgaz pentru rezolvarea, într-o linişte relativă, a problemei locative. Dacă nici unul dintre părinţi nu îndeplineşte condiţiile minime pentru încredinţarea copilului minor - pentru că violenţa familială este tot atât de gravă ca şi lipsa spaţiului -, instanţa poate decide încredinţarea lui către o altă rudă sau plasamentul într-un centru social.

Ce pot face femeile agresate care nu-şi pot permite un avocat în procesul de divorţ? Au vreo alternativă, de genul avocatului din oficiu în procesele penale?

Da. Orice persoană care nu are mijloacele financiare pentru a-şi angaja un avocat poate depune la instanţă o cerere de ajutor public judiciar, alături de dovezile aferente situaţiei sale materiale. Dacă cererea este îndreptăţită, instanţa o va admite, iar solicitantul va beneficia de un avocat fără să fie nevoit să îl plătească. În plus, în cazul în care femeia se adresează Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei şi se refugiază într-un adăpost, centrul este obligat să-i ofere victimei violenţei şi consultanţă juridică gratuită.

Atitudinea oamenilor din jur
În România, conform sondajului CURS dat publicităţii în luna martie a acestui an, majoritatea populaţiei percepe violenţa în familie ca fiind un fapt destul de obişnuit (61%) şi foarte obişnuit (23%). Din păcate, doar 40% din populaţie se pronunţă pentru toleranţă zero faţă de comportamentele violente din familie, considerând că "faptele de violenţă în familie nu sunt justificate niciodată". Aproape o cincime din populaţie consideră că actele de violenţă în familie sunt justificate, în anumite situaţii (16%) sau chiar în toate situaţiile (2%).

Deşi cei mai mulţi (peste 75%) sunt conştienţi de gravitatea actelor de violenţă în familie, persistă încă mentalitatea tributară exercitării relaţiilor de putere în cuplu bazate pe dominanţa bărbatului. Doar 45% din populaţie consideră ca fiind un fapt grav, ce ar trebui pedepsit de lege, palma pe care un bărbat i-o dă soţiei lui, numai 46% - în cazul în care femeii îi sunt distruse bunurile personale, 43% - dacă ea este ameninţată frecvent de partenerul ei, 66% - dacă femeia este bătută de soţ sau de partenerul ei.

Toleranţa e şi mai mare în cazul violenţei economice (femeia nu poate folosi banii familiei pentru că partenerul nu-i dă voie sau nu i se permite să aibă serviciu), psihologice (femeia e insultată frecvent de partenerul ei) sau sociale (femeii nu i se permite să aibă prieteni sau să iasă din casă singură).

46% din intervievaţi au fost de acord cu afirmaţia "e de preferat ca familia să fie condusă de un bărbat", 44% cred că "nu trebuie să te amesteci în familia altuia, când vezi că cineva este agresat fizic", 42% consideră că, "în familie, bărbatul trebuie să aducă banii, iar femeia trebuie să se ocupe de treburile gospodăreşti", iar 20% că "femeia trebuie să facă întotdeauna ce-i spune bărbatul"...În acelaşi timp însă, sondajul arată că 71% din populaţie crede că "cine şi-a lovit o dată partenerul o va face mereu".