x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mai avem 16 milioane de ani de trăit

Mai avem 16 milioane de ani de trăit

de Sînziana Stancu    |    13 Iul 2010   •   00:00

Gata cu predicţiile despre apropiatul sfârşit al lumii! Nu va fi nici în 2012 şi nici prea curând, ci peste câteva milioane de ani.

Viaţa pe Pământ piere o dată la 27 de milioane de ani şi după calculele experţilor următoarea extrincţie va avea loc "abia" peste 16 milioane de ani.

Cercetătorii de la Universitatea Kansas şi Smithsonian Institute din Washington sunt siguri în proporţie de 99% că viaţa pe planeta Pământ a dispărut la fiecare 27 de milioane de ani, scrie Daily Mail. Aceste extincţii regulate, afirmă experţii, ar putea fi provocate de un "frate geamăn" al Soarelui, dar întunecat, numit Nemesis, care, potrivit teoriei lor, intră în coliziune cu norul Oort (care, potrivit unor păreri, ar putea fi o fracţiune importantă din masa sistemului solar, la fel sau chiar mai importantă decât cea a lui Jupiter) la fiecare 27 de milioane de ani, producând un "duş" de comete în direcţia Pământului.

Despre norul Oort se spune că este o centură (Kuiper), de fapt, o regiune în formă de disc, situată după orbita lui Neptun, formată din praf şi gheaţă şi că aceasta ar fi originea numeroaselor comete din sistemul nostru solar.

SCHIMBĂRI
Cercetătorii americani susţin acum că regularitatea extincţiilor s-ar fi putut modifica, deoarece orbita lui Nemesis s-ar fi modificat ea însăşi, prin interacţiunea cu alte stele. Potrivit calculelor lor, cea mai recentă extincţie s-ar fi produs acum 11 milioane de ani şi ar fi nimicit 10% din vieţuitoarele planetei. Pe de altă parte, graficele făcute de ei arată că, ocazional, un asemenea eveniment s-ar putea produce şi mai devreme, chiar şi cu 10 milioane de ani. Se crede că asteroizii care lovesc Pământul ar fi una dintre principalele cauze ale extincţiilor în masă. Aşa cum s-ar fi întâmplat, de pildă, cu dinozaurii, în Cretacicul Terţiar, când un asteroid uriaş, cu un diametru de aproximativ 15 kilometri, ar fi lovit Pământul la Chicxulub, în Mexic, distrugând peste o jumătate din speciile planetei şi făcându-le astel loc mamiferelor să devină specia dominantă a Terrei. Asteroidul ar fi avut o forţă de un miliard de ori mai mare decât bomba atomică de la Hiroshima.

×
Subiecte în articol: observator