Bucuresti
Peste 10.000 de spectatori de toate vârstele au petrecut duminică seara pe stadionul Arcul de Triumf o seară memorabilă, cu un artist desăvârşit. Fără a fi spectaculos sau dinamic, Leonard Cohen a "îmblînzit" publicul şi l-a obligat la meditaţie, la visare.
A avut permanent o atitudine calmă, părintească, de fiecare dată a mulţumit pentru aplauze sau pentru urările "Happy Birthday To You" şi şi-a scos de nenumărate ori pălăria, la propriu, în faţa spectatorilor sau a colegilor din formaţie. La întâlnirea avută cu Mircea Mihăieş, înainte de concert, a învăţat mai multe cuvinte în limba română, iar pe parcursul concertului a demonstart că ştie să pronunţe, unul, aproape perfect: Bucureşti. De altfel a "introdus" oraşul nostru în textul cîntecelor "Tower of Song" şi "Hallelujah". Prima oară a făcut o glumiţă "Aici, în Bucureşti, am descoperit un mare adevăr, vreţi să ştiţi care este? Sunteţi nerăbdători să aflaţi? Am aflat ce mai rămâne din viaţă! Ştiţi ce? doo-dam-dam, doo-dam-dam! iar la "Hallelujah", Bucureştiul a fost "inclus" spre finalul melodiei: "Nu am venit aici în Bucureşti ca să vă mint".
SOUND PERFECT. Cu o sonorizare excepţională (cum nu prea am auzit până acum!) Cohen a fost acompaniat de surorile Webb backing vocals (au făcut senzaţie... şi fără Sharon Robinson), Javier Mason banjo şi mandolină (chiar şi Cohen a îngenunchiat în faţa sa) Dino Soldo saxofon, clarinet, muzicuţă, clape şi Neil Larsen claviaturi (deosebit de eficienţi la "coloratură"), Rafael Gayol tobe şi Bob Metzger chitară electrică, ambii, pe cât de discreţi, pe atât de utili ansamblului, "dirijat" de un muzician de clasă, Roscoe Beck bass şi director muzical. După trei ore petrecute pe scena din Bucureşti, Leonard Cohen a primit trei torturi (două chiar pe scenă) şi un mare buchet de flori.
A mulţumit, a zîmbit, şi-a mai scos o dată pălăria în faţa publicului, ne-a spus părinteşte "Vedeţi să nu răciţi. Dumnezeu să vă binecuvânteze!" (a plouat pentru scurt timp, când Cohen a vrut să-şi încheie show-ul. Ploaia a stat, când Cohen a avut bis-urile – n.r) şi a plecat. God bless you, too, Leonard!
PRIVILEGIUL LUI MIHÅIEŞ. Înainte de concert, autorul fascinantului volum "Viaţa, patimile şi cîntecele lui Leonard Cohen" a avut privilegiul de a-l întâlni pe maestru. O întâlnire pentru cinci minute, care până la urmă a durat două ore şi zece minute! "Am aruncat o mică privire asupra omului, cu teamă să nu întîlnesc un alt om, decît «Leonard Cohen al meu». Dar e la fel cum mi-l închipuiam, de o delicateţe, chiar bunătate, ieşită din comun... Nu mi-a spus nimic memorabil, a fost o comunicare directă, la obiect, ca şi în textele lui. M-a întrebat de Mănăstirea Caşin, de Bucureşti, de România şi făcea tot timpul paralelă cu Grecia. M-a întrebat dacă «gypsy ţigan» are cumva un sens peiorativ în limba română... dar i-am dat exemple din literatură, de apariţii pozitive, luminoase... şi s-a liniştit. A revenit la Caşin, o construcţie care l-a «sedus» în cele două zile de repetiţii, cînd a avut-o
tot timpul în faţă. I-am oferit o sticlă de vin «Domeniile Coroanei» de Segarcea... era şi fiica lui, Lorca, care părea o fetişcană... M- a impresionat calmul, simplitatea, directeţea şi, evident, căldura degajată în mod spontan şi, deşi venise după o repetiţie obositoare, avea în ochi o luminiţă de om tânăr, care-l făcea irezistibil. Mai mult, îţi lăsa senzaţia că tu i-ai făcut o mare onoare că te-ai întîlnit cu el, când de fapt era viceversa. La plecare, managerul lui mi-a spus: "Acum înţelegeţi de ce în timpul turneului evităm interviurile şi întâlnirile, el e atât de comunicativ (gracious)."
E înalt, din lemn cu încrustaţii. Are chiar şi stema României. E îmbrăcat în piele ecologică de culoare verde. E ocupat de Mircea Geoană. E şeful scaunelor din Senat. Valorează 3.600 de lei. Mai puţin decât scaunele din subordine, care sunt de fapt fotolii şi costă 5.000 de lei bucata. Ca el mai sunt vreo 144. Dar vânătorii de scaune îl vor numai pe ăsta. Nu contează că e verde, că oricum vor să-l facă portocaliu. Şi ei sunt tot portocalii. Numai că trebuie să se agite mai mult ca să pună mâna pe el. I-au chemat în ajutor şi pe vânătorii independenţi. Până la urmă, şi ei tot scaune vor. Dar nu chiar atât de sus plasate ca şeful scaunelor din Senat. Se mulţumesc şi cu mai puţin, dar totul e să-şi pună gonacii la treabă. Şi au inventat fel de fel de capcane, doar-doar l-or prinde în laţ pe şeful scaunelor din Senat. Nu sunt suficient de abili, aşa că aşteaptă să-i înveţe Zeul Vânătorii. Ieri au luat o pauză şi au schimbat tactica. Sună ca o poveste de adormit copiii, dar e adevărată. Se întâmplă în Senatul României.
Plecarea lor a fost o ultimă lecţie. Nu despre substantive sau despre conjugări, ci despre urma adâncă pe care o lasă un dascăl în inima unui copil. Plecarea lor, prea devreme şi prea nedreaptă, e subiectul unei lecţii deschise, predate de elevi, despre însemnătatea celor care îi învaţă. Se grăbeau să ajungă la copiii lor. Se grăbeau înspre şcoala "Mark Twain" din Bucureşti, acolo unde amândouă erau profesoare. Dana Tudorache (33 ani) preda limba română, iar Adina Toader (25 ani) - limba engleză.
Cadrele didactice vor face grevă generală de o zi în 22 aprilie, începând de luni nu vor mai trece în catalog notele şi calificativele elevilor, iar în 25 martie, în toate şcolile nu vor ţinute orele, pentru a se dezbate proiectul Legii educaţiei, a spus, [...]
Alarma falsă cu bombă declanşată miercuri la Timişoara a scos la iveală grave deficienţe de management al traficului aerian, dar şi în funcţionarea aeroportului timişorean.
Apropo de liniste, la un moment dat, in final,din apropierea mea o tipa a strigat"I love you" in zadar(era la mare departare;))si a spart linistea:aveau loc doar aplauzele si vocea lui L. Cohen.
Felicitari pentru darul primit de la Soarta!
Dumnezeu sa va binecuvanteze atat pe voi, cei care l-ai urmarit pe viu cat si el cel care vrajeste cu vorba si cu cantecul lui.
Cei ce l-au pus la inima inca din late `60 early 70 ìnteleg f bine chestia cu curajul.Timpurile nu permiteau sa recunosti deschis asta.Nu era acceptat social sa-ti placa DP,LZ,JH,UH si in acelasi timp LC.Erai luat asa de un fel de Emo.Nimeni nu auzise de LC dar toti ii stiau textele....vremuri....
Poate a sosit momentul sa aflam si noi, romanii, ca este posibil ca un spectacol sa inceapa la ora programata. A fost neplacut, jenant, dureros ca pe fondul primului cantec - Dance Me To The End Of Love - (melodie la care, in mod necontrolat, lacrimile imi siroiesc pe obraji) spectatorii intrau , isi cautau locurile, se intalneau si discutau cu prietenii, de parca acelea erau cele mai importante lucruri din viata lor, in acel moment.
Da, Laura N., ai dreptate! M-am regasit in cei vazuti de tine in pozitia de rugaciune; sa nu-mi spui ca nu ai simtit nevoia sa-ti incrucisezi palmele si sa le tii lipite de parca asta ar fi ajutat ca momentul acela sa fie fara sfarsit...
Cand m-am surprins dansand, impreuna cu sotul meu, m-am simtit,pentru o clipa, jenta. Nu era cazul, toti din jurul meu faceau acelasi lucru dar eram mult prea absenta pentru a realiza.
Chiar daca acest mesaj nu va merge mai departe, vreau sa mai stiti ca am fost total dezamagita de "prestatia" unei tinere, moderator la un post TV, sa-i spunem "Doamna D", care, desi este foarte "taioasa" si moralista pe post, a dovedit ca nu se comporta mai civilizat decat un suporter la un meci de fotbal:subiectul pe care-l aveau de discutat ("ANA"), nu le-a dat pace tot timpul spectacolului, deranjand astf
Am totusi o singura obiectie, fata de cei care scriu aceste articole, in privinta unui nume (care din pacate se perpetueaza in fiecare articol pe care l-am vazut): Javier Mas, nu Mason! Nu cred ca e vorba nicaieri de masoni, zau asa...
- pentru linistea de catedrala care a insotit fiecare cuvant al lui Cohen, aflandu-ne noi toti in spatiu deschis - am avut mari dubii ca se poate desfasura pe stadion acest concert, nu mi se parea cel mai potrivit spatiu. Evident ca m-am inselat, netinand cont de reactiile celor ce-l iubesc si de exceptionala pregatire a concertului realizata de Cohen
- pentru fiecare din cei 10.000 de oameni care s-au aflat in acel spatiu devenit de gratie. Cat ma bucura sa constat ca se mai afla oameni alaturi, chiar daca ascunsi in zilele ce curg la fel de urate in Bucuresti si care apar doar in astfel de momente
- pentru sunetul deosebit, doar autorul acestui articol gasind normal sa-l aminteasca, ceilalti se pare ca nu au inteles cu adevarat ce s-a intamplat duminica
- pentru Manastirea Casin, profilandu-se in noapte atat de potrivit cu versurile lui Cohen
- pentru privilegiul de a-l asculta in Bucuresti, dupa foarte multi ani in care nu as fi sperat posibil acest eveniment
- pentru starea de beatitudine care sper sa ma insoteasca mai mult timp, stergand sau estompand macar amaraciunea acestor vremuri, libere dar nu prea
Va multumesc.