x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Liderul Sanitas Iaşi: Nu noi am spart geamul Prefecturii, prefectul spune poveşti de Creangă

Liderul Sanitas Iaşi: Nu noi am spart geamul Prefecturii, prefectul spune poveşti de Creangă

01 Oct 2010   •   00:00

Preşedintele Sanitas Iaşi, Viorel Tănase, a declarat că nu sindicaliştii au spart geamul Prefecturii şi că acesta era deja spart, însă a recunoscut că manifestanţii au aruncat cu ouă, motivând că aceştia "au ajuns la disperare".

Viorel Tănase a spus că nu se teme de eventualele sancţiuni pe care le va primi în cazul incidentelor petrecute vineri în timpul protestului iniţiat de sindicatul Sanitas în faţa Prefecturii.

"Nu mă tem de nimic. Care e problema dacă voi sancţionat? Orice lider îşi asumă responsabilitatea. Accept să fiu sancţionat dacă oamenii îşi primesc salariile întregi", a afirmat Viorel Tănase.

El a mai spus că nu sindicaliştii au spart geamul Prefecturii, întrucât acesta era deja spart, afirmând că prefectul Dragomir Tomaşeschi "spune poveşti de Creangă".

"N-am spart nimic. Geamul era deja spart. Prefectul spune poveşti de Creangă", a spus Viorel Tănase.

El a adăugat că dacă nu i-ar fi oprit pe sindicalişti în tentativa lor de a pătrunde în clădirea Prefecturii scandalul ar fi fost şi mai mare.

"Dacă nu mergeam eu să le zic «gata, până aici», ar fi ieşit durerea secolului. Am respect şi faţă de comandantul Jandarmeriei Iaşi, dar i-am spus că data viitoare, când vor veni 3.000-4.000 de oameni, nu ştiu ce va fi", a spus liderul Sanitas Iaşi.

El a precizat că sindicaliştii ieşeni ai Sanitas intenţionau să organizeze, în 7 octombrie, un miting de protest în faţa Prefecturii, dar că acţiunea ar putea fi amânată, după ce la nivel naţional s-a decis ca mitingul programat în aceeaşi zi să fie organizat ulterior.

"Vrem să ne corelăm şi să ieşim la Iaşi în stradă odată cu cei de la Bucureşti. Atunci va fi un miting cu mii de oameni, acum a fost o simplă pichetare a Prefecturii", a adăugat liderul Sanitas Iaşi.

×
Subiecte în articol: observator