După patru zile printre saşi - la Viscri, în judeţul Braşov - am luat drumul către Bacău, trecând prin inima secuimii. Peisaje minunate, mâncăruri tradiţionale, oameni primitori şi, mai ales, locuri curate, după care am început să râvnesc, mai ales de când s-au înmulţit nesimţiţii pe şoselele ţării. E drept, la vreo 12 kilometri distanţă de cea mai apropiată localitate, ne-a surprins o ghenă de gunoi, lăsată acolo aproape plină.
Până la ieşirea din Odorheiul Secuiesc nu am fost tentaţi să tragem maşina pe dreapta în zonele amenajate cu tarabe, pentru că nu găseai decât kitsch-uri, pseudo-suveniruri de genul prosoapelor cu sirene blonde şi cu sâni goi, al pistoalelor de jucărie roz cu verde fluorescent de-ţi simţeai creierul topindu-se de la atâta culoare, al dolarilor falşi - bancnote mari, grosolane, aşa ca pentru gibonul de Bucureşti, despre care scria mai deunăzi o colegă - sau al jucăriilor erotice. Şi, apropo, nu vă luaţi copiii cu voi în bazarul din Cozia-Călimăneşti de pe Valea Oltului, sunt numeroase şi variate dildo-uri pe mesele comercianţilor. Obiecte de lut? Cu duiumul, împopoţonate cu tot felul de simboluri care fac de râs de la o poştă Marginea de Suceava sau Horezu oltenesc...
BANI CU AUTONOMIA
La câţiva kilometri de la ieşirea din Odorhei, surpriză. Pe partea dreaptă, o clădire din cărămidă - aducea a pensiune - era înconjurată de căsuţe din lemn, acoperite cu articole vestimentare fin lucrate, cămeşoaie de in sau de pânză, bastoane sculptate cu animale de munte şi motive florale, scoarţe, ii, pălării din piele proaspăt tăbăcită, blăniţe de miel pentru decor, şosete din lână pufoasă, covoare ţesute manual. Altă mână, alt gust.
Dar, ca un făcut, am oprit tocmai lângă un suport din lemn acoperit cu un tricou de culoare albă pe care scria cu albastru închis: "AUTONÓMIA". Deasupra, într-o formă stilizată, este desenată harta celor trei judeţe majoritar secuieşti din România (Harghita, Covasna şi Mureş). Harta era tăiată de o dungă groasă şi de un Soare de culoare aurie, precum şi de o Lună argintie. Pe acest fundal scria, cu litere mari, SIC, termen provenit din latinescul "Siculitas", "secuime". Deasupra tricoului fusese amplasat un steag albastru deschis, tăiat la jumătate de o dungă aurie şi prezentând Soarele şi Luna stilizate. Nu am reuşit să aflu de ce nu exista acolo, pe pământ românesc, şi tricolorul ţării al cărei cetăţean era şi interlocutoarea mea.
În buricul oraşului Miercurea Ciuc, am rămas muţi de uimire: spaţiul era dominat de un grup numeros de chinezi. Un bărbat, doi copii şi o femeie - toţi din ţara Marelui Zid - zâmbeau la noi din faţa unui magazin cu nume asiatic. Asta da globalizare!
NEM TUDOM
Neştiind cum stau lucrurile, am întrebat o tânără mignonă cu ochi vioi şi lunguieţi unde găsesc şosete - magazinul de la intersecţia străzilor Petofi Sandor şi Marton Aron are două etaje şi o sumedenie de articole vestimentare de foarte bună calitate.
Cu privirea aţintită spre buzele mele, fata a dat din umeri, în semn că nu a înţeles ce vreau, şi m-a întrebat dacă vorbesc engleza. A recunoscut că nici pe-asta n-o ştie prea bine şi am convenit dând din mâini să ne înţelegem cum putem. "But we speak Hungarian better", a adăugat cealaltă vânzătoare, care bătea la casă factura unei cliente. Cu ochii migdalaţi şi o tunsoare à la Mireille Mathieu, tânăra chinezoaică s-a uitat mirată, chiar speriată în direcţia unui conaţional care apăruse de după o uşă din spate cu o pereche de papuci în mână.
Să fi fost vreo cinci chinezoaice care se învârteau prin magazin. Nu prea ştiam cui să mă adresez, aşa că am întrebat în gura mare unde găsesc papucii de baie. "Aveţi papuci? Paa-puuu-ci", zic, în limba română, pronunţând cuvântul rar şi tare. "Nem tudom", a venit răspunsul unei chinezoaice. Repet cererea în engleză. După câteva ezitări (termenul englezesc "slippers" le-a cam dat de furcă), am fost îndrumată către locul cu pricina prin semne.
La etaj, o chinezoaică mignonă energică m-a întrebat dacă am nevoie de ajutor. În ungureşte. Pentru că n-am înţeles eu, a schimbat limba pe loc. "Is there anything I can do for you?" ("Pot să vă ajut cu ceva?"). "Româneşte nu ştii deloc?", am întrebat-o eu. "Puţin, «da» şi «nu»", a răspuns ea tot în engleză. Ajunsesem deja la primul etaj, când am auzit pe cineva vorbind româneşte. La o juma de metru de mine, lângă rafturile cu lenjerie intimă, două fete neaoşe discutau în şoaptă despre nişte chestiuni personale. Mă simţeam ca-ntr-un film cu buget redus, în care replicile nu au neapărat legătură între ele. Le-am întrebat cum se înţeleg cu colegele lor chinezoaice. Mi-au spus că în ungureşte. Româncele nu ştiau engleza, iar chinezoaicele nu ştiau româna!
La ieşire, când am ajuns la casa de marcat, şi-a făcut apariţia un chinez, pe la vreo 30 de ani. M-a privit, mi-a zâmbit, mi-a deschis uşa, mi-a urat sănătate şi m-a invitat să revin.
În româneşte. Cine vrea, poate.
PROSTITUŢIA ARTEI POPULARE
Una dintre cele mai cunoscute localităţi harghitene pe plan naţional şi chiar internaţional este Corundul. Numele de Corund e inseparabil de ceramica populară, fiind unul din centrele olăritului popular din Transilvania. Din păcate însă arta populară din Corund a ajuns să se prostitueze.
Turiştii care trec prin Corund sunt atraşi de exponatele artizanale expuse în faţa caselor.
Ei pot alege din frumoasele obiecte de ceramică, pai sau rogojină, articole din lână, iască sau lemn. Cel puţin aşa a fost până nu foarte demult. Însă, în ultimii ani localitatea s-a "curvit". A devenit un exemplu deprimant, unde "chiciurile" au reuşit să înlăture valorile tradiţionale populare secuieşti. Trecând prin, de altfel, pitoreasca localitate, am încercat să alegem un obiect artizanal, caracteristic zonei. Oferta a fost extrem de "bogată". Printre "mărfurile artizanale" expuse în tarabe puteam alege preşuri, însă nu cumva să credeţi că erau confecţionate din rogojină, aşa cum ne-am aşteptat, ci din materiale sintetice, cauciucate, colorate, pe care scrie "Welcome"... demonstrând vestita ospitalitate a secuilor.
Trecând din tarabă în tarabă, am constatat că la fel de "tentant" poate fi pentru turist şi "Programul săptămânal", care doar pentru 6 lei îi arată ce are de făcut în zilele sfinte ale săptămânii. Căutând ceva specific zonei, ni s-a oprit privirea pe un "regiment" de pitici de grădină ultracoloraţi şi pe nişte steaguri maghiare roşu-alb-verde, pe lângă care atârnau şi nişte năframe cu modele de frunze de marihuana.
Mai încolo, un taur "şmecher", cu ochelari de soare, demonstrează bărbăţia get-beget a artistului anonim care l-a creat. Dar să nu uităm nici de ceramica tradiţională, sfătuindu-i pe turişti ca înainte de a cumpăra, să se uite şi pe fundul obiectelor din lut. Ca să nu se aleagă cu o ceramică "vestită" din Corund "Made in China".
Bucuresti
Mandrie nu iti vine din cer, ti o faci tu singur. Iar daca te rusinezi de identitatea ta nationala, n-ai cum sa schimbi nimic.
Sunt mandru ca sunt roman