x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Boc cere reducerea cu 25% a salariilor în companiile de stat

Boc cere reducerea cu 25% a salariilor în companiile de stat

12 Mai 2010   •   00:00
Boc cere reducerea cu 25% a salariilor în companiile de stat
Sursa foto: Dragos Stoica/Jurnalul National

Premierul Emil Boc a cerut, în şedinţa de astăzi a Guvernului, reducerea cu 25% a drepturilor salariale în companiile de stat, inclusiv în Eximbank şi CEC, precum şi diminuarea suplimentară, cu 20% din total, a cheltuielilor cu bunuri şi servicii în ministere, agenţii şi companii subordonate.



"În legătură cu propunerile care viezează reducerea drepturilor salariale cu 25%, vreau să fie foarte clar că această reducere cu 25% se va aplica şi salariaţilor de la companiile şi societăţile naţionale unde statul are capital majoritar sau integral de stat, inclusiv Eximbank, CEC Bank şi alte companii sau societăţi unde statul, într-o formă sau alta, este acţionar majoritar sau cu capital integral de stat. În conţinutul legii pe care o vom pregăti inclusiv la aceştia se va aplica reducerea de 25% a fondului de salarii aferent, în modalităţile pe care le vom decide în cadrul legii, pentru că nu putem să ne restrângem doar la bugetari, deoarece şi aceştia beneficiază de sprijinul statului şi sunt tot salariaţi ai statului într-o formă sau alta", a spus Boc, citat de Mediafax.

"Asta înseamnă reducere de cheltuieli de transport, de benzină, de telefoane, de deplasări externe şi de alte bunuri de acest fel. Nu vizăm aici funcţionarea poliţiei şi armatei, pentru că aici sunt servicii care nu pot avea o redecere de combustibil, dar în rest la ministere rog ca această reducere de 20% a cheltuieilor cu bunuri şi servicii să fie operabilă", a spus Boc, precizând că diminuarea de cheltuieli va fi reglementată prin rectificarea bugetului.

Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a declarat, luni, după întâlnirea cu grupurile parlamentare care susţin Guvernul, că se ia în calcul ca angajaţii din companiile la care statul este acţionar majoritar, cu un anumit nivel de venit, să plătească o taxă de solidaritate.

Vlădescu explica astfel că reducerile de salarii nu se vor aplica şi acestor companii, finanţate din venituri proprii, dar că se ia în calcul o taxă de solidaritate, care să fie plătită la nivelul tuturor companiilor la care statul este majoritar.

×
Subiecte în articol: observator