23/05/2009 (Actualizat 11:50)
Marşul era programat pentru ora 11.00, fiind estimată prezenţa a 300 de protestari, însă aproximativ o sută de manifestanţi s-au strâns pentru a participa la miting. Astfel, în marş s-a plecat cu o întrâziere de 50 de minute.
Participanţii susţin că doresc ca prin acest marş să tragă un semnal de alarmă, în contextul algerilor europarlamentare, ei nefiind de acord cu adoptarea Rezoluţiei Catanian, rezoluţie prin care se recunoaşte căsătoriile între gay în toate statele membre UE.
Potrivit acestora, marşul se vrea o acţiune pentru promovarea valorii familiei, ei vrând ca uniunile prin căsătorie între bărbat şi femeie să fie consemnate şi în Constituţiei, nu numai în Codul familiei.
Totodată, participanţii afirmă că este un marş împotriva avortului şi împotriva homosexualităţii, considerând că parada gay este o acţiune "obscenă cu tentă sexuală explicită".
Şeful departamentului aderenţi al Asociaţiei "Noua Dreaptă", Adrian Pal, a spus, sâmbătă, că nu are nimic cu homosexualii, dar este deranjat că vor să se expună public. Pal a susţinut că este artist care lucrează cu regizori şi alte persoane din domeniu, care niciodată nu s-ar expune public indiferent de orienterea sexuală pe care o au.
Participanţii împart fluturaşi pe care sunt notate motivele protestului lor faţă de gay. "Homosexualitatea este un act îndreptat împotriva evoluţiei sănătoase a societăţii umane şi a perpetuării acesteia, acceptarea şi proliferarea homosexualilor aduce îmbolnăvirea morală a generaţiilor, fiind un factor degradant al umanităţii", se arată în protestul acestora.
Participanţii la marşul de sâmbătă au pleacat din Piaţa George Enescu, pe traseul Calea Victoriei, Piaţa Naţiunile Unite, Splaiul Independenţei, Dealul Mitropoliei.
Parada gay desfăşurată anual la finalul festivalului organizat la Bucureşti de Asociaţia "Accept" va avea loc sâmbătă, de la ora 17.00. Cei care vor participa la paradă vor pleca la ora 17.30, pe traseul Bulevardul Unirii, Piaţa Constituţiei, Bulevardul Libertăţii, Parcul Izvor. Organizatorii au anunţat 500 de participanţi.
Reprezentanţii Asociaţiei "Accept", care apără drepturile minorităţilor sexuale, susţin că în România persoanele LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, trassexuali, n.r.) continuă să fie "discriminate, hărţuite şi considerate cetăţeni de rangul doi", lucru inacceptabil într-o ţară europeană care susţine că respectă drepturile omului. Aceştia spun că atâta vreme cât persoanele LGBT nu vor avea drepturi egale, vor continua să organizeze astfel de evenimente, pentru a semnala că ignorarea nu este o opţiune.
La ediţiile anterioare, paradele gay au fost marcate de incidente, în urma cărora mai multe persoane au fost audiate la poliţie.
În iulie anul trecut, Consiliul Europei şi-a exprimat preocuparea în legătură cu numeroasele incidente cu caracter rasist, antisemit şi xenofob din Europa, denunţând şi discriminarea la adresa minorităţilor sexuale. Consiliul Europei arăta atunci că paradele gay au fost marcate de incidente în câteva oraşe europene, inclusiv în Bucureşti, Budapesta şi Moscova.
Purtătorul de cuvânt al Janradmeriei, Marius Militaru, a declarat că pentru marşul "Noii Drepte" şi Parada Gay, care au loc sâmbătă, 700 de jandarmi vor supraveghea adunările.
Mediafax
La 29 ianuarie 2009, un necunoscut înarmat lua viaţa a doi braşoveni şi rănea grav un al treilea, în încercarea de a jefui o casă de schimb valutar. Acum, la mai bine de un an de la jaful armat din Braşov, familiile victimelor au încetat să mai spere că adevărul va ieşi la iveală. Numele atacatorului a fost întâi Serghei Gorbunov, apoi Serghei Gribenco. Probele sunt "subţiri", iar anchetatorii nu se încumetă să meargă în instanţă cu un nou "dosar al farmacistelor".
Pentru că ne urâm între noi. Ardeleni vs bucureşteni, olteni vs moldoveni, posesori de Logan vs posesori de BMW, admiratori ai lui Mircea Badea vs critici ai lui Mircea Badea, dinamovişti vs stelişti, corporatişti vs antreprenori, cumpărători vs dezvoltatori imobiliari etc. etc....
După ce împarte banii pentru pensii, salarii şi plata datoriilor, statul dă ce mai rămâne pentru autostrăzi şi drumuri. Adică mai nimic. Dacă s-ar screme, cu banii pe care îi dă, abia ies pe hârtie 100 de kilometri amărâţi de autostradă.
Colecţia "Cele mai frumoase poveşti" continuă. Luni, 15 martie, va apărea cel de-al şaptelea volum al colecţiei: "Prinţul fericit. Poveşti clasice". Timp de şase săptămâni veţi avea ocazia să vă completaţi minunata colecţie pentru copii. Timp de şase săptămâni veţi avea ocazia să vă completaţi minunata colecţie pentru copii. Fiecare carte va fi însoţită de un cd pe care veţi regăsi dramatizări şi ale altor poveşti. Un cadou perfect pentru copii, dar şi pentru oamenii mari cu suflet de copil.


Bucuresti
















