x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Concert Cranberries în premieră în România

Concert Cranberries în premieră în România

de Alex Revenco    |    11 Feb 2010   •   00:00
Concert Cranberries în premieră în România

Celebrul grup irlandez cântă pentru prima oară la noi în ţară, la 20 iulie, în cadrul unui concert organizat de Events. Alături de Pearl Jam, Smashing Pumpkins şi Nirvana, The Cranberries au dominat clasamentele anilor '90.



După şase ani de pauză, una dintre cele mai de succes formaţii din Regatul Unit revine în actualitate, în aceeaşi formulă. La începutul anului trecut, Dolores O'Riordan (voce), Noel Hogan (chitară), Mike Hogan (bass) şi Fergal Lawler (tobe) au cântat din nou împreună, ceea ce i-a făcut să realizeze cât de mult şi-au lipsit unii altora. Întâlnirea i-a determinat să revină pe scenă pentru un turneu în SUA şi Europa, botezat iniţial "Reunion Tour". După ce în noiembrie şi decembrie Cranberries a traversat America de Nord, la începutul acestui an concertează în Ecuador, Venezuela, Mexic, iar în primăvară-vară urmează Europa. Tot în 2010, Cranberries îşi lansează un nou album, după ce anul trecut formaţia a sărbătorit 20 de ani de activitate muzicală.

O'Riordan & Co şi-au câştigat faima cu albumul "Everybody Else Is Doing It, So Why Can't We?" (1993), vândut în 5 milioane de exemplare în întreaga lume. De altfel, Cranberries are în palmares peste 14 milioane de discuri vândute doar în Statele Unite, patru albume în Billboard 200 Top 20 ("Everybody Else Is Doing It, So Why Can't We?"; "No Need To Argue"; "To the Faithful Departed" şi "Bury the Hatchet") şi opt discuri singles în topul "Modern Rock Tracks chart" al revistei Billboard. The Cranberries s-a format în 1989, sub numele iniţial de The Cranberry Saw Us. După albumul de debut "Everybody Else Is Doing It, So Why Can't We?" şi hitul "Linger", grupul pleacă în turneu prin SUA, unde este foarte bine primit de public. Concertele live determină difuzarea piesei "Linger" în heavy-rotation la MTV. Până la sfârşitul anului, melodia devine un imens hit, atingând locul 8 în topul american şi câştigând două Discuri de Platină. Urmează single-ul "Dreams", ce consolidează ascensiunea albumului de debut. Trupa intră brusc în atenţia caselor de discuri, iar negocierile se încheie prin semnarea unui contract cu Island Records. Apare al doilea album al trupei, "No Need to Argue", care câştigă trei Discuri de Platină, cu hituri extrem de difuzate, precum "Zombie" sau "Ode to My Family". În 1995, urmează alte două single-uri senzaţionale, "I Can't Be With You" şi "Ridiculous Thoughts", iar albumul câştigă cinci Discuri de Platină în Canada, unul în Elveţia şi... şapte în SUA! Astfel, The Cranberries este pe culmile succesului. În 1996 apare al treilea album "To the Faithful Departed", ajuns pe locul 2 în UK Album Chart şi pe 4 în topul Billboard 200. În 1999, formaţia lansează al patrulea album de studio, "Bury the Hatchet". Între 1999 şi 2000, The Cranberries susţine un turneu mondial (care se bucură de un imens succes), iar în 2003 cântă în deschiderea mai multor concerte din turneul Rolling Stones.

EVENTS: PERIOADĂ DIFICILĂ, DAR MERGEM ÎNAINTE
Iată ce a precizat Sorina Burlacu, director general Events: "Piaţa organizării de evenimente live se află într-un declin, cauzat de criza financiară. Şi noi traversăm o perioadă dificilă, dar ne concentrăm pe proiecte concrete curente pentru a merge înainte. Şi avem multe. Reintrarea în normalitate este un proces care necesită timp, mai ales că luptăm cu practici de concurenţă neloială, cu datorii nerecuperate, cu o lipsă acută de bugete. În zece ani de activitate, am adus românilor zeci de concerte unice şi artişti aşteptaţi de-o viaţă, Rolling Stones şi Leonard Cohen fiind numai două exemple, dar urmează şi altele, de aceeaşi anvergură. Din fericire, activăm şi pe piaţa evenimentelor corporate, nu ne axăm exclusiv pe organizarea de concerte". Events a organizat în trecut concertele Cesaria Evora, Vaya con Dios, 50 Cent, Billy Idol, Bloodhound Gang, Festivalul Coke Live şi altele.

×
Subiecte în articol: muzica