x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Naşu’ – Turcan, relaţii nepotrivite?

Naşu’ – Turcan, relaţii nepotrivite?

de Gabriela Antoniu    |    25 Iun 2010   •   00:00

Consilierul lui Băsescu a avut două întâlniri în interes de serviciu cu Radu Moraru



Postul de televiziune Antena 3 a difuzat aseară, în cadrul emisiunii "Ştirea Zilei", moderată de Gabriela Vrânceanu Firea, fotografii în care sunt surprinse două întâlniri dintre consilierul prezidenţial Valeriu Turcan şi Radu Moraru, realizatorul emisiunii "Naşu'" de la postul B1 TV.

Imaginile au fost trimise Gabrielei Vrânceanu Firea de un telespectator. Potrivit datelor furnizate de expeditorul imaginilor, prima întâlnire a fost la 14 mai 2010, ora 15:09, iar cea de-a doua, la 4 iunie 2010, la ora 14:32.

Ambele întâlniri au avut loc la un restaurant din Capitală, situat în apropierea Palatului Cotroceni. Întâlnirile au avut loc după ce şeful statului a anunţat măsurile de tăiere a pensiilor şi salariilor, anunţ ce a provocat în perioada următoare proteste în stradă şi iniţierea unei moţiuni de cenzură de către Opoziţie împotriva legilor sărăciei.

De remarcat că la întâlnirile cu Radu Moraru, Valeriu Turcan s-a deplasat în timpul serviciului, cu autoturismul şi şoferul de serviciu, plătiţi din bani publici. Cum era o deplasare în timpul serviciului se presupune că era vorba şi de un interes de serviciu.

Având în vedere evenimentele care au avut loc în perioada celor două întâlniri, interesul de serviciu al domnului Turcan putea fi comandarea unei campanii de presă. Mai ales că postul B1 TV al familiei Păunescu s-a dovedit în ultimii ani deosebit de servil faţă de Traian Băsescu şi PDL. Şeful statului a devenit un obişnuit al postului, de aici lansându-şi unele dintre cele mai dure atacuri la adresa adversarilor.
La sfârşitul anului 2008, şeful statului a participat şi la lansarea unei cărţi cu transcrierea numeroaselor interviuri pe care le-a acordat postului de televiziune B1 TV.

Şi semnalul de luni seară, de asmuţire a serviciilor de informaţii asupra ziariştilor şi a trusturilor media prin Strategia de apărare a ţării depusă marţi la Parlament şi în care presa e transformată în inamic public, a fost lansat tot de la  B1 TV, realizatorul Radu Moraru făcând o declaraţie şocantă: serviciile secrete şi CSAT-ul ar trebui să intervină şi să lămurească de ce toate talk-show-urile de la celelalte televiziuni au mesaje anti-Putere. "Aici e drama României. Spuneam eu într-o seară, e o dramă că România are trei talk-show-uri care sunt total independente şi toate trei, din păcate, sunt pe B1 TV, iar la celelalte 64 de talk-show-uri toţi vorbesc la fel, aceeaşi limbă, acelaşi mesaj, aceleaşi minciuni, aceleaşi presiuni. Aici e foarte dubios şi deja ţine de interesul naţional şi de securitate naţională şi e treaba şi a serviciilor secrete, şi a CSAT-ului", a spus Moraru.

Colaborarea dintre trustul familiei Păunescu şi Băsescu-PDL s-a dovedit fructuoasă pentru ambele părţi. BI TV a fost folosit ca o tribună de unde îşi transmiteau mesajele "nealterate" liderii Puterii de la Traian Băsescu la Elena Udrea, iar familia Păunescu a obţinut unele avantaje economice. Un exemplu este reprezentarea României în Comitetul Economic şi Social al Europei (CESE). Secretariatul General al Guvernului a transmis la Bruxelles o listă cu cinci persoane, toate din patronatul lui Păunescu, care vor face parte din CESE. Patronatele din România au dreptul la cinci locuri în Comitetul Economic şi Social European.
În perioada 2007-2010, în CESE, un loc era ocupat de UGIR-1903, iar patru de Alianţa Confederaţiilor Patronale din România, condusă de George Constantin Păunescu. Anul acesta, UGIR-1903 a fost taiat de pe lista Guvernului, iar în locul lui a fost trimis tot un om al patronatului lui George Păunescu. Avantajele pentru familia Păunescu nu s-ar putea opri însă aici, având în vedere că aceasta se află în litigiu cu Hotel Lido, o sursă importantă de venituri pentru proprietarii postului B1 TV.

Într-o intervenţie telefonică în cadrul emisiunii "Ştirea Zilei", Valeriu Turcan a recunoscut cele două întâlniri, spunând că ele fac parte din atribuţiile sale de consilier prezidenţial şi că are frecvent astfel de întâlniri cu jurnaliştii. El a refuzat să spună însă cu ce alţi ziarişti s-a întâlnit. De unde se poate trage concluzia că de fapt s-a întâlnit doar cu Moraru, ca doi bărbaţi legaţi de o prietenie sinceră. Mai ales că, după cum recunoaşte Turcan, Moraru a manifestat mai multă deschidere pentru astfel de întâlniri.

×
Subiecte în articol: observator radu moraru valeriu turcan b1tv