x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Monument natural defrişat

Monument natural defrişat

de Iulia Barbu    |    02 Iul 2010   •   00:00
Monument natural defrişat

Nevăzătorii au rămas fără plantaţia de duzi



O altă plantaţie de duzi a fost pusă la pământ la mijlocul lunii iunie. Cei peste 7.000 de metri pătraţi au aparţinut Asociaţiei Nevăzătorilor, situată în sectorul 2 al Capitalei, pe strada Tony Bulandra, intersecţie cu Vatra Luminoasă. Plantaţia a avut statutul de monument al naturii, fiind înfiinţată de Regina Elisabeta pe terenurile pe care le-a donat Aşe­ză­mântului "Vatra Luminoasă" construit pentru nevăzătorii din Ro­mâ­nia. În ciuda statutului, toată plan­ta­ţia a fost pusă la pământ.

De altfel, de-a lungul anilor asociaţia a pierdut mai toată zona verde pe care o deţinea. În 2003, a donat prima bu­ca­tă din teren pentru construirea unei biserici şi a unei case parohiale. În 2010, în urma unui schimb de te­re­nuri, asociaţia a pierdut şi restul parcului pe care îl mai avea în folosinţă.

Pe o parte a terenului defrişat de curând va fi ridicată o construcţie de opt etaje. Bineînţeles că, în ciuda statutului de zonă verde şi a plantaţiei pe care o găzduia, terenul a fost în­ca­drat, conform Planului Urbanistic Zo­nal (PUZ) Sector 2, "în afara zo­nelor protejate". Moştenitorii familiei Tonolla, care obţinuseră în fapt retrocedarea Parcului Circului, au fost re­compensaţi cu cei 7.500 metri pătraţi în Sectorul 2 al Capitalei, pe plantaţia de duzi a Reginei Elisabeta. Imediat ce a fost parafată revendicarea, Bogdan Tonolla şi-a vândut proprietatea, în decembrie 2007, lui Gheorghe Stelian şi lui Faur Alexandru.

Doi ani mai târziu, aceştia înstră­i­nează la rândul lor o parte din teren Centrului Medical "Policlinico din Monza". "Este revoltător ce se în­tâm­plă. S-a pierdut atât parcul în care se plimbau nevăzătorii, cât şi terenul de sport şi plantaţia de duzi. Din câte ştim noi nu a existat nici o auto­ri­za­ţie de defrişare", a precizat pentru Jurnalul Naţional Dan Trifu, repre­zen­tant asociaţia Eco-Civica. Pentru zona verde pe care a pierdut-o, Asociaţia Nevăzătorilor nu a pri­mit însă nici un alt teren la schimb.

×
Subiecte în articol: observator