x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator O clădire din zona protejată a fost demolată

O clădire din zona protejată a fost demolată

de Iulia Barbu    |    19 Iul 2010   •   00:00

Poliţiştii de la Secţia 17 au refuzat să intervină



Imobilul de pe Strada Gutenberg nu­mărul 3 din Capitală a fost demolat parţial în acest sfârşit de săp­tă­mână. Aflată în zona de protecţie a unui monument istoric clasa A şi cu o ce­re­re de clasare în curs, clădirea nu a be­neficiat însă de nici o protecţie din par­tea instituţiilor statului. Poliţiştii Sec­ţiei 17 au refuzat să intervină sâm­bătă, argumentând că în ceea ce îi priveşte cazul este închis, întrucât au de­marat cercetările asupra in­frac­ţi­u­nilor comise anterior.

Totul a început acum un an, când Primăria Sectorului 5 a emis au­to­rizaţia de desfiinţare în urma avizului favorabil al Direcţiei de Cultură Bucureşti. În ianuarie 2010, Asociaţia pentru Protecţia şi Documentarea Monumentelor şi Siturilor (Pro-Do-Mo) a cerut Direcţiei de Cultură Bu­cu­reşti declanşarea procedurii de cla­sare de urgenţă a imobilului ca monu­ment istoric. Cererea a fost respinsă, iar asociaţia a făcut contestaţie la Co­misia Naţională a Monumentelor Is­to­rice. În luna mai au început însă şi lu­crările de demolare, iar o zi mai târ­ziu Comisia Naţională a Monumentelor Istorice a dat recomandarea de principiu ministrului Culturii pentru clasarea imobilului ca monument is­­toric. Tot în luna mai, prefectul a ata­­cat în instanţă autorizaţia de des­fiin­­ţare. Atât Co­misia Monumentelor Istorice, cât şi Inspectoratul de Stat în Construcţii s-au răzgândit însă şi au aprobat practic, prin deciziile luate, demolarea imobi­lului.

"Demolarea din Gutenberg nu­mă­rul 3 se constituie în faptă penală. De altfel, în acest caz, în urma atitudinii lui Nicolae Stan, directorul Di­recţiei de Cultură Bucureşti, 20 de ONG-uri au solicitat ministrului Cul­tu­rii demiterea acestuia la 3 iunie 2010. Ministrul nu a răspuns încă acestei solicitări", a precizat Nicuşor Dan, preşedintele Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul.

×
Subiecte în articol: observator