x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Franţa nu renunţă la expulzarea ţiganilor, în ciuda presiunilor din partea PE

Franţa nu renunţă la expulzarea ţiganilor, în ciuda presiunilor din partea PE

10 Sep 2010   •   00:00
Franţa nu renunţă la expulzarea ţiganilor, în ciuda presiunilor din partea PE

Deşi Parlamentul European a cerut Parisului să oprească expulzarea ţiganilor, Franţa nu renunţă la repatrieri. Nu este normal ca oricine să se poată instala oriunde pe cheltuiala ţării gazdă. Aşa au reacţionat oficialii francezi, prezenţi la Bucureşti pentru discuţii cu autorităţile române.



Parlamentul European a adoptat rezoluţia care cere Franţei şi altor state ale Uniunii Europene să suspende imediat expulzările ţiganilor. Legislativul comunitar a subliniat că expulzările în masă încalcă reglementările europene, fiind discriminatorii din punctul de vedere al apartenenţei etnice.

A fost aprobat şi un amendament care specifică faptul că situaţia ţiganilor nu trebuie să afecteze aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen. Cu toate acestea, decizia nu are caracter obligatoriu şi nu poate obliga Parisul să oprească expulzările.

Imediat, au apărut şi reacţiile. Oficialii francezi prezenţi la Bucureşti pentru a discuta despre integrarea ţiganilor au respins acuzaţiile instituţiei comunitare.

"Franţa a aplicat conştiincios dreptul comunitar, Franţa a aplicat conştiincios legea franceză. Eu mă opun oricărei persoane care lasă să se înţeleagă că Franţa nu a respectat dreptul comunitar sau propria
legislaţie", susţine ministrul francez pentru imigraţie, Eric Besson, potrivit Antena3.

"Dacă suntem atenţi la ceea ce spun aceşti parlamentari, directiva din 2004 nu are obiect. Aşadar, începând de atunci, oricine, indiferent care este situaţia sa legală, se poate instala oriunde, pe cheltuiala ţării gazdă", a spus secretarul de stat pentru Afaceri Europene, Pierre Lellouche.

Oficialii români spun că Guvernul are în vedere un plan de măsuri pentru incluziunea socială a romilor, bazat pe fonduri europene. Autorităţile de la Bucureşti au promis şi că vor suplimenta numărul poliţiştilor români trimişi în Franţa pentru a reduce din numărul infracţiunilor comise de cetăţenii români.

×
Subiecte în articol: magazin