x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Hagi: "A fost un om foarte important pentru mine!"

Hagi: "A fost un om foarte important pentru mine!"

de Marius Mihalcea    |    05 Noi 2010   •   00:00
Hagi: "A fost un om foarte important pentru mine!"
Regele a fost printre cei care au ascultat de sfaturile poetului
Fostul internaţional Gheorghe Hagi, în prezent antrenorul echipei turce Galatasaray Istanbul, a primit resemnat vestea trecerii în nefiinţă a celui care a fost poetul Adrian Păunescu. "Îmi pare nespus de rău! A făcut mul­te nu numai ca poet şi ca patriot ro­mân, dar şi pentru fotbalul ro­mâ­nesc, faţă de care a fost mereu aproa­pe şi prin cântecele pe care le-a compus", a comentat "Regele". "Pentru mi­ne, personal, a fost un om foarte im­­por­tant, o persoană apropiată mie, pe care l-am ascultat întotdeauna, i-am as­­cultat sfaturile", a adăugat Hagi, care de-a lungul carierei sale de fotba­list şi-a intersectat de mai multe ori pa­şii şi simţirile cu ale maestrului.

Readus la naţională de poet. Memorabil rămâne momentul petrecut în data de 16 mai 1999, când Pă­u­nes­cu a pornit o adevărată campanie de readucere a "Regelui" la echipa na­ţi­o­nală. Hagi se retrăsese imediat după turneul final al Campionatului Mondial din Franţa, iar România avea de susţinut în 5 iunie 1999 un meci decisiv pentru calificarea la EURO 2000 cu reprezentativa similară a Ungariei, pe care "tricolorii" nu o mai învinseseră niciodată până atunci. În calitate de rea­li­zator şi prezentator al emisiunii "Meciul meciurilor", de la Antena 1, Păunescu a pus la punct, împreună cu Florin Condurăţeanu, cel mai apropiat colaborator al său, un plan având ca ţintă precisă latura sensibilă a lui Hagi, care era invitat la emisiune. Păunescu a citit în direct o parte din sutele de mesaje ale telespectatorilor, a compus chiar şi o poezie pentru Hagi, pusă pe muzică şi cântată de fiul marelui poet, Andrei, tot în direct, iar "Regele" şi-a dat în cele din urmă acceptul să revină sub "tricolor". "Ţin minte că i-am telefonat lui Hagi, el se afla atunci în Turcia, unde juca, şi m-am rugat de el să vină în emisiune, fă­ră să-i zic însă ce subiect vom dezbate. În emisiune, după ce a aflat de ce-l chemasem, Hagi s-a opus la în­ce­­put ideii de a reveni la echipa na­ţi­­o­­nală. Tot repeta că el îşi respectă cu­­vântul dat şi că nu revine asupra de­­ciziei. Dar, cu tenacitatea cuvântului, Păunescu a reuşit în cele din urmă să-l determine să se răzgândească. Ore întregi a fost o luptă a lui Hagi cu în­­căpăţânarea lui. «Gică, tu eşti un ca­­dou pentru ţară, iar românii iubesc mult fotbalul», i-a spus, printre multe al­­tele, Păunescu, iar Hagi s-a înmuiat. Apoi a sunat Piţurcă, selecţionerul Ro­mâniei la acea vreme, şi i-a spus lui Hagi că-l aşteaptă la echipa na­ţi­o­nală. Era o noapte de primăvară blân­dă, iar oamenii au ieşit în stradă cu tri­co­­lorul la ei, ca după o mare victorie", a rememorat acele clipe Florin Con­du­­răţeanu. După emisiune, în faţa An­tenei 1 cei aproape 200 de suporteri ai echipei naţionale care se strân­se­­seră ad-hoc i-au primit ca pe nişte eroi pe Adrian Păunescu şi pe Hagi.  

EMISIUNE DREPT MULŢUMIRE. În 5 iu­nie 1999, România, condusă din teren de un Hagi magistral, a învins Un­garia cu scorul de 2-0 şi şi-a nete­zit drumul către turneul final al CE din Bel­gia şi Olanda. Iar după meci, Păunescu a re­alizat o emisiune dedi­cată exclusiv "Regelui". Povesteşte tot Condu­ră­­ţeanu. "Hagi a făcut atunci un meci de vis. Gică a ieşit ac­cidentat la pauză, dar România conducea deja cu 2-0. L-am chemat din nou pe Hagi în studio după meci. Avea mâna dreaptă în ghips, conse­cinţa jocului dur al un­gurilor. Pe adresa noastră au sosit cadouri pentru Hagi. Oa­meni simpli i-au trimis icoane, sculpturi, broderii, de­sene. După emi­si­une, noi in­sis­tam să-l aju­tăm pe Gică să-şi ducă da­ru­ri­le la ma­şină, mai ales că nu avea de­cât o mâ­nă validă, dar el s-a opus. «Chiar dacă sunt machidon, şi eu sunt un iubitor de ţară. Sunt ma­chidon, dar când trec pragul casei devin român», mi-a spus Gică".

×
Subiecte în articol: observator