x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mazăre vrea să vândă Cazinoul din Constanţa unor investitori chinezi

Mazăre vrea să vândă Cazinoul din Constanţa unor investitori chinezi

04 Aug 2010   •   00:00
Mazăre vrea să vândă Cazinoul din Constanţa unor investitori chinezi

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a declarat, miercuri, că investitori chinezi sunt interesaţi să cumpere Cazinoul din Constanţa, după ce clădirea fusese concesionată de către administraţia locală către o firmă din Israel care nu mai poate continua însă investiţiile din cauza crizei economice.

"Din păcate, compania din Israel, către care am concesionat noi şi care şi-a plătit până acum toate dările, a intrat în incapacitate de a mai băga toţi banii şi de a renova din cauza crizei internaţionale. Am însă semnale că există doritori, inclusiv în China, care au cazinouri în Macao şi care ar fi interesaţi să cumpere. Chiar diseară (n.r. - miercuri seară) o să mă întâlnesc cu consulul chinez şi voi discuta problema asta", a declarat, miercuri, Radu Mazăre, la finalul unei vizite la Căminul pentru persoane vârstnice din municipiul Constanţa.

El a spus însă că nu ştie dacă îi poate convinge pe investitori să vină în România, în condiţiile în care legislaţia în domeniul jocurilor de noroc se modifică destul de des.

"Numai că în Româmia orice lucru merge greu şi prost, ăştia au pus taxe suplimentare pe cazinouri şi atunci nu ştiu de ce ar veni cineva să bage opt milioane de euro în Cazionul din Constanţa atâta vreme cât nu ştie cum este legislaţia, nu ştie cât va fi taxat şi încasat de către stat. Aşa face madam Udrea turismul, nu-l face bine ?", a mai spus Radu Mazăre.

Primăria Constanţa a concesionat, în urmă cu trei ani, Cazinoul către Queenco Leisure International, firmă care urma să realizeze lucrările de modernizare a clădirii. Cazinoul Constanţa a fost construit din bani publici în perioada 1903 - 1910, arhitectul lucrării fiind Daniel Renard, arhitect român de origine elveţiană.

×
Subiecte în articol: observator