x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Michael Bohlin povesteşte impresiile sale din România

Michael Bohlin povesteşte impresiile sale din România

de Catalina Iancu    |    23 Iul 2009   •   00:00
Michael Bohlin povesteşte impresiile sale din România

Sub titlul "Prima dată în România", Michael Bohlin, chitaristul de la Pain, şi unul dintre cei doi bloggeri ai trupei, scrie pe pagina de MySpace impresiile sale de pe meleaguri româneşti. Suedezii au cântat recent la Sibiu, la festivalul care a avut loc în Piaţa Mare.

Dacă vii dintr-o ţară precum Suedia, e imposibil ca România să nu te surprindă. Mai ales dacă faci parte dintr-o trupă de prestigiu. "A fost prima dată când am venit în România. Trebuie să spun că am fost oarecum surprins de această ţară, nu într-un mod negativ, ce-i drept.

Unele legi şi reglementări, clima, multele biserici din localitate şi alte chestii m-au mirat. A fost al naibii de cald când am ajuns vineri în Sibiu, după ce am călătorit toată ziua, de la Stockholm prin Munchen. Ne-am petrecut seara la un restaurant din oraş pe strada principală şi am fost serviţi de un ospătar care ne-a spus clar cât îşi urăşte meseria... Un start numai bun pentru vizita noastră de trei zile în România", povesteşte Michael.

"Sâmbătă, eu şi David am plecat pentru o plimbare lungă prin Sibiu. A fost prea cald să ne desfăşuram o activitate culturală ca aceasta, dar am luat-o totuşi la picior. Am văzut, cred, vreo zece biserici în acest oraş mic, şi fiecare era diferită.

Majoritatea erau minunate, arătau chiar cool, dar n-am înţeles: de ce chiar atât de multe?" Alt lucru care l-a mirat pe Michael Bohlin a fost "numărul de nunţi pe care le-am văzut în timpul plimbării, era ca şi cum nu exista loc unde să nu fie vreuna. Nici asta n-am înţeles-o... Am vrut să merg să văd şi nişte castele, dar numai eu am fost interesat de aşa ceva, ceea ce m-a cam dezamăgit. Am văzut multe poze cu castele frumoase din România, şi, la urma urmei, Transilvania este un loc gotic din multe puncte de vedere, şi cred că trebuie cunoscută pe viu!".

Nu numai conaţionalii de la Opeth au fost uimiţi de faptul că evenimentul a avut loc în Piaţa Mare a Sibiului, ci şi Michael şi colegii săi: "Scena se afla în piaţa centrală, şi de pe acolo se vedea super! Show-ul a mers bine şi publicul a fost minunat, chiar dacă am cântat în România prima dată. Au fost extrem de mulţi painheads în public şi mulţi ne ştiau versurile... Respect! Le-am oferit celor din Sibiu o plăcută surpriză când i-am cerut Anettei Olzon să cânte cu noi "Follow Me", lucru apreciat de spectatori. A fost cred cel mai fierbinte show pe care l-am făcut vreodată, mai fierbinte decât vara sibiană! Mă simţeam de parcă umezeala mă făcea să leşin".

Nu numai de pe scenă s-a văzut super, ci şi reciproca a fost valabilă. Câţiva admiratori spuneau că "Poţi să vezi Pain şi apoi să mori", parafrazând o cunoscută sintagmă.

"Am văzut show-ul Nightwish, care a fost la înălţime, ca întotdeauna. Am mers în turnee cu ei şi i-am urmărit de multe ori, mereu au recitaluri bune şi niciodată nu au o zi aiurea. La final, majoritatea ne-am strâns la un afterparty în maniera obişnuită, şi am fost ca de obicei mai tăcuţi în a treia zi, pe aeroport, aşteptând să plecăm spre casă".

Blogul lui Michael se încheie cu un mesaj pentru fanii din Finlanda, unde Pain urmează să susţină viitorul concert. România a ajuns şi ea pe lista de cuceriri a scandinavilor, însă apetitul painheads-ilor de la noi abia ce s-a deschis, prin urmare, aceştia îi aşteaptă să revină cât de curând.

×
Subiecte în articol: romania muzica