x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator La "Sinaia Forever", "Lecţii de schi"

La "Sinaia Forever", "Lecţii de schi"

de Catalina Iancu    |    24 Sep 2010   •   00:00
La "Sinaia Forever", "Lecţii de schi"
Sursa foto: Bogdan Chesaru/Intact Images

Fie că i s-a spus "Sinaia Forever", fie "Festivalul Toamnei", Festivalul de la Sinaia este un fel de "Oktoberfest"... în variantă românească, numai că se desfăşoară în ultimul week-end din luna Răpciune sau Vinicel.



De data aceasta, Festivalul "Sinaia Forever" ediţia a XVII-a are loc în perioada 24-26 septembrie. Organizat de Primăria oraşului, evenimentul a devenit o tradiţie şi totodată cea mai mare manifestare a localităţii.

De ce acest festival? Pentru că este singurul capabil să creeze simbioza perfectă între cultură, civilizaţie şi distracţie, petrecere, spectacol. Pentru Sinaia este un reper esenţial al culturii şi, de ce nu, al georgafiei româneşti, iar această întâlnire este - aşa cum au dovedit-o anii trecuţi - un adevărat ghid-live la faţa locului, cultural, istoric, social. De altfel, organizatorii au pus tot mai mult accentul pe cultură, atât în ceea ce priveşte artiştii invitaţi, cât şi abordarea evenimentelor adiacente, iar acest lucru s-a văzut şi s-a simţit din plin. Primarul Vlad Oprea spune că "Sinaia Forever" este "un brand al oraşului". Ediţia de anul acesta, susţine edilul, are ca temă "Lecţii de schi", deoarece "Sinaia are cel mai bun domeniu schiabil din România, iar pentru acest sezon de iarnă venim cu o ofertă nouă: totodată, festivalul fiind şi cel mai bun prilej de promovare a noii instalaţii şi pârtii de schi". Astfel, organizatorii şi-au propus să facă cunoscută povestea schiului şi să demonstreze că există oameni care "pot muta munţii".

Unde au loc lecţiile? Pe Bulevardul Carol I, cadrul imaginar creat îi va purta pe doritori pe o pârtie, unde paşii le vor fi îndrumaţi de "instructori", care-i vor învăţa primele trei lecţii de schi. Prima lecţie pentru nivelul începător va fi contactul cu cadrul natural unde se descoperă flora şi fauna. Apoi, urmează condiţia fizică, participanţii trebuind să treacă proba de "echilibristică", dar aproape sigur nu vor putea evita "prima căzătură". Lecţia a doua este cea de mediu. Iar cea de-a treia, nivelul avansat, unde pot declara: "Sunt schior, deci exist!". Pe acelaşi bulevard vor avea loc ceremoniile (lasere, tunuri de lumini, artificii), iar pe Strada Octavian Goga se va întinde târgul meşteşugarilor. Ca de obicei, în Parcul "Dimitrie Ghica" se vor ţine concertele.

În cadrul evenimentului vor avea loc expoziţii de desen, pictură şi sculptură, dar şi teatru sau concursuri. Şi, pentru că toamna se numără... bunătăţile, nu putea lipsi o ex-poziţie de prăjituri de casă, găzduite de Clubul de Gastronomie. Muzica va fi, de asemenea, diversă, de la concerte de promenadă/ fanfară la muzică populară şi grupuri de copii. Printre interpreţii care vor evolua pe scena din Parcul "Ghica" se numără Gabriel Cotabiţă, Luminiţa Anghel, Adrian Enache, Andra sau Holograf, dar şi orchestra condusă de Ionel Tudor. Vineri, 24 septembrie 2010, ora 14:00, va fi o conferinţă de presă organizată cu ocazia celei de-a XVII-a ediţii a Festivalului "Sinaia Forever", care va avea loc în mijlocul naturii şi al evenimentului, la intrarea în Parcul "Dimitrie Ghica".

×