Hai la Istanbul să te învăţ să faci bani!

Bucureşti - Istanbul. Cursă de linie. Drumul începe frumos. O cafea şi o portocală din partea firmei la pachet cu o banchetă întreagă, în loc de un scaun, ca să mă pot relaxa, mi se spune cu zâmbet. Sunt invitată să-mi fac abonament ca să primesc reducere, iar la şapte călătorii pe lună una e gratuită.

Dar ce să faci de şapte ori pe lună la Istanbul?! "Păi, nu mergeţi la cumpărături?", mă întreabă domnişoara în timp ce îmi trece greşit seria paşaportului pe bilet şi mă asigură că nu e nici o problemă. "Nu", îi răspund, "merg să văd oraşul". "Aaaa, sunteţi turistă... E bine, că poate le mai ajutaţi pe fete la vamă..." Fetele au venit cu păturici şi perne în dotare şi cam toate se cunosc între ele. Fac drumul Bucureşti - Istanbul aproape săptămânal ca să aducă marfă de la târg s-o vândă în "Europa" sau pe unde nimeresc, prin firme, prin instituţii, în rate şi la preţuri "fără concurenţă".


SLALOM PRINTRE SACI ŞI PUNGI
Pe la 4:00 dimineaţa ajungem la faţa locului. O gheretă ceva mai măricică se transformă în stabiliment. Toată lumea încearcă să mai fure câteva ore de somn până se deschide târgul. Se unesc scaunele, se amenajează paturi. Problema cea mare e că ghereta nu are în "dotare" şi toaletă. Fiecare se descurcă aşa cum poate... Riscurile meseriei. Lumea e prietenoasă şi sunt avertizată că acuma e mai greu, dar că frumos e la întoarcere... Urmează să descopăr.

A doua zi, pe la 2:30 după-amiaza, în faţa gheretei, până să vină microbuzul care ne duce la locul de unde luăm autocarul înapoi spre ţară, eforturi disperate. Pe ideea cum să îndeşi 100 de pulovere într-un sac şi să-l faci să pară punguţă de cadou... Ajungem la autocar. Slalom printre saci şi pungi cu detergent. Doamna Flori, plină de nuri şi cu forme mai mult decât ofertante, îmbrăcată "elegant", în haine negre asortate cu o curea lucioasă şi bătută în ţinte strălucitoare, asortată, la rândul ei, cu vreo trei lanţuri mari de aur şi inele cât pentru cinci mâini, mă întâmpină din partea firmei cu zâmbet. Îmi zice să mă aşez pe unde pot. Pe banchete şi pe sub scaune saci plini cu "orice" şi bine legaţi.


BĂIEŢII SUNT BAZAŢI...
Începe călătoria. În autocar, pe lângă doamnele care şi-au făcut aprovizionarea pentru "Europa", un imam care vine în vizită la Bucureşti, o studentă din Georgia care a primit o bursă la noi, la Politehnică, şi alţi câţiva purtători de paşaport cu semilună. La vamă, şoferul împarte ordine. Mă trezesc distribuită în primul grup. Eu, imamul şi studenta georgiană. "Tu iei ţigări de la vamă...?" Răspund că nu. "Atunci, haide cu mine." Ne umple coşurile cu câte zece cartuşe de ţigări, că atâtea se dau pe un paşaport. Totul merge strună şi la control, la frontieră. Doamna Felicia, una dintre pasagerele care fac regulat drumul la Istanbul, îmi spune că "băieţii sunt bazaţi", că de-aia şi merge cu ei. "Suntem şi noi atenţi cu ei, sunt şi ei atenţi cu noi, ştiţi cum se face. O mână spală pe alta..."


VREA GAGICA MEA LA MARE
Când ne întoarcem la autocar, doamna Flori ne întâmpină cu acelaşi zâmbet şi ne promite "câteva surprize" din partea firmei. Pornim. Nu trece un sfert de oră şi imamul cere popas că e ora de rugăciune. Oprim pe câmp. Flori pregăteşte programul de distracţie din partea firmei. Discuţii la faţa locului... "Hai, fată, zi-i şi tu să mergem mai repede." "Nu-i zic, fată, că mi-e ruşine. Lasă că-l dăm noi acu' pe brazdă. Îi băgăm un dans şi-o maneluţă..."

Pornim din nou... Flori ne explică regulamentul. Extragem un bileţel şi pe două dintre ele va scrie "câştigător". Dar e baraj... Câştigă cine dansează mai frumos. Pe ritmuri şi versuri autohtone începe concursul. "Vrea gagica mea la mare/ Că e albă pă picioare..." Toată lumea cunoaşte "hitul", toată lumea cântă. Pe şoselele întunecate şi pline de hârtoape ale Bulgariei, în drum spre România, autocarul dansează şi o dată cu el Flori, care vrea să dea exemplu, începe să se unduiască.


DUŞMANII-MI POARTĂ PICĂ
Muzica a cucerit pe toată lumea. Printre scaune şi saci cu marfă se dansează cu foc. Doamna Flori promite un pahar cu şampanie la sfârşit, tot din partea firmei... roagă un domn să desfacă şampania şi ne roagă şi pe noi să n-o tratăm cu refuz. E deja târziu în noapte, în surdină se aude muzica - "Duşmanii-mi poartă pică, da' n-au valoarea mea..." -, când o aud pe doamna Felicia conversând cu Flori în şoaptă: "Auzi, mă uitam la fata asta, săraca. Ei i-am zis lu' fie-mea să facă facultate - şi e la două facultăţi, la Filozofie şi la Drept -, da' s-o facă aşa, ca să aibă. Da' n-o las eu să moară de foame. Am învăţat-o şi pe ea cu marfa, cu toate, ea se ocupă de stand în «Europa», vreau să ştie să facă bani. Şi chiar ziceam să vorbesc cu tine, că data viitoare când eşti pe tură aş trimite-o pe ea la Istanbul, dar să te ocupi tu puţin, să ai grijă, ştii". "Da, fată, să-mi zici..."