x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Boc stabileşte preţul suferinţei

Boc stabileşte preţul suferinţei

de Ilarion Tiu    |    12 Iul 2010   •   00:00

10.000 €, plafonul despăgubirilor pentru foştii luptători anticomunişti



Foştii deţinuţi politic primesc încă o palmă de la autorităţile statului român. După ce în anii comunismului au fost anchetaţi, arestaţi, torturaţi şi apoi, după eliberare, urmăriţi de Securitate până la Revoluţie, acum, Guvernul Boc le aplică o nouă umilinţă, stabilindu-le preţul suferinţei: 10.000 de euro. La 30 iunie 2010, Executivul a emis o ordonanţă de urgenţă prin care modifică Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic din perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului Boc face parte dintr-un lung şir de şicane de care au avut parte foş­tii deţinuţi politic. În decembrie 2006, Traian Băsescu a citit trium­fător în Parlament declaraţia de condamnare a comunismului, pe baza con­tro­versatului "Raport Tismă­nea­nu". Atunci, preşedintele le-a promis foştilor opozanţi ai re­gi­mului trecut com­pensaţii materiale pentru su­fe­rinţele lor, pentru a avea o bătrâneţe li­niştită. Însă abia în iu­nie 2009 Gu­ver­nul a emis Legea nr. 221/2009 care, prin articolul 5, le per­mi­tea foş­tilor deţinuţi politic să ac­ţio­ne­ze sta­tul în judecată. Nu a fost aşa simplu! A urmat morişca bi­ro­cra­ţiei şi, la fi­nal, opoziţia Ministerului de F­i­nanţe faţă de acordarea des­pă­gubirilor.

Conform art. 4. alin. 3 al Legii nr. 221/2009, instanţele de judecată erau obligate să ia toate măsurile pentru obţinerea sau, după caz, reconstituirea dosarelor în care au fost pronunţate hotărârile de condamnare. Primele acţiuni în justiţie ale foştilor deţinuţi politic, din anul 2009, au pro­vocat un haos procedural. Ins­tan­ţele au trimis cereri de obţinere a sentinţelor către tribunalele militare ju­deţene unde avuseseră condamnări petenţii. Însă, surpriză, documentele nu se aflau aici, ci la Consi­liul Naţio­nal pentru Studierea Ar­hivelor Se­curi­tăţii. Aşadar, CNSAS s-a tre­zit im­plicat într-o ac­ţiune de mare an­ver­gu­ră, de identificare a sen­tinţelor de condamnare, fără să fie meţionat în Legea nr. 221/2009.

Iulia Moldovan, şefa Serviciului de Informare Publică şi Repunere în Drepturi (SIPRD) de la CNSAS, rela­tea­ză că în multe cazuri infor­maţiile pe care le ofereau foştii deţinuţi po­litic erau sumare, fiind necesară o in­ves­tigaţie amănunţită pentru identifi­ca­rea documentelor. SIPRD este co­ple­şit de cereri, având în vedere că doar şase angajaţi ai CNSAS lucrează pentru identificarea documentelor ne­­cesare în justiţie foştilor deţinuţi po­litic. Virgiliu Ţârău, vicepreşedinte al CNSAS, ne-a declarat că de la pu­blicarea Legii nr. 221/2009 volumul de solicitări a crescut semnificativ. Dacă în anul 2009 au fost 1.406 cereri de la foştii deţinuţi politic, în luna mai 2010 fuseseră înregistrate deja 2.536! CNSAS ar avea nevoie de noi an­gajări pentru această activitate de identificare a sentinţelor de condamnare a foştilor deţinuţi politic, însă blocarea angajărilor, în contextul crizei economice, face imposibilă apli­carea soluţiei. Virgiliu Ţârău sus­ţine că instituţia a cărui vice­pre­şe­dinte este nu poate face "mu­tări" de per­sonal de la o direcţie la alta, în­trucât fiecare departament are su­fici­ent de lucru: mai sunt verificările foş­tilor colaboratori ai Securităţii, ac­tivitatea cu cercetătorii acreditaţi etc.

Primii foşti deţinuţi politic care au reuşit să treacă peste "hopul" pro­cu­rării documentelor de arhivă ne­ce­sa­re au obţinut în instanţele de ju­de­ca­tă diverse despăgubiri, pornind de la zeci de mii de euro la sute de mii de euro. Discrepanţa s-a datorat ine­xis­ten­ţei unor norme de des­păgubire în Legea nr. 221/2009. În perspectiva unei "avalanşe" de astfel de decizii, Mi­nisterul de Finanţe, prin di­­recţiile lo­cale, a căutat soluţii de sto­pare a fe­nomenului. Astfel, mai multe direcţii judeţene ale finanţelor pu­­blice au cerut expertiza Curţii Cons­­tituţionale în privinţa articolului 5 al Legii nr. 221/2009, care făcea referire la despăgubiri. Iniţiativa a avut drept scop întârzirea cu şase luni a de­mersu­rilor juridice. În cele din urmă, Gu­vernul Boc a decis să în­lă­ture orice posibilitate de des­pă­gubiri "as­­tro­nomice", modificând legea. 10.000 de euro şi atât! Fie că ai stat la în­chisoare pentru fapte politice câteva luni, fie 17 ani!

×
Subiecte în articol: observator