"Întunecare", un roman al suferinţei iremediabile

"O frântură din Radu Comşa trăieşte în toţi cei care au făcut războiul".

"Întunecare" este un roman a cărui acţiune este plasată în primul război mondial, un roman al suferinţei profunde, iremediabile. Consecinţele conflagraţiei mutilează destinul personajului principal, tânărul avocat Radu Comşa, ajuns pe front, din dorinţa sa.

Cezar Petrescu, autorul roma­nului, nu a fost niciodată pe front. Reprezentările sale despre război erau constituite din poveştile prietenilor şi camarazilor care trăiseră pe viu tragedia.

Autorul obişnuia să spună că o frântură din Radu Comşa trăieşte în fiecare dintre cei care au făcut războiul.
"La faţa locului nu m-am informat însă niciodată despre nimic. Realitatea a fost, totuşi, atât de bine interpretată, încât, făcând cunoştinţă cu nişte ofiţeri, cititori ai romanului meu, aceştia au pretins categoric că au participat la una din luptele descrise de mine, iar unul îşi amintea că mă văzuse luptând în dreapta lui. Lucrurile nu s-au lămurit decât în momentul în care le-am arătat actul de reformă medicală. (...) Vei înţelege, dar, de ce scriind «Ochii Strigoiului» nu a trebuit neapărat să fiu strigoi." (Cezar Petrescu, "Roma­nul românesc în interviuri", Ed. Mi­nerva, 1986)

Fără a fi doar o copie fidelă a realităţii, romanul "Întunecare" rămâne un document istoric, o cro­nică, o oglindă a acelor timpuri, când România se afla în primul război mondial. "Apariţia romanului «În­tunecare» a marcat începutul unei noi etape în dezvoltarea lui Cezar Petrescu, cea fundamentală, care dă măsura personalităţii sale literare", scrie editorul şi exegetul său, Mihai Gafiţa. ("Studiu introductiv la «Întunecare»", Editura Tineretului, 1969)

Generaţia de atunci suferea profunde tulburări morale şi afective, convulsiile istoriei au frânt, defi­nitiv, suflete. În roman, aproape toate ca­tegoriile sociale, reprezentate printr-un număr mare de personaje cu individualitate distinctă, îşi trăiesc drama. Cezar Petrescu înfăţişează şi efectele se­cundare ale războiului, con­se­cinţele cumplite asupra mentalului, sufletelor şi destinelor omeneşti. Cu doar o zi înainte de a în­cepe războiul, lui Radu Comşa, tânăr avocat, proas­păt logodit, "viaţa îi apare simplă, limpede şi fără primej­dii". Pericolul, suferinţa şi moartea suflau de aproape, în ceafa oa­menilor. O forţă irepresibilă din inte­riorul fiinţei sale îl impinge pe Radu Comşa să plece pe front. Credea sincer în necesitatea răboiului. Merge la război cu nă­dejdea că zbuciumul, suferinţa, lupta vor aduce lumii o schimbare la faţă esenţială, vor instaura o viaţă mai demnă şi mai bună.

După ce este rănit şi desfigurat, Radu rupe logodna cu Luminiţa, în atitudinea căreia simte chinul de a iubi un bărbat cu două cicatrice pe faţă şi o rană în piept. Această cumplită suferinţă personală este proiectată pe dezastrul social gene­ral, în care, după război, ticăloşia proas­păt îmbogăţiţilor, a unor politicieni, a scur­surilor de tot felul este în creş­tere. Nu doar construcţiile, ci şi oa­­menii sunt ruine, printre care avocatul şi locotenentul Comşa trece intrigat şi deznădăjduit. "Dacă se poate vorbi de un roman, nu atât rechizitoriu, dar icoană a războiului nostru, cu toate stările lui de suflet, de variaţii ale societăţii, cu pervertiri sau eroisme anonime ale neamului nostru, este desigur, vastul roman «Întunecare» al domnului Cezar Petrescu", scria Perpessicius într-o cronică din anul 1929. ("Menţiuni critice", Bucureşti, "Fundaţia pentru literatură şi artă")

Radu Comşa este o întruchipare a revoltei, ca şi prietenul său, profeso­rul Vasile Mogrea. În cele din urmă, sunt doi revoltaţi fără putere. Mogrea renunţă la luptă, dezamăgit şi scârbit, şi, după ce înjură tot şi pe toată lumea, este exilat într-o provincie. După despărţirea de logodnică, Radu Comşa îşi vede şi idealurile sociale frânte. Îşi dă seama că lumea nu s-a schimbat şi nici el nu e în măsură să o schimbe. Când, după ani, îşi revede fosta logodnică măritată şi fericită, simte că desfigurarea lui este tot mai acută. În războiul din interiorul său este dezarmat, luptă cu sine şi este, până la urmă, învins.

"Socot tot ce am publicat până la romanul «Întunecare» dibuieli de ucenicie. N-am fost niciodată prea grăbit. Şi, mai ales, am avut oroare de literatură livrescă. Cred că un romancier trebuie mai întâi să trăiască viaţa, lăsând la o parte teoriile estetice şi toate preocupările deformate ale breslei", a spus Cezar Petrescu, într-un interviu acordat lui Felix Ader­ca. ("Romanul românesc în in­terviuri", Editura Minerva, 1986).

Ro­mancierul s-a ocupat cu viaţa, pentru a o nemuri în scris. Din mărturii­le apropiaţilor aflăm că Cezar Petrescu scria uneori, zece până la paisprezece ore pe zi. Nu îi rămânea mult timp pentru alte îndeletniciri, cum ar fi politica. Atunci când în România s-a instaurat comunismul, Cezar Petrescu era un autor cunoscut, citit, iubit şi preţuit, care, peste toate acestea, avea şi un "dosar curat", întrucât, dedicându-şi viaţa scrisului, nu s-a ma­nifestat în plan politic. "Drept ur­mare, a fost trecut pe lista celor care ar fi putut sluji, prin scrisul lor, poli­tica partidului comunist. (...) A făcut călătoriile de rigoare în URSS (care în epocă erau un fel de ritualuri de iniţiere şi purificare) şi a fost cooptat, cu un rol mai mult decorativ, în Con­si­liul Naţional al Păcii din RPR, în Co­mitetul de conducere al Uniunii Scrii­torilor etc. (Alex. Ştefănescu, "Is­to­ria literaturii române contem­pora­ne")

Cezar Petrescu a fost laureat al Premiului de Stat, a primit distincţii, ordine şi medalii, a fost ales membru al Academiei RPR. Recunoaşterea şi preţuirea contemporanilor le merita din plin, mai cu seamă că preocuparea sa esenţială până în ultimele zile ale vieţii a fost să îşi scrie opera literară. Criticul şi istoricul literar Alex. Ştefănescu scrie că Cezar Petrescu nu a devenit cu adevărat un demnitar al regimului comunist. Şi-a urmat cu credinţă vocaţia scrisului, până în 1961, când a încetat din viaţă. În martie anul viitor, se va împlini o jumătate de secol de când prozatorul Cezar Petrescu a rămas alături de cititori, doar prin cărţile sale. Reedi­tarea romanului "Întune­care" este un frumos omagiu, care ar trebui să ne însenineze.