x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Costiniu, Căşuneanu şi Locic, liberi

Costiniu, Căşuneanu şi Locic, liberi

de Violeta Fotache    |    12 Apr 2010   •   00:00
Costiniu, Căşuneanu şi Locic, liberi
Sursa foto: Marin Raica/Jurnalul Naţional

Florin Costiniu, Costel Căşuneanu şi Marius Locic au fost eliberaţi din arest, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) le-a admis aseară cererile de cercetare în libertate în dosarul în care sunt acuzaţi de corupţie, alături de senatorul Cătălin Voicu. Măsura arestării preventive a fost înlocuită în cazul celor trei cu interdicţia de a părăsi ţara.

În urma deciziei instanţei, Florin Costiniu, Costel Căşuneanu şi Marius Locic au fost puşi în libertate. Instanţa a casat decizia iniţială dată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, de completul de fond şi, rejudecând cauza, a decis respingerea propunerii DNA de arestare preventivă a lui Costiniu, Căşuneanu şi Locic, dispunând în schimb ca cei vizaţi să nu părăsească ţara pe o perioadă de 30 de zile.

Decizia a fost luată cu majoritate de voturi, după o şedinţă de judecată care a durat mai bine de patru ore, instanţa deliberând timp de aproximativ patru ore până la pronunţarea sentinţei. Totodată, Completul de nouă judecători a dispus ca cei trei să nu poarte, pe perioada interdicţiei, nici un fel de armă, să nu schimbe domiciliul fără încuviinţarea instanţei, să nu ia legătura între ei sau cu alţi martori din dosar şi să se prezinte la poliţie, la parchet şi la instanţă ori de câte ori sunt chemaţi.

Informat în direct la B1 TV de către realizator de decizia IICJ, Traian Băsescu nu a părut surprins de eliberarea celor trei. Şeful statului a spus că apariţia cazului Voicu a fost colaterală unei acţiuni a instituţiilor statului pentru blocarea penetrării serviciului de informaţii din Ministerul de Interne. Potrivit preşedintelui, această acţiune a SRI a fost declanşată în urma demisiilor miniştrilor de Interne Gabriel Oprea şi Liviu Dragnea şi a declaraţiilor unor politicieni care se lăudau că au informaţii de la Moş Crăciun.

Băsescu a mai precizat că este prieten cu omul de afaceri Costel Căşuneanu şi că a aflat despre cazul Voicu-Locic-Costiniu de la televizor.

VOICU RĂMÂNE ÎN AREST
În acest caz, inculpat principal este senatorul Cătălin Voicu, care a fost arestat, la 30 martie, sub acuzaţiile de trafic de influenţă în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual la legea contabilităţii, în legătură cu fapte de corupţie, în formă continuată. Voicu a cerut şi el ieri ICCJ să fie eliberat provizoriu sub control judiciar, solicitarea lui fiind însă respinsă de instanţă.

În declaraţia dată instanţei supreme, cu speranţa că va convinge completul să dispună eliberarea lui din arestul preventiv, parlamentarul PSD Cătălin Voicu a folosit tot ceea ce avea la îndemână pentru a se apăra: a contestat valabilitatea şi corectitudinea interceptărilor convorbirilor incriminatorii, a vorbit despre imprecizii ce ar fi fost săvârşite de către anchetatori (exemplificând cu faptul că cei 60.000 de euro nu i-ar fi împrumutat de la Căşuneanu, ci de la un alt om de afaceri, căruia i-a şi returnat între timp, ca şi ceilalţi 200.000 de euro pe care spune că i-a returnat cu martori), a atacat actuala conducere a ţării că a furat alegerile, a readus în atenţie cazul răpirii celor trei jurnalişti români la Bagdad, acuzând ilegalităţi în plata recompensei şi a dat vina pe DNA şi pe SRI pentru scurgerile de informaţii către presă.

"Un singur om mă vrea arestat şi nu înţeleg de ce procurorii nu anchetează cum în cazul răpirii din Irak (...), unde zeci de milioane de euro au plecat din România în Irak şi au ajuns în conturile Poliţiei irakiene, şi doar puţin peste un milion de euro în conturile răpitorilor", a spus Voicu. "Un singur om mă vrea în arest şi nu m-a vrut la Interne, iar DNA îl reprezintă, nu eu vorbesc la Palatul Cotroceni pe telefoane", a conchis, scurt, Voicu, fără a spune cu nume şi prenume la cine face referire.

×
Subiecte în articol: observator