x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Avioane Craiova are un nou preşedinte al CA

Avioane Craiova are un nou preşedinte al CA

24 Noi 2009   •   00:00

Avioane Craiova (AVIO) are un nou preşedinte al CA după revocarea lui Aurel Cazacu, care a demisionat în luna august din funcţia de director la Ministerul Economiei în urma unor informaţii din presă potrivit cărora fiica sa şi Mircea Băsescu sunt asociaţi la o firmă cu presupuse afaceri cu arme.



Membrii Consiliului de Administraţie (CA) al Avioane Craiova l-au numit în locul de administrator rămas vacant pe Obacescu Mihai, care a primit şi funcţia de preşedinte al CA, se arată într-un raport al firmei remis, marţi, pieţei Rasdaq a Bursei de Valori Bucureşti.
Ministerul Economiei deţine 80,97% din capitalul firmei din Craiova.

Cazacu a demisionat la 22 august din funcţia de director general al Direcţiei Generale Industria de Apărare şi Probleme Speciale din Ministerul Economiei, după ce presa a relatat despre asocierea fiicei sale, Maria Cazacu, în firma Defense, Security and Intelligence CO ­ Desintco SRL, alături de Mircea Băsescu şi alţi oameni de afaceri, care s-a presupus că derulează afaceri cu arme.
Fratele preşedintelui Traian Băsescu şi fiica lui Cazacu s-au retras, ulterior, din acţionariatul firmei.

Cazacu a fost numit în funcţia de preşedinte al Avioane Craiova în luna martie.
El a renunţat săptămâna trecută şi la poziţia de preşedinte al CA la Romaero (RORX), din aceleaşi motive ca şi la Avioane Craiova. Ministerul Economiei are 51,9% din acţiunile Romaero.

Avioane Craiova are un capital social de 2,2 milioane lei, divizat în 915.484 de acţiuni cu o valoare nominală de 2,5 lei.
Cea mai recentă tranzacţie cu titlurile firmei a fost realizată luni, când preţul a crescut cu 2,76%, la 4,1 lei. La această cotaţie, firma are o capitalizare de 3,7 milioane lei.

Mediafax


×
Subiecte în articol: observator