După patru zile printre saşi - la Viscri, în judeţul Braşov - am luat drumul către Bacău, trecând prin inima secuimii. Peisaje minunate, mâncăruri tradiţionale, oameni primitori şi, mai ales, locuri curate, după care am început să râvnesc, mai ales de când s-au înmulţit nesimţiţii pe şoselele ţării. E drept, la vreo 12 kilometri distanţă de cea mai apropiată localitate, ne-a surprins o ghenă de gunoi, lăsată acolo aproape plină.

Până la ieşirea din Odorheiul Secuiesc nu am fost tentaţi să tragem maşina pe dreapta în zonele amenajate cu tarabe, pentru că nu găseai decât kitsch-uri, pseudo-suveniruri de genul prosoapelor cu sirene blonde şi cu sâni goi, al pistoalelor de jucărie roz cu verde fluorescent de-ţi simţeai creierul topindu-se de la atâta culoare, al dolarilor falşi - bancnote mari, grosolane, aşa ca pentru gibonul de Bucureşti, despre care scria mai deunăzi o colegă - sau al jucăriilor erotice. Şi, apropo, nu vă luaţi copiii cu voi în bazarul din Cozia-Căli­măneşti de pe Valea Oltului, sunt numeroase şi variate dildo-uri pe mesele co­mercianţilor. Obiecte de lut? Cu duiumul, împopoţonate cu tot felul de simboluri care fac de râs de la o poş­tă Marginea de Suceava sau Horezu oltenesc...

BANI CU AUTONOMIA
La câţiva kilometri de la ieşirea din Odorhei, surpriză. Pe partea dreaptă, o clădire din cără­mi­dă - aducea a pensiune - era înconjurată de căsuţe din lemn, acoperite cu articole vestimentare fin lucrate, cămeşoaie de in sau de pânză, bastoane sculptate cu animale de mun­te şi motive florale, scoarţe, ii, pălării din piele proaspăt tăbăcită, blăniţe de miel pentru decor, şo­sete din lână pufoasă, covoare ţesute manual. Altă  mână, alt gust.

Dar, ca un făcut, am oprit tocmai lângă un suport din lemn acoperit cu un tricou de culoare albă pe care scria cu albastru închis: "AUTONÓMIA". Deasupra, într-o formă stilizată, este desenată harta celor trei judeţe majoritar secuieşti din România (Har­ghita, Covasna şi Mureş). Harta era tăiată de o dungă groasă şi de un Soare de culoare aurie, precum şi de o Lună argintie. Pe acest fundal scria, cu litere mari, SIC, termen provenit din latinescul "Siculitas", "secuime". Deasupra tricoului fusese amplasat un steag albastru des­chis, tăiat la jumătate de o dungă aurie şi pre­zen­tând Soarele şi Luna stilizate. Nu am reuşit să aflu de ce nu exista acolo, pe pământ ro­mânesc, şi tricolorul ţării al cărei cetăţean era şi interlocutoarea mea.

În buricul oraşului Miercurea Ciuc, am rămas muţi de uimire: spa­ţiul era dominat de un grup numeros de chi­nezi. Un bărbat, doi copii şi o femeie - toţi din ţara Marelui Zid - zâmbeau la noi din faţa unui magazin cu nume asiatic. Asta da globalizare!


NEM TUDOM
Neştiind cum stau lucrurile, am întrebat o tâ­nără mignonă cu ochi vioi şi lunguieţi unde gă­sesc şosete - magazinul de la intersecţia stră­­zi­lor Petofi Sandor şi Marton Aron are două eta­je şi o sumedenie de articole vestimentare de foar­­te bună calitate.

Cu privirea aţintită spre bu­­zele mele, fata a dat din umeri, în semn că nu a înţe­les ce vreau, şi m-a întrebat dacă vor­­besc en­gle­za. A recunoscut că nici pe-asta n-o ştie prea bine şi am convenit dând din mâini să ne înţe­legem cum putem. "But we speak Hungarian better", a adăugat cealaltă vânză­toare, care bă­tea la casă factura unei cliente. Cu ochii mig­dalaţi şi o tunsoare à la Mireille Mathieu, tâ­năra chinezoaică s-a uitat mirată, chiar speriată în direcţia unui conaţional care apăruse de după o uşă din spate cu o pereche de papuci în mână.

Să fi fost vreo cinci chinezoaice care se învârteau prin magazin. Nu prea ştiam cui să mă adresez, aşa că am întrebat în gura mare unde găsesc papucii de baie. "Aveţi papuci? Paa-puuu-ci", zic, în limba română, pro­nun­ţând cuvântul rar şi tare. "Nem tu­dom", a venit răspunsul unei chinezoaice. Repet ce­rerea în engleză. După câteva ezitări (termenul en­gle­zesc "slippers" le-a cam dat de furcă), am fost îndrumată către locul cu pricina prin semne.

La etaj, o chinezoaică mignonă energică m-a întrebat dacă am nevoie de ajutor. În un­gu­reş­te. Pentru că n-am înţeles eu, a schimbat limba pe loc. "Is there anything I can do for you?" ("Pot să vă ajut cu ceva?"). "Româneşte nu ştii deloc?", am întrebat-o eu. "Puţin, «da» şi «nu»", a răspuns ea tot în engleză. Ajun­sesem deja la primul etaj, când am auzit pe cineva vorbind româ­neşte. La o juma de me­­tru de mine, lângă rafturile cu lenjerie in­ti­­mă, două fete neaoşe discutau în şoaptă despre nişte chestiuni personale. Mă sim­ţeam ca-ntr-un film cu buget redus, în care replicile nu au neapărat legătură în­tre ele. Le-am întrebat cum se înţeleg cu colegele lor chinezoaice. Mi-au spus că în ungureşte. Româncele nu şti­au engleza, iar chinezoaicele nu ştiau româna!

La ieşire, când am ajuns la casa de marcat, şi-a făcut apariţia un chinez, pe la vreo 30 de ani. M-a privit, mi-a zâmbit, mi-a deschis uşa, mi-a urat sănătate şi m-a invitat să revin.
În româneşte. Cine vrea, poate.

PROSTITUŢIA ARTEI POPULARE
Una dintre cele mai cunoscute localităţi har­ghitene pe plan naţional şi chiar interna­ţional este Corundul. Numele de Corund e inse­parabil de ceramica populară, fiind unul din centrele olăritului popular din Transilvania. Din păcate însă arta populară din Corund a ajuns să se prostitueze.

Turiştii care trec prin Corund sunt atraşi de exponatele artizanale expuse în faţa caselor.
Ei pot alege din frumoasele obiecte de cera­mică, pai sau rogojină, articole din lână, iască sau lemn. Cel puţin aşa a fost până nu foarte de­mult. Însă, în ultimii ani localitatea s-a "curvit". A devenit un exemplu deprimant, unde "chi­ciurile" au reuşit să înlăture valorile tradiţio­nale populare secuieşti. Trecând prin, de altfel, pitoreasca localitate, am încercat să alegem un obiect artizanal, caracteristic zonei. Oferta a fost extrem de "bogată". Printre "mărfurile ar­tizanale" expuse în tarabe puteam alege pre­şuri, însă nu cumva să credeţi că erau confec­ţionate din rogojină, aşa cum ne-am aşteptat, ci din materiale sintetice, cauciucate, colorate, pe care scrie "Welcome"... de­monstrând vestita ospitalitate a secuilor.

Trecând din tarabă în tarabă, am constatat că la fel de "tentant" poate fi pentru turist şi "Pro­gramul săptămânal", care doar pentru 6 lei îi arată ce are de făcut în zilele sfinte ale săptă­mânii. Căutând ceva specific zonei, ni s-a oprit privirea pe un "regiment" de pitici de gră­dină ultracoloraţi şi pe nişte steaguri maghiare ro­şu-alb-verde, pe lângă care atârnau şi nişte nă­frame cu modele de frunze de marihuana.

Mai încolo, un taur "şmecher", cu oche­lari de soare, demonstrează bărbăţia get-beget a ar­tistului anonim care l-a creat. Dar să nu ui­tăm nici de ceramica tradiţională, sfă­tuindu-i pe tu­rişti ca înainte de a cumpăra, să se uite şi pe fun­dul obiectelor din lut. Ca să nu se aleagă cu o ce­ramică "vestită" din Corund "Made in China".