x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Urgenţa poate să aştepte

Urgenţa poate să aştepte

de Ionela Gavriliu    |    28 Oct 2009   •   00:00
Urgenţa poate să aştepte
Sursa foto: /iStock

Multe adăposturi, veriga cea mai importantă din sistemul de combatere şi prevenire a violenţei în familie, sunt subocupate sau goale. Deşi numărul femeilor bătute în România e de ordinul miilor, oficial, şi al sutelor de mii, în alte studii.

Iar atunci când totuşi centrele funcţionează, cei care răspund la telefon nu consideră că e vreo grabă în a primi victimele. Şi celelalte patru tipuri de centre pentru victimele violenţei suferă de aceeaşi boală, a existenţei mai mult cu numele. Toate acestea, pe bani publici sau din fonduri europene.

La unele adăposturi, centre care spun că primesc victime în regim de urgenţă, cei care răspund victimelor la telefon consideră că "urgenţa" poate să aştepte şi două-trei zile până să fie primită. Sau acesteia i se pun condiţii imposibil de îndeplinit în timp scurt, încât femeile ajung să se lipsească.

La "Centrul pentru mama şi copilul supuşi violenţei în familie" din Roşiorii de Vede, femeile sunt primite numai dacă au făcut plângere la Poliţie şi dacă acasă li s-a făcut anchetă socială. Din cele 18 locuri disponibile, centrul avea, la momentul verificării făcute de Jurnalul Naţional, două femei şi şapte copii în grijă. Federaţia Caritas a Diecezei Timişoara e la fel de promptă în a primi femeile bătute. La telefon răspunde o persoană care precizează că numărul de telefon al adăpostului e secret, că va suna la centru şi să revenim în 10 minute.

Când am revenit, ni s-a spus că nu a găsit-o pe coordonatoarea centrului şi că trebuie să sun iar peste un timp. Când n-a mai răspuns nimeni, cu toate insistenţele noastre. La centrul de urgenţă pentru victimele violenţei în familie din Bârlad, la numărul de urgenţă 0800.800.389 primeşti următorul răspuns: "Ne pare rău, numărul apelat nu e activ".

PE HÂRTIE - UN SISTEM PERFECT, ÎN REALITATE - HAOS
Problemele nu se opresc aici. Cele 41 de adăposturi care funcţionează, centre unde femeile pot sta între 7 şi 60 de zile conform legii, sunt neconforme cu standardele stabilite. Dacă ar fi să spicuim câteva din neregulile sesizate de Inspecţia Socială (IS), concluzia se desprinde cu uşurinţă. Pe lângă faptul că nu colaborează cu autorităţile locale şi centrale, conform raportului IS, opt dintre centrele verificate nu asigurau securitatea victimelor ce apelau la serviciile lor, 13 centre nu asigură asistenţa medicală, deşi acest lucru este o condiţie necesară pentru ca centrul respectiv să obţină acreditarea.

11 dintre adăposturile cercetate nu acordă asistenţă psihologică, alte 11 nu colaborează cu poliţia şi jandarmeria, şi 10 centre nu oferă consultanţă juridică gratuită. 24 de centre nu au angajat asistent familial, aşa cum prevede Legea 217/2003, iar 13 centre nu au numărul de personal necesar. 20 de adăposturi funcţionează fără avizul ANPF.

NU-I POATE SANCŢIONA NIMENI
Bătaia de joc continuă şi în celelalte tipuri de centre. Din 10 centre de recuperare a victimelor violenţei, adică un fel de adăposturi temporare unde femeile sunt sfătuite, consiliate, ajutate medical, dacă e cazul, sau orientate spre adăposturi, după cum ne-a explicat Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei (ANPF), doar trei funcţionează conform IS. Nici unul dintre cele trei nu are avizul ANPF. Pentru că această agenţie trebuie să dea şi ea un aviz centrelor care au ca obiect de activitate prioritatea zero a agenţiei.

"ANPF-ul dă avizul de înfiinţare, nu de funcţionare. Unii omit acest aviz şi noi nu avem pârghii să-i sancţionăm", spune managerul Rodica Cărăuşu de la ANPF. Ordinul nr. 304/385/1018 de la 21 iulie 2004 privind aprobarea Instrucţiunilor de organizare şi funcţionare a unităţilor pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, art. 2 precizează faptul că unităţile se înfiinţează "numai cu avizul ANPF".

Conform altui ordin, centrele de recuperare "asigură găzduirea şi îngrijirea victimelor violenţei în familie pentru o perioadă de maximum 90 de zile; în situaţii excepţionale se poate aproba prelungirea perioadei până la 180 de zile, numai cu aprobarea conducerii centrului de recuperare". Ceea ce nu se întâmplă în realitate.

Centrele de prevenire şi combatere a violenţei funcţionează ceva mai bine, din cele 30 verificate 25 mergeau. Însă patru dintre cele verificate nu mai primiseră sesizări din 2008.




Centrele de informare şi sensibilizare a populaţiei, baza strategiei împotriva violenţei în familie, sunt în număr de trei, dar de fapt numai unul funcţionează. Cel funcţional se autofinanţează şi îşi desfăşoară activitatea în domeniul privat. "E o bătaie de joc. Accentul ar trebui pus pe informare şi mediatizare. Aceste centre au fost făcute cu bani din programe de interes naţional (PIN), dar nu şi-au mai continuat activitatea după încheierea programului: că nu le dă Primăria bani, scuze se găsesc", explică una din autoarele raportului IS, inspector social Bianca Bohâlţea.

Cât despre centrele destinate agresorilor, din cele şase înregistrate doar jumătate funcţionează, dar şi acelea târâş-grăpiş. "Pentru agresori, e opţional să vină aici. Nu sunt doritori şi legea nu-i obligă. Am vrea să nu mai fie pedepsiţi cu amendă, ci să se introducă munca în folosul comunităţii. Pentru că de multe ori tot din banii familiei se plăteşte amenda", precizează Cărăuşu de la ANPF.

BANI ÎN PROSTIE
Deşi sistemul serviciilor pentru victimele violenţei e ineficient, statul mai acordă pentru perioada 2009-2011, prin programe de interes naţional (PIN), suma de 1 milion de euro pentru înfiinţarea a încă 13 astfel de centre şi susţinerea a încă 20.
Pe lângă PIN-uri există şi alte tipuri de finanţări, fie doar pentru ONG-uri, fie doar pentru autorităţile publice care se ocupă de violenţa în familie. Fonduri europene! Programele DAPHNE se adresează ONG-urilor şi se desfăşoară pe perioada 2007-2013. E un program al Comisiei Europene. Pe site-ul ANPF-ului apar două fundaţii despre care se spune că au beneficiat de fonduri prin acest program.

Asociaţia Femeilor împotriva Violenţei în Familie "Artemis" din Cluj este una dintre ele, iar preşedinta, Maria Popa, spune că a beneficiat de fonduri Daphne, dar nu pentru înfiinţarea vreunui centru sau pentru vreo campanie de informare, ci pentru... a traduce un manual de perfecţionare a adăposturilor. Momentan, centrul se ocupă de consilierea victimelor violenţei în familie, cărora le acordă asistenţă juridică şi medicală, după cum declară reprezentanţii acestuia.

Al doilea beneficiar ce apare în tabel este Fondul pentru Dezvoltarea Societăţi Civile (FDSC), însă reprezentanţii organizaţiei spun că n-au avut niciodată în derulare programe privind violenţa în familie şi nu au beneficiat de bani prin Daphne. ANPF-ul spune că a luat documentul în care apar cele două fundaţii beneficiare direct de pe pagina Comisiei Europene şi că nu au verificat dacă ONG-urile au beneficiat sau nu de aceşti bani şi ce au făcut cu sumele respective. "Noi doar am diseminat informaţia către cei care ar putea aplica pe viitor. Mai degrabă ne încredem în ce spune Comisia Europeană", a precizat managerul Cărăuşu.

Răspunsul oficial al instituţiei precizează următoarele: "ANPF, în calitate de organ de specialitate al administraţiei publice centrale care gestionează problematica prevenirii şi combaterii violenţei în familie, şi-a asumat voluntar rolul de diseminator al acestei surse de finanţare, în lipsa unei obligaţii legale în acest sens, având în vedere posibilitatea finanţării unor proiecte pe domeniul de activitate. în ceea ce priveşte cele două organizaţii menţionate pe site-ul ANPF, acestea au fost postate în cadrul unui document care face referire la diferite state şi entităţi care au accesat această sursă de finanţare. Din parcurgerea conţinutului site-urilor oficiale reiese faptul că cele două organizaţii de care vă interesaţi au avut calitatea de parteneri asociaţi, potrivit cărui statut puteau aplica alături de solicitant şi parteneri, dar nu aveau dreptul să primească finanţare din partea Comisiei Europene".

PROGRAME ÎN STAND-BY
SIP-urile, programele de incluziune socială, sunt programe ale Băncii Mondiale care-şi propun înfiinţarea a 16 centre. La acest program pot participa doar autorităţile publice, direcţii generale de asistenţă socială şi protecţie a copilului (DGASPC-uri) şi servicii publice de asistenţă socială (SPAS-uri). În 2007 s-au acordat 3,1 milioane de euro pentru violenţa în familie, conform datelor ANPF. Lista solicitanţilor aleşi în 2008 în urma primei runde de selecţie cuprinde trei câştigători.




Direcţia de Asistenţă Comunitară (DAS) Iaşi, cu proiectul "Centrul de servicii integrate pentru victimele violenţei în familie", a primit 175.000 euro. Pe hârtie, momentan. Claudiu Dăriescu, consilier în cadrul direcţiei, spune că încă nu au fost semnate contractele cu Ministerul Muncii, astfel că, până în acest moment, au doar clădirea, ridicată din contribuţia instituţiei de 20.000 de euro. "După ce se semnează contractele, în 9-10 luni trebuie să deschidem. Dacă se va semna în octombrie, sperăm să inaugurăm centrul vara viitoare", precizează Dăriescu.

DGASPC Sector 3, cu proiectul "Centrul destinat victimelor violenţei în familie Bucureşti, Sector 3", a câştigat 172.783,5 euro prin acest proiect şi aşteaptă şi ea semnarea contractului. Carmen Duca de la DGASPC Sector 3 spune că în acest moment nu oferă victimelor decât consiliere, dar speră că se va deschide repede adăpostul cu 12 locuri.
Al treilea proiect este al DGASPC Constanţa, cu un centru în oraşul Techirghiol, care aşteaptă o sumă în jur de 175.000 de euro.

De a doua selecţie în cadrul SIP-urilor au trecut DAS Vaslui, DAS Târgovişte şi DGASPC Suceava, obţinând sume între 100.000 şi 175.000.

Ca şi în cazul PIN-urilor, proiectele participante sunt slabe, astfel că selecţiile sunt reluate până se dau cât mai mulţi bani şi "obiectivele" sunt atinse. Cu toate acestea, conform reprenzentanţilor ANPF, procentul de tragere a fondurilor prin PIN-uri este de doar 60%. "Prin aceste programe noi am încercat să avem în fiecare judeţ unităţi care să se ocupe de această problemă", a declarat Rodica Cărăuşu de la ANPF. În Călăraşi, Olt, Sălaj, Satu Mare, Tulcea şi Prahova nu există nici un centru care să se ocupe de acest aspect. Prahova este judeţul cu cele mai multe cazuri de violenţă în familie declarate.


Tipuri de centre
În ţara noastră, conform legii, s-au înfinţat 5 tipuri de centre pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie.
1. Centre de primire în regim de urgenţă (adăposturi). Trebuie să asigure siguranţa şi separarea victimei de agresor. Femeile sunt primite aici în regim de urgenţă. Adăposturile trebuie să aibă paza asigurată, în cazul celor publice competenţa fiind a Poliţiei Comunitare. Adresa acestor centre este secretă. Perioada de găzduire ar trebui să fie, conform legii, între 7 şi 60 de zile.
2. Centre de recuperare pentru victimele violenţei în familie. Asigură găzduirea, îngrijirea şi reinserţia socială a victimelor. Oferă, conform legii, găzduire de maximum 90 de zile, în situaţii excepţionale perioada fiind prelungită până la 180 de zile.
3. Centre pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie. Servicii minime oferite: informare şi orientare, consiliere psihologică, socială şi juridică.
4. Centre de informare şi sensibilizare a informaţiei. Oferă consiliere socială, informare şi educare, linie telefonică de urgenţă.
5. Centre de asistenţă pentru agresori. Asigură reabilitarea şi reinserţia socială a agresorilor. Oferă consiliere şi mediere familală. Centrele pentru agresori colaborează cu serviciile de probaţiune înfiinţate pe lângă tribunalele judeţene.

Va urma
Interviu cu psihiatrul Florin Tudose, care vorbeşte despre traumele psihice ale victimelor violenţei în familie.

×
Subiecte în articol: mişcarea de rezistenţă