x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Un nou album Harry Tavitian

Un nou album Harry Tavitian

11 Aug 2010   •   00:00

Pianistul de jazz Harry Tavitian lucrează la un nou CD, care va fi lansat spre sfârşitul anului. Artistul, care împlineşte astăzi 58 de ani, a declarat pentru Agerpres că are material pentru mai multe CD-uri, "din înregistrările mai vechi sau mai recente, unele puse la punct, marea majoritate înregistrate live.

În general mi-am ales CD-urile cu foarte mare exigenţă, după ce le-am ascultat luni, ani în şir, după ce m-am convins că este un material care merită să fie lăsat în urma mea. Din această cauză am fost întrebat de ce după 40 de ani de carieră de jazz am foarte puţine CD-uri. Practic vorbesc numai când am ceva de spus. Din ce în ce mai puţin îmi place pălăvrăgeala şi vorba fără rost şi consider că, parcă, cu cât înaintez în timp şi în ani, consider că din tot ce vorbesc şi cânt, pot să las cel puţin liniştit trei sferturi la o parte, şi să reţin doar un sfert din ceea ce am făcut."

Cât despre alte proiecte, Tavitian a declarat că nu i-a plăcut niciodată să îşi facă planuri prea mari: "Am avut din când în când proiecte, dar pe care le-am lăsat în seama lui Dumnezeu, pentru că eu sunt un om credincios, în limita puterilor şi posibilităţilor mele. Şi tot ceea ce am făcut şi fac în continuare este să mă rog, destul de puţin faţă de cât ar trebui. Să mă rog şi să cânt pur şi simplu şi să las planurile şi proiectele în seama lui Dumnezeu, care, trebuie să vă spun, în mare parte m-a cam răsfăţat până acum." (C.S.)

×
Subiecte în articol: muzica