Foto: Toby Melville/Reuters
Operatorii de comunicaţii electronice sunt obligaţi să stocheze timp de şase luni date privind apelurile telefonice, SMS-urile şi mail-urile la nivelul întregului trafic, dar solicitarea transmiterii datelor reţinute se realizează numai după ce a fost începută urmărirea penală. Categoriile de date care vor fi stocate vizează urmărirea şi identificarea sursei unei comunicări şi a destinaţiei acesteia, a suportului de comunicare şi a echipamentului de comunicaţie al utilizatorului sau a dispozitivelor ce servesc utilizatorului drept echipament, precum şi locul echipamentului de comunicaţii mobile. În plus, operatorul va stoca datele necesare pentru a determina data, ora şi durata comunicării. Actul normativ nu se va aplica în ceea ce priveşte conţinutul comunicării sau informaţiile consultate în timpul utilizării unei reţele de comunicaţii electronice.
CONDIŢII
Toate aceste informaţii pot fi accesate de MIRA, Parchet, SRI şi SIE, la solicitarea acestora. La sfârşitul perioadei de reţinere, toate datele, cu excepţia celor puse la dispoziţia autorităţilor competente şi care au fost păstrate de către acestea, trebuie să fie distruse prin proceduri "automatizate", ireversibil. Datele vor fi stocate în format electronic prin intermediul unei baze de date, care va fi creată şi administrată din fonduri proprii de către operatorii de comunicaţii (telefonie şi internet). Cheltuielile aferente înfiinţării şi administrării bazei de date vor fi deductibile fiscal. Autoritatea competentă să monitorizeze aplicarea prevederilor prezentei Legi este Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Stocarea datelor provenite din traficul de telefonie intră în vigoare de astăzi, în timp ce date referitoare la acces internet şi poştă electronică urmează să fie reţinute începând cu data de 15 martie.
• Citiţi aici Legea
O nouă afacere înfloreşte pe timp de criză: incendierea caselor, mai ales a celor vechi, aflate în zone centrale ale Bucureştiului. Numai anul trecut au fost înregistrate 43 de incendii pe zi. Din acestea, 38% la locuinţe particulare, în special case vechi de patrimoniu! Ca şi în cazul demolărilor, incendierea monumentelor se produce adesea intenţionat. Şi asta pentru că nu mai e nevoie de avize peste avize pentru eliberarea terenului. Prejudiciile aduse patrimoniului cultural sunt ireparabile. Incendiile au distrus în ţară, parţial sau total, în jur de 550 de lăcaşe de cult. Primăriile de sector nu văd fenomenul de flăcări, iar din raportul pompierilor, oamenii străzii aciuaţi prin aceste case par să fie veşnicii vinovaţi. În timp ce indolenţa autorităţilor distruge valorile, case vechi de pe Calea Moşilor, Vasile Lascăr sau Pache Protopopescu au dispărut în incendii cu autori necunoscuţi. A apărut astfel o nouă specie periculoasă – piromanul imobiliar.
De ziua copilului tău "lasă grijile deoparte, ne ocupăm noi de tot!", ne asigură pe site o firmă cunoscută de fast-food. Oare tot ei îi duc pe copii la doctor după ce le-au consumat produsele?
Nu ştiu de ce în România orice lucru - de la ceva banal până la unul de importanţă naţională - nu se poate rezolva până nu treci puţin prin furcile Iadului. Oare unde sunt vremurile de altădată, când clientul nostru era, chipurile, şi stăpânul nostru?
Criticul literar şi eseistul Angelo Mitchievici a prefaţat actuala ediţie a "Nopţii de Sânziene", din colecţia Biblioteca pentru toţi. Ne-a răspuns la câteva întrebări legate de opera lui Mircea Eliade.
+ Misterul ursitei şi al fatalităţii
08 FEB 10 / Biblioteca pentru toţi
+ Dincolo de timp, prin păduri interzise...
09 FEB 10 / Biblioteca pentru toţi


Bucuresti





















De azi, din 20 ianuarie, „ei” au dreptul oficial să intre în cele mai intime cotloane ale vieţii mele personale. Şi-au luat singuri acest drept, în numele unei pretinse lupte antiteroriste. Nu a fost nici o dezbatere publică, nu am fost întrebaţi în nici un fel dacă suntem de acord cu invadarea spaţiului nostru intim. De azi, am aflat brusc şi cu stupoare că am devenit şi eu nu un terorist potenţial, ci unul de-a dreptul bănuit pentru astfel de reprobabile fapte. Prezumţia de nevinovăţie? Un moft!
Aflând vestea înregimentării mele forţate în batalioanele de bănuiţi de terorism, am avut un moment de curiozitate, să văd dacă această lege nu contravine Constituţiei. Însă am renunţat brusc să mai verific, realizând că trăiesc într-o ţară în care Constituţia se schimbă de azi pe mâine, fără nici un fel de probleme, în funcţie de interesele şi hachiţele celui care ajunge în fruntea bucatelor politice. Cui îi mai pasă azi de o Constituţie ajuns&
SI NIMENI NU SPUNE NIMIC ??!!! REGULARE CU ACTE IN REGULA!!! UN MITING; UN PROTEST??? NIMIK???? MAI AU PUTIN SI NE INTRA IN CASA; IN BAIE; CHIAR SI IN CHILOTI!! NEAM DE TRAISTA; ASTA SUNTEM; NE_AU REGULAT TOTI IN TOATA ISTOARIA!"!!
An tara lui Basel, asta mai lipsea.
La telefoane se poate folosi cartela (semi)anonim, desi in curand cred ca vom cumpara cartele doar cu CI.
Ah da, combatem terorismul! Nu era de ajuns ca suntem stat politienesc.
Societatea civila,de ce nu a luat atitudine?
Toti sunt pe un vapor?
Repet,in curand o sa ne trebuiasca aprobari pentru nunti si inmormantari.de ce?simplu,se fac grupuri si trebuiesc controlate:),fac si eu scenarii,caci nimic bun nu se anunta pentru noi.Sunt pesimist,oare?
sa traiti bine,doamnelor,domniloe si domnisoarelor