x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Din toamnă, copiii rămân fără manuale

Din toamnă, copiii rămân fără manuale

de Eugenia Mihalcea    |    13 Mai 2009   •   00:00

Elevii vor rămâne în toamnă fără manuale, din cauză că Ministerul Educaţiei a tăiat fondurile pentru retipărirea acestora cu 70%. Reprezentanţii Uniunii Editorilor din România (UER) spun că în aceste condiţii nu vor mai porni tipografia pentru anul şcolar 2009-2010.



Potrivit editurilor, printr-un ordin trimis la 30 aprilie tuturor inspectoratelor şcolare, Ministerul Educaţiei a redus cu 70% bugetul alocat retipăririi manualelor şi a îngheţat preţurile de achiziţie la nivelul celor de anul trecut.

Reprezentanţii editurilor membre UER - care acoperă 80% din piaţa de carte şcolară - acuză Ministerul Educaţiei de lipsă de transparenţă şi de management defectuos. Bugetul alocat în acest an pentru retipărire este de numai 10 milioane de lei, în timp ce în anul şcolar 2008-2009 a fost de 24,5 milioane de lei. Şi asta, în condiţiile în care preţul tiparului a crescut cu 15% în ultimele şase luni, iar majoritatea cheltuielilor pe care le fac editurile sunt în euro.

"Dacă la noi vor veni cereri de 300-400 de exemplare pentru un manual, nu le vom face. Nu vom porni tipografia pentru atât de puţine exemplare, deoarece este vorba de carte color, iar preţul unui exemplar, în condiţiile în care producem un număr redus, va fi mult mai mare. Banii pe care îi vom primi de la minister pentru aceste manuale nu vor acoperi nici măcar jumătate din costurile reale", a declarat Mihai Penescu, preşedintele UER.

Potrivit datelor prezentate de preşedintele Uniunii Editurilor din România, vânzările de manuale pentru clasele a XI-a şi a XII-a din toamna anului 2008 au fost de zece ori mai mici decât cele din toamna lui 2007. Pentru a ilustra situaţia dificilă în care se află producătorii de manuale, Mihai Penescu a mai dat exemplul Editurii All, pe care o reprezintă şi care în primăvara anului 2008 a vândut 18.000 de exemplare de carte şcolară, în timp ce în primul trimestru din 2009, doar 700 de exemplare.

"În 2008 Ministerul Educaţiei a alocat fonduri de 25 de milioane de euro pentru programul «100 de euro pentru profesori», 10 milioane de euro pentru fondurile bibliotecilor şi şapte milioane de euro pentru retipăriri, adică 42 de milioane de euro în total. În 2009 au fost alocate doar 2,4 milioane de euro pentru achiziţia de carte, în general, iar toate celelalte fonduri au fost reduse la zero", a precizat Mihai Penescu.

×
Subiecte în articol: observator milioane