x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Calvarul ghişeelor şi greaţa de contribuabil

Calvarul ghişeelor şi greaţa de contribuabil

de Monica Andronescu    |    02 Mar 2010   •   00:00
Calvarul ghişeelor şi greaţa de contribuabil
Sursa foto: Dragoş Stoica/Jurnalul Naţional

Să presupunem că primeşti la "domiţil", într-un plic trimis de circumscripţia fiscală de care aparţii, "o scrisorică"... O deschizi şi începi s-o lecturezi. E vorba despre declaraţia de venit global. Citeşti ce citeşti şi pe urmă începi să cedezi.



miscarearezistenta.jpgPrintre cheltuieli forfetare, deduceri personale etc. etc., descoperi că în josul paginii este trecută o sumă. Nu pricepi foarte clar dacă e "de restituit" de către ei sau de către tine... E vorba de 800 RON.

Aşadar, a doua zi de dimineaţă te înfiinţezi la fiscul de care aparţii şi te prezinţi la un ghişeu. "Nu la mine, doamnă, mergeţi la ghişeul 2." Te duci la ghişeul 2... şi stai, şi stai... O faţă deloc încântată de prezenţa ta acolo catadicseşte în cele din urmă să-ţi facă onoarea de a ţi se adresa. "Da..." Începi să-i spui timid cum că ai primit acasă o hârtie, în care scrie că... dar n-apuci să termini de povestit.

"Ce stradă?". Îi spui numele străzii. Legile lui Murfy funcţionează perfect. "Nu la mine, la ghişeul 3." Şi-ţi trânteşte gemuleţul în nas. Mergi la ghişeul 3. Aici, o duduiţă care pare ceva mai comunicativă. O iei de la început. Plicul, scrisorica, cei 800 Ron despre care afli, bineînţeles, că-i ai de restituit. O rogi frumos să verifice dacă toate calculele sunt făcute cum trebuie, pentru că ştii că n-ar prea exista motive să ai bani de dat, ci de luat.

Întru sporirea amabilităţii, strecori timid pe sub "docomente" şi o punguţă de cafea. Doamna o ia şi zâmbetul i se mai îndulceşte puţin. Buuuuun! "Uite cum facem!", ţi se adresează cu totul altfel duduiţa de la ghişeul 3. "Ia o hârtie şi fă o contestaţie. O depui la primul ghişeu şi în două-trei zile se rezolvă." Răspunsul şi tonul sunt atât de încurajatoare că nici măcar nu te mai deranjează că tu vorbeşti la plural şi doamna ţi se adresează la singular. Nu-i problemă...

Scrii cererea şi te prezinţi cu ea la locul indicat ca să primeşti număr de înregistrare. Prima zi. Misiune "îndeplinită".

ALTĂ PUNGUŢĂ DE CAFEA
Peste două zile te înfiinţezi din nou la aceeaşi instituţie cu o nouă provizie de cafea şi un deodorant pentru orice eventualitate. Urmează, fireşte, calvarul ghişeelor. Nu e ghişeul 2, e 3, nu e 3, e ghişeul 1. În sfârşit dai de cineva care ştie ceva despre contestaţia ta. Dar totul este în ceaţă... "Staţi puţin, că aici e o problemă." De data asta eşti impresionată de pluralul de politeţe. Dar întrebi. "Cum adică e o problemă? În ce sens?" "Lipseşte o declaraţie de venit de la dosar."

Ştii prea bine că nu are cum să lipsească, ceea ce îi şi comunici doamnei... calm. "Vă rog să nu mă contraziceţi că ştiu ce spun", se aude vocea profesorală de dincolo de geam în timp ce ochelarii îi alunecă pe nas. De nervi şi indignare nemascate... Îi explici din nou că ai depus toate hârtiile şi o rogi să mai verifice o dată. "Să ştiţi că eu pot să-l chem şi pe şeful dacă nu înţelegeţi."

Îi strecori punguţa cu cafea şi aştepţi să-şi facă efectul. "Doamnă, pot să mai verific... să vedem", i se înmoaie vocea brusc. "Vă rog frumos, dacă se poate...", îi spui timid. "Aşteptaţi, vă rog, vă chem eu." Te aşezi şi aştepţi. După "lupte seculare", gemuleţul magic se deschide din nou. "Da, era o problemă la noi în calculator. V-am refăcut calculul. Aveţi de primit 200 Ron." Nici o scuză. Nimic. "Bun, şi cum fac să-i primesc?", o întreb. "Nu la mine. Eu vă dau foaia cu impozitul recalculat şi mergeţi la primul ghişeu să vă facă o programare."

VIAŢA CA O PROGRAMARE
Aşadar, din nou la primul ghişeu. Repeţi povestea, explici. Aceeaşi atitudine, de-ţi vine să te întrebi dacă doamnele de la FISC au ca probă de angajare "Cum să te porţi cât mai greţos cu contribuabilul, poate a doua oară nu mai vine...". "Trebuie programare, doamnă.

Şi mergeţi dumneavoastră la trezorerie." Care trezorerie, bineînţeles, nu e în aceeaşi clădire. O nouă cerere. Eşti programat peste două săptămâni. Te prezinţi la trezorerie la data şi la ora stabilite. Stupoare! "Nuuu! Dar nu putem să vă dăm banii acum. Faceţi dumneavoastră o cerere şi o să vi-i virăm pe card." Degeaba întrebi cum şi de ce ai mai avut programare. Întrebările sună în gol. Nu înţelegi nici de ce nu există bani disponibili.

Renunţi şi te întorci la sediu să faci cerere ca să ţi-i vireze pe card. Amabilitate maximă de data asta. "O să primiţi dumneavoastră o hârtie prin poştă atunci când vă virăm banii." O aştept şi azi... Desigur. Speranţa moare ultima, nu-i aşa?

×