Unele au divorţat. Altele au plecat pur şi simplu, găsind sprijin la adăposturile pentru victimele violenţei în familie. Şi-au continuat studiile. Şi-au căutat de lucru. Şi s-a întâmplat ca după o vreme să-şi găsească liniştea la care cândva nici nu îndrăzneau să viseze.

Femeii de 53 de ani o să-i spun Florica. Are ochi albaştri şi cearcăne adânci. Din dantura frumoasă pe care o avea i-au mai rămas doar câţiva dinţi în faţă. Fiecare vorbă o însoţeşte de suspine. Şi de mâini tremurate. Şi de priviri în pământ. Şaptesprezece ani a fost singură. De când copilul său încă i se afla în pântec. A muncit. Au fost vremuri când, pentru a-şi trimite copilul la şcoală, a avut şi două locuri de muncă. Nu a disperat. Credinţa mare pe care o are în Dumnezeu îi spunea că "atunci când nu faci rău nu ai cum să primeşti rău".

Băiatul său mergea la şcoală şi în paralel îşi luase şi ceva de lucru. La o spălătorie. "Când îl vedeam cu picioarele julite şi îngheţate de la apa aia mereu rece... făcuse răni la degete, avea reumatism. Îi spuneam să renunţe. Dar el este un băiat tare bun. A zis să mă ajute cu banii. Chiar şi când l-am întâlnit pe bărbatul cu care am stat mai bine de un an m-a încurajat. A zis că e bine să îmi refac viaţa. Nu s-a opus", povesteşte femeia, mândră de fiul ei.

"MĂ BĂTEA ÎN LIPSA BĂIATULUI"
Concubinul său însă niciodată nu s-a arătat încântat de existenţa băiatului. Iar discuţiile au început când bărbatului i se părea că băiatul primeşte o porţie mai mare de mâncare sau că banii pe care îi dă el în casă ar putea să se ducă spre copil. "Niciodată nu am folosit banii lui în folosul copilului. Cumpăram mâncare şi atât. Eu, după ce mulţi ani am lucrat la o tipografie, m-am angajat internă la un bătrân. Aveam grijă de el, iar el mă lăsa să stau în casa lui, într-o încăpere, împreună cu băiatul meu.

Lucrurile au început să se schimbe o dată cu moartea bătrânului. Fiica acestuia ne cerea în permanenţă să ne mutăm. Am reuşit într-un final să obţinem îngăduinţa de a mai sta câteva săptămâni, până reuşim să găsim un loc în care să trăim. Nu am casa mea proprie. Mereu am stat cu chirie. Dar preţurile sunt din ce în ce mai mari şi nu prea ne permitem să ne închiriem ceva. Sâmbetele şi duminicile îl mai chemam şi pe bărbatul cu care eram, să mai vină să mănânce o mâncare caldă, să îşi facă un duş. Nimeni nu ştia acest lucru.

Vecinii stăteau cu urechile ciulite şi Doamne fereşte să afle că aduc pe cineva în casă. El, de-ndată ce îl vedea pe băiatul meu, începea să ţipe. Nu-i convenea nimic din ce făceam. Cum pleca băiatul meu, cum începea să îmi dea palme şi, dacă eram pe un scaun sau pe un fotoliu, pur şi simplu mă imobiliza. Se aşeza pe mine şi nu mai aveam scăpare. Nu mă învineţea, ca să nu am probe, dar îmi lua la pumni tot corpul. Mă lăsa lată.

ÎNDUPLECATĂ CU MESAJE MINCINOASE
"I-am spus atunci: «Ori te linişteşti, ori îţi iei tălpăşiţa şi pleci». Aşa am procedat într-o noapte. L-am dat afară", povesteşte cu amărăciune Florica. Zecile de mesaje pe care le-a primit pe telefon, rugăminţile şi implorările să-l ierte au făcut-o pe femeie să-i treacă cu vederea bătaia. "Poate că am greşit eu cu ceva, poate că într-adevăr îi dau prea multă atenţie băiatului, poate că nu am ştiut cum să mă port", a început femeia să-şi facă mustrări de conştiinţă. Pe la sfârşitul lui iunie anul acesta, femeia a fost somată de proprietarul casei să plece.

"Cu lacrimi în ochi l-am rugat pe bărbatul cu care trăiam să mă lase să stau şi eu cu el câteva zile, până îmi găsesc ceva. El locuia într-un cămin de nefamilişti din Popeşti-Leordeni. Lucra ca muncitor pe un şantier de construcţii. «Dacă vine şi fi-tu, nu te primesc», mi-a spus el. Am refuzat. După câteva minute mi-a zis că băiatul are voie să stea cu noi doar o săptămână, şi eu cât vreau. Am plecat acolo. Nu aveam nici un ban. Nu puteam să-mi caut nimic cu chirie. Cum am ajuns în acel cămin, certurile s-au înteţit. Lipsa banilor, prezenţa fiului meu, pe care nu-l putea suferi deloc, toate au contribuit la sporirea ţipetelor şi a bătăilor.

Îmi punea mâna la gură şi dădea unde se nimerea. Ultima bătaie a fost cruntă. Atât de rău m-a lovit că am picat inconştientă. Începuse să îmi reproşeze că mă duc în Bucureşti prea des şi că nu cumva am un amant pe acolo? Într-o seară mi-a dat cu telefonul în cap. Şi mi s-a tăiat firul. Mi-a spart creştetul capului. M-am trezit nu ştiu după cât timp cu o durere îngrozitoare de cap, cu braţele pline de sânge. Am mers la poliţie. Degeaba. Ei mi-au zis că mai bine să o las baltă, că tot mie o să-mi fie rău dacă fac plângere împotriva lui. Mai bine să mă împac cu el, că atlfel o să rămân pe drumuri. Atunci mi-am adus aminte că ştiu o persoană de la asistenţa socială şi am mers la ea", îşi aminteşte femeia.

Aşa a ajuns să locuiască de aproape trei săptămâni într-un adăpost pentru victimele violenţei în familie. Ajutată de specialiştii Centrului ADRA, Florica a depus pe internet CV-uri de angajare, a lipit pe stâlpii din Bucureşti bileţele prin care se oferea să facă menajul în diverse case. "Încerc să merg înainte. Îl am alături pe băiatul meu, care este cuminte, muncitor. Până acum nu mi-am dat seama cât de important e să fii liniştit. D-abia acum am realizat ce greşeală mare am făcut că nu m-am dus la IML pentru a-mi scoate certificat când eram plină de vânătăi şi cu capul spart. Pe bărbatul care m-a bătut nu o să-l iert. Degeaba mă sună ca să ne împăcăm. Sunt hotărâtă să iau viaţa de la capăt. Doar eu şi băiatul meu."


"A luat tigaia încinsă şi m-a ameninţat cu ea!"
O bătea şi apoi, plină de sânge, cu părul smuls din cap şi faţa învineţită o obliga să-şi respecte "datoriile de soţie". Aşa a ajuns acum să poarte în pântec şi pe cel de-al treilea copil.

După ce primul soţ i-a murit, Roxana s-a apropiat greu de un alt bărbat. Încurajată de cumnaţii săi şi mai ales îngrozită de cât de greu se descurca singură cu un copil, femeia a hotărât să se mute la bărbatul care părea atunci "un om aşezat, cuminte. Am lucrat şi în fabrică şi pe străzi, noaptea, ca măturătoare. Nu m-am ferit de nimic, de nici o muncă. Important era să am ce să le dau să mănânce copiilor. Cu fostul bărbat nu am putut să fac o casă. Am sperat că o să pot face cu ăstălalt", spune femeia de 38 de ani.

LA UN PAS DE A FI ÎNJUNGHIATĂ
Poveştile pe care acesta i le spunea cum că a fost în Franţa, că a reuşit să strângă bani frumoşi au bucurat-o pe Roxana. A fost de-ajuns să rămână însărcinată şi să afle cât de greu cântăreşte pumnul bărbatului şi cât de mincinoasă îi este vorba. "Eram însărcinată în opt luni cu cel de-al doilea copil. Atunci a venit în casă cu o altă femeie, mi-a zis că s-a plictisit de mine. Stăteam pe atunci la părinţii lui. Nu am vrut să plec. Mai aveam un pic şi năşteam. Nu am apucat să mă aşez pe un scaun că a început să îmi care pumni şi picioare în burtă, în cap, peste tot. Am plecat la o vecină. Am stat două săptămâni. Apoi mi s-a rupt apa şi a trebuit să mă duc de urgenţă la spital."

Nici la spital nu a fost ferită de bătaie. Pentru că a refuzat ca cel mic să-i poarte numele tatălui, bărbatul a început să o tragă de păr şi să-i dea cu pumnii în faţă. "Am chemat poliţia. Până să vină, el a fugit. Mi-a spart osul de sub ochi, mi-a înfipt cuţitul în braţ şi în talpă. Atunci am hotărât că e cazul să plec. Mi-era foarte teamă ca băiatul meu să nu păţească ceva. Am primit ajutor de la Centrul Sfânta Ecaterina de la Arcul de Triumf.

Mi-au dat pe lună 3 milioane de lei pentru chirie, pampers şi timp de doi ani ne-a fost destul de bine. Eu munceam noaptea ca femeie de serviciu pe stradă, iar ziua stăteam cu cei doi copii. Celălalt, mai mare,
a plecat la muncă, de capul lui", povesteşte femeia în timp ce-şi mângâie burtica.

SUB CERUL LIBER
Pe bărbat l-a reîntâlnit în noaptea de revelion. S-a ţinut după ea până a ajuns în faţa blocului în care îşi închiriase o cameră. "Îmi cerea să ne împăcăm. Ca să scap de el, i-am spus să mă aştepte la intrare, că eu o să cobor cu băieţii şi cu bagajul. Când a văzut că nu mai vin, a început să dea cu pumnii în interfon. L-a spart. Vecinii au chemat poliţia. Apoi, zi de zi, timp de o săptămână m-a aşteptat în faţa blocului. Îl vedeam de pe geam.

Nu am mai putut nici la lucru să mă duc de frica lui. Într-un final am crezut că s-a potolit şi că ne-a lăsat în pace", spune femeia. Îşi ţine băiatul în braţe şi mintea o duce la momentul în care a trebuit să se interneze cu cel mic în spital. "Nu ştiu cum a aflat, cred că de la familia lui. A venit la spital, m-a înduplecat să ne împăcăm. Mi-a jurat că o să se poarte bine, că şi-a luat serviciu în construcţii, că o să aibă grijă de noi. Mi-era greu. A simţit şi a profitat de moment. Am acceptat. Ne-am mutat într-o altă casă, la ţară, tot cu chirie, şi într-o zi am hotărât împreună să ne apucăm să zugrăvim, să ne pregătim pentru iarnă.

L-am rugat să meargă să cumpere o bidinea. L-am aşteptat toată ziua. A venit spre seară, mort de beat şi m-a luat în primire. Pumni, picioare, mi-a spart capul cu o ceaşcă cred, a dărâmat şi a spart cuptorul cu microunde, m-a băgat între pat şi vitrină şi m-a snopit în bătaie.

La un moment dat s-a uitat pe plită, unde pusesem la prăjit nişte cartofi, şi mi-a zis: «Vrei să iau cartofii şi să-i arunc peste fii-tu?». Atunci am început să urlu, m-am repezit la cartofi şi i-am aruncat pe jos, nu mai ştiu, pentru că totul s-a desfăşurat foarte repede. Apoi a luat patentul şi a azvârlit cu el după copil. L-a nimerit în picior. Alt copil ar fi urlat de durere. El a tăcut chitic. De la frică l-a luat sughiţul. Îşi punea mânuţa la gură ca să nu-l audă. Eram îngroziţi de frică. Am aşteptat să adoarmă şi am plecat de acasă în pijama.

Trei zile am dormit pe dealul Mitropoliei. În tot acest timp el trăia din banii mei. El avea cardul, el scotea banii. Cum luam salariul, cum mă ducea în magazine şi îşi lua adidaşi, trening. Pentru mine sau pentru copil, nimic", spune femeia şi arată perechea de papuci din plastic "pe care o port de mai bine de şase luni, de cum a început primăvara".


Bătută din pântecul mamei
Nu trecuse nici măcar un an de la căsătorie şi soţul său a început să o plesnească de fiecare dată când simţea că "eu îi sunt superioară". Raluca are 41 de ani şi, din cauza bărbatului cu care a stat vreme de 12 ani, nu a putut nici măcar să îşi termine studiile. "Abia acum am dat la facultate. Nu m-a lăsat să merg mai departe, «la ce îmi foloseşte?», îmi zicea mereu. Aşa au început bătăile." Ralucăi nu-i era străină violenţa. Trăise într-o casă în care tatăl său o brusca sistematic pe mama sa. Primele bătăi au fost încă de când era însărcinată. De dragul ei, mama sa nu a îndrăznit niciodată să se gândească că ar putea să-l părăsească pe bărbatul bătăuş. "Ajunsesem să-i spun bărbatului meu: «Parcă eşti fiul tatălui meu. Sunteţi la fel»."

BĂRBAT BĂTĂUŞ ŞI POLIŢIST DERANJAT
Raluca a divorţat de soţul său acum patru ani. Nu poate uita cum, în Ajun de Crăciun,
a bătut-o atât de rău cu pumnii, cu picioarele încât a picat fără vlagă. A ajuns la Spitalul Universitar, iar certificatul de la IML a scos la iveală gravitatea şi duritatea loviturilor. A vrut să divorţeze, dar "ajunsesem parcă să mi se pară totul normal, era familiar, văzusem în familie de mică bătăi, asistasem la certuri, parcă nici nu mai ştiam ce e bine şi ce este rău".

L-a iertat. Nu a trecut mult şi într-o seară, după ce se întorcea de la cumpărături, bărbatul i-a făcut semn prin geam că nu are voie să intre în casă. Motivul? "Am stat prea mult pe afară. Dacă m-am întâlnit cu cineva? Era extrem de gelos, de posesiv şi practic i se întuneca mintea. Nu mai gândea normal. Am încercat din răsputeri să-l conving să mă lase să intru în casă. Nu a fost chip. M-am dus atunci la o vecină şi am dormit acolo. A doua seară la fel. Am fost şi la poliţie, pentru a depune o plângere. Poliţistul, vizibil deranjat, abia dacă m-a băgat în seamă. La televizor se difuza un meci cu echipa naţională a României. Nu mi-a primit cererea, a zis să merg la poliţistul de proximitate. Am fost. Mi-a spus că mai bine mă las păgubaşă", povesteşte Raluca.

Mai bine de două luni, femeia a stat prin străini, cu chirie. "Bărbatul meu era şi mai turbat. Credea că o să mă facă să-i cad în genunchi, să mă rog de el să mă primească în casă, mai ales că eu aveam la mine doar cardul, buletinul, hainele de pe mine şi cumpărăturile pe care le făcusem."

BĂTĂI ŞI UMILINŢE IERTATE
Raluca a văzut într-o seară la televizor un anunţ prin care Fundaţia Sensiblu oferea sprijin femeilor care sufereau din cauza violenţei bărbaţilor lor. Aşa a reuşit, ajutată fiind de avocatul fundaţiei, să afle care sunt paşii necesari intentării unui divorţ. A adunat nenumăratele certificate scoase de la IML şi a întocmit dosarul de divorţ. "Am fost o fire slabă. După divorţ a început să mă caute, să-mi spună că s-a schimbat, că merită o a doua şansă. Mi-a înmuiat sufletul, mai ales că mi-am dorit foarte mult să meargă relaţia asta.

Îmi doream ca eu să fiu fericită. Practic am vrut să cred că s-a schimbat. Am tăcut şi am înghiţit tot, numai să meargă. Existau momente dese în care el nu lucra. Stătea patru-cinci luni într-un loc şi apoi era dat afară. Era croitor pe piele. Ba nu se ţinea de treabă, ba devenea violent în limbaj, ţipa, făcea scandal, şi atunci îmi spune: «Pune mâna şi munceşte. Eu am muncit, am adus bani în casă mai mult decât ai adus tu». Se întâmpla apoi să plece prin ţară de nebun, fără să îmi spună.

Mă trezeam cu telefon de la Poliţia Oradea, Hunedoara sau din oricare alt oraş că a făcut scandal pe stradă, că s-a luat de oameni. Când mi-a spus că s-a gândit mai bine şi că tot divorţul ăsta l-a făcut să îşi dea seama că vrea să fie cu mine, că a greşit, am sperat că spune adevărul", îşi aminteşte Raluca infernul prin care a trecut vreme de mai bine de un deceniu. L-a iertat iar. Nu după mult timp, bărbatul o anunţă că pleacă la muncă în străinătate. Cinci luni au stat departe unul de altul. Raluca avea speranţe mari că viaţa lor se va îmbunătăţi.

Soţul său însă s-a reîntors din străinătate mai nervos, "mai pus pe ceartă, mai ales că pe acolo nu făcuse mai nimic. A început iar să se ia de mine la fiecare cuvânt pe care îl rosteam, mă urmărea la serviciu şi, profitând de străduţele înguste, începea să mă bată. Nitam-nisam. Nici să plâng nu mai puteam.

A sărit şi gardul întreprinderii unde lucram şi a venit după mine. Când îşi propunea ceva, nimic nu-i stătea în cale. A ajuns să aibă trei procese întocmite de poliţie. Nimic nu-l calma. Ajutată de fundatie, mi-am recăpătat încrederea în mine şi nu m-am mai întors niciodată la el. Au trecut patru ani. Merg la consiliere de doi ani şi jumătate aproape.
Am credinţa că o să fie bine".


"M-a băgat cu degetele în priză"
Dacă mâncarea i se părea bărbatului ei prea sărată sau prea puţin sărată, dacă pantofii i se părea că nu strălucesc sau dacă vreo privire de-a vreunui copil de-al său i se năzărea că ascunde ceva, soţia trebuia să plătească. Mânia lui se măsura în pumni, în picioare date cu ură în burtă, în cap şi în spate. Iuliana s-a căsătorit încă de când avea 18 ani. A fost de-ajuns să se nască cel de-al doilea copil şi soţul, gelos din cale afară, a început să o acuze că îl înşală cu vecinul lor. "La naştere, fiica mea cea mică avea pielea foarte închisă la culoare. Bineînţeles că după câteva luni a devenit albă ca brânza, ca şi la fiica mai mare. Dar nu a contat.

În toată această perioadă m-a bătut de m-a zvântat, iar agresiunile nu au încetat nici după ce fata a crescut şi a văzut cât de bine îi seamănă. La naşterea fetei, după ce am adus-o acasă, a smuls priza din perete şi mi-a băgat degetele acolo unde sunt firele. Am crezut că nu mai scap zdravănă. A sărit tatăl lui, că noi locuiam împreună cu socrii, că altfel cred că mă omora", îşi începe istorisirea tristă femeia de 33 de ani.

UITE PLÂNGEREA,NU E PLÂNGEREA
Certurile, bătăile, urletele, ţipetele, sentimentul de teamă, de groază nu îi sunt străine. După cum ea însăşi povesteşte, Iuliana a auzit adesea, în copilăria sa cum mama ei plângea de durere în timp ce tatăl dădea în ea fără milă cu ce găsea la îndemână. "Era regulă: când vedeam uşa închisă la bucătărie, era clar că mama mânca bătaie. Niciodată nu a bătut-o de faţă cu noi, copiii. Mi-am zis atunci că eu nu voi păţi aşa. Şi uite că am dat tot peste un nenorocit care îmi brusca copiii şi care a băgat frica în ei."

Stările tensionate dintre ea şi soţ, bătăile crunte au început să se intensifice după moartea părinţilor lui. Cearta dintre el şi frate pentru casa părintească, băutura cu care îşi însoţea fiecare oră din zi, toate au dus la zeci de plângeri pe care Iuliana le-a depus la poliţie împotriva bărbatului violent. "Mi-era şi ruşine să mă mai duc la secţie. Lăsam declaraţia că m-a snopit în bătaie şi după câteva zile mă duceam să o retrag. Îmi spunea de fiecare dată că se schimbă şi că problemele îl fac să fie aşa de nervos.

Îl întrebam mereu: «Ce ai cu mine, ce ţi-am făcut eu?». Mă făcea curvă de cele mai multe ori. În fiecare seară mă lua de la lucru, şi, cu toate astea, zicea că îl înşel cu colegii de la muncă sau cu vecinii. I-am spus de atâtea ori că nici nu aş avea cum, fiindcă tot timpul e cu ochii pe mine. Mai rău mă bătea", spune femeia.

ŢINUTĂ ÎN STRADĂ,ÎN FAŢA CASEI
Nici acum nu poate să-şi scoată din minte momentele în care era scoasă de păr afară din casă şi lăsată să doarmă în curte sau pe stradă, în faţa locuinţei. Nici de clipele în care fetele, în miez de noapte, după ce aşteptau să adoarmă tatăl lor, o băgau în cameră pe fereastră, în cea mai deplină linişte, ca să nu fie descoperite. Nici despre zilele şi nopţile în care fiica ei cea mare care, din cauza supărării, a fricii de tatăl lor, zăcea cu zilele în pat, avea coşmaruri şi nu-şi mai putea opri plânsul.

"Mă dădea afară din casă, iar după zece minute venea pe stradă şi urla la mine că de ce stau acolo, că îl fac de râs faţă de vecini. Mă lua iar la bătaie. Mă lăsa în curte. Se întâmpla să fie ger afară, să plouă. Intram în maşină să mă încălzesc un pic. Cum mă prindea, cum mă lua la pumni, zicea că vreau să-i fur maşina. Aşa că, într-un final, după ce am fugit de acasă la părinţi, la prieteni, la vecini, după ce am stat în teroare zi şi noapte aşteptând să plece el la lucru, ca să putem să ne spălăm sau să mâncăm o bucată de pâine, pentru că în prezenţa lui nu ne dădea voie, am hotărât să depun actele pentru divorţ."

Lipsa unei locuinţe, a banilor, gândul că fetele sale vor rămâne fără tată, rugăminţile şi promisiunile mincinoase ale soţului, dar în care şi-a dorit să creadă, au determinat-o să trimită prin poştă tribunalului o hârtie prin care spunea că s-a împăcat cu soţul ei şi că renunţă la divorţ. "Am fost o proastă. Abia acum mi-am dat seama.

Ultima bătaie pe care am mâncat-o de la el a fost când mi-a spart nasul. Fără motiv. Fata cea mică mi-a sărit în ajutor. A bruscat-o şi pe ea, i-a tras de adidas şi i-a dezlipit talpa. Aşa am plecat cu ele pe drum. Doar cu buletinul. Mi-a aruncat geanta, după ce îmi scosese totul din ea. Am oprit la un magazin, am cerut un pachet de şerveţele, ca să mă şterg de sânge. Poştăriţa ne-a împrumutat cu 100.000 lei, am luat nişte parizer şi noaptea am dormit într-o parcare, între două maşini, eu cu fiicele mele. Apoi ne-a ţinut o colegă câteva zile, după care am apelat la Protecţia Copilului.

Singura soluţie pe care cele de acolo o întrezăreau era să îmi bag copiii în plasament. Fetele mele au 13 şi 15 ani. Sunt mari, sunt frumoase. Mi s-a spus că acolo o să stea la grămadă, fete cu băieţi. Când le-am întrebat dacă există şanse să se întâmple ceva între o fată şi un băiat, ele mi-au răspuns că depinde de cât de cuminţi sunt fetele, că nu garantează pentru nimic. M-am hotărât în clipa aia să nu le las în centru. Eram disperată. Nu ştiam încotro să o iau."

PLĂTEŞTE RATELE FOSTULUI SOŢ
În tot acest timp, soţul său le dădea mesaje pe telefon atât ei, cât şi fiicelor sale, prin care
le numea curve, depravate, le ameninţa că le omoară pe stradă. După câteva ore, mesajele trimise de la acelaşi om spuneau că ştie că este un alcoolic şi un nemernic, că este pe moarte şi că trebuie ajutat. "Au fost momente când am sunat la Salvare să se ducă la el să vadă ce are. Mi-era milă de el, nu voiam să sfârşească precum un câine. Când vedeau că mă agit pentru el, fetele mele îmi spuneu din minut în minut: «Nu ne întoarcem acasă, mamă. Nici moarte!».

După mult chin îndurat, cele trei au avut noroc. Datorită unei persoane inimoase de la Protecţia Copilului au ajuns la Fundaţia ADRA. Acolo au găsit adăpost şi înţelegere. De două săptămâni, femeia a reuşit să îşi găsească o cameră cu chirie. Plăteşte 3.500.000 lei. Următorul pas pe care Iuliana şi l-a propus este să meargă la avocat şi să încheie procesul de divorţ. În felul acesta speră să scape de ratele în valoare de 4 milioane de lei vechi pe care le-a făcut pentru a cumpăra televizor fetelor. Televizor la care acum se uită bărbatul ei. În camera închiriată de ea nu există nici un televizor care să funcţioneze.

Va urma
Oficial există multe adăposturi pentru victime. Practic, multe dintre ele, construite din bani de la buget, fie sunt închise, fie au altă destinaţie.