x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Băsescu, academician

Băsescu, academician

de Adriana Duţulescu    |    12 Mar 2010   •   00:00

Traian Băsescu a fost ieri ales, în lipsă, membru onorific al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România (AOSR).

Titlul i-a fost conferit datorită "sprijinului acordat de şeful statului activităţii AOSR, inclusiv în ceea ce priveşte sediul acestei instituţii", a explicat deputatul PD-L Valeriu Tabără, care este membru al Academiei. La rândul său, Ion Basgan, vicepreşedinte AOSR, a spus că şeful statului a sprijinit Academia când a fost primar al Capitalei.

"Nu ştiu care este fundamentul ştiinţific al acestei... Aşa a fost primit şi Ceauşescu... şi Elena Ceauşescu în Academie, deci eu pot să mă jenez că sunt membru într-o asemenea Academie", a comentat fostul preşedinte Ion Iliescu. Potrivit Regulamentului de funcţionare al AOSR, "titlul de membru de onoare neindemnizat se poate acorda Preşedintelui României în functie şi foştilor preşedinţi ai României, cât şi unor personalităţi marcante din ţară şi din străinătate".

×
Subiecte în articol: observator