x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Braconierii din Deltă intră în alertă

Braconierii din Deltă intră în alertă

de Alexandru Boariu    |    16 Apr 2009   •   00:00
Braconierii din Deltă intră în alertă

În perioada 8-10 aprilie a.c., filialele Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură din Călăraşi, Constanţa, Galaţi şi Tulcea, în colaborare cu Poliţia de Frontieră, au realizat o amplă acţiune de control pe Dunăre, în scopul prevenirii şi combaterii braconajului.



Au fost verificate zeci de ambarcaţiuni de pescuit, s-au descoperit grave încălcări ale legii, s-au dat amenzi şi s-au întocmit numeroase dosare penale.

Am însoţit echipele de control care au acţionat în zona Feteşti - Stelnica - Giurgeni - Vadu Oii în noaptea de 7 spre 8 aprilie şi în cursul zilei de 8 aprilie. Echipele au fost conduse de şeful Filialei ANPA Călăraşi, Richard Dima, şi de şeful Filialei ANPA Constanţa, Ion Costianu, secondaţi de agenţi ai Poliţiei de Frontieră Feteşti şi Constanţa.

În prima noapte, "recolta" a fost destul de slabă, semn că cineva îi avertizase pe braconieri. Este adevărat că noaptea a fost foarte răcoroasă, cu temperaturi mult sub cele obişnuite pentru această perioadă. Cei mai mulţi pescari aveau acte în regulă. După ce s-a luminat însă, între Stelnica şi Giurgeni, au început să apară şi braconierii. Rând pe rând, aceştia au fost aduşi la mal şi verificaţi de echipele de control.

Numai în prima zi au fost întocmite nouă procese-verbale de contravenţie şi 14 pentru infracţiuni soldate cu tot atâtea dosare penale. S-au confiscat sute de metri de plase monofilament interzise la pescuit, zeci de kilograme de peşte capturat ilegal şi au fost reţinute, în vederea confiscării, ambarcaţiunile folosite de braconieri.

TRĂIASCĂ PEŞTII!
În aceeaşi perioadă, şi ANPA Tulcea, în colaborare cu Poliţia de Frontieră, a organizat o acţiune de prevenire şi combatere a braconajului piscicol. Astfel, marţi, 07.04.2009, pe malul Lacului Zmeica au fost depistaţi Daniel B. de 43 ani şi Victor C. în vârstă de 31 ani, ambii cu domiciliul în Constanţa, având asupra lor 24 de plase monofilament în lungime totală de 600 m.

Inspectorii ANPA şi poliţiştii de frontieră le-au întocmit actele premergătoare de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere şi folosire la pescuit de plase interzise legal.

12.250 DE METRI DE PLASĂ MONOFILAMENT
Miercuri, 08.04 a.c., în zona localităţilor Sulina şi Chilia Veche, au fost ridicate în vederea confiscării 90 de plase monofilament, în lungime de 5.400 m, abandonate în zona lacurilor din complexul Matriţa - Merhei şi zona de nord a Lacului Lumina. Joi, 09.04 a.c., pe raza localităţii Ceamurlia de Jos au fost găsiţi doi bărbaţi, Iancu C., domiciliat în Constanţa, şi Petrică P., domiciliat în Tulcea, care transportau cu o maşină 300 kg de peşte, în stare proaspătă, fără documente legale.

Una peste alta, inspectorii ANPA şi poliţiştii de frontieră din Tulcea au confiscat 650 kg de peşte şi au reţinut 12.250 metri plase monofilament. Pe numele a 16 persoane au fost întocmite dosare penale. De asemenea, au fost aplicate 12 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 1.800 lei.

"Vom organiza în continuare astfel de acţiuni, pentru a preveni şi a diminua cât mai mult posibil braconajul piscicol, atât pe Dunăre şi în Deltă, cât şi pe râurile şi lacurile inferioare", ne-a declarat şeful filialei ANPA Călăraşi, Richard Dima, unul dintre iniţiatorii acestor acţiuni.

×
Subiecte în articol: observator