x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Asistenta de la Giuleşti,arestată pentru 29 de zile

Asistenta de la Giuleşti,arestată pentru 29 de zile

de Iulia Barbu    |    24 Aug 2010   •   00:00
Asistenta de la Giuleşti,arestată pentru 29 de zile
Sursa foto: Marin Raica/Jurnalul National

Asistenta Florentina Cîrstea, reţinută în urmă cu o zi pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală gravă din culpă în legătură cu incendiul de la Maternitatea Giuleşti, a fost arestată preventiv pentru 29 de zile.



Asta după ce marţi, Judecătoria Sectorului 6 a admis propunera procurorilor. Sentinţa nu este însă definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Tribunalul Bucureşti. Simona Pârvu, avocata asistentei care ar fi trebuit să-i supravegheze pe bebeluşii de la secţia Terapie Intensivă din cadrul Maternităţii Giuleşti, a spus despre clienta sa că era un angajat model şi că fusese propusă ca şef de secţie.
Apărătoarea a precizat că asistenta, potrivit fişei postului, trebuia să aibă în subordinea sa alte "una sau două asistente debutante şi una sau două infirmiere", aceasta trebuind însă să se ocupe singură de toată secţia de terapie intensivă.
Apărătoarea asistentei susţine însă că Florentina Cîrstea nu ar fi fost "nici un moment la vreo petrecere".

Potrivit avocatei, în cele 12 minute cât a părăsit salonul, asistenta intenţiona să se ducă la toaletă.
În drum spre toaletă, aceasta a trecut pe la salonul de cezariene pentru a ruga o colegă să o înlocuiască cât ea va lipsi, moment în care ar fi fost rugată de respectiva colegă să rămână acolo, întrucât ea trebuia să meargă să asiste la o naştere. Procurorii susţin însă că atitudinea asistentei de sfidare a obligaţiilor şi responsabilităţilor profesionale a culminat cu absenţa nejustificată din salonul ATI timp de 12 minute, când a izbucnit incendiul, fapt care a produs consecinţele ireversibile pentru bebeluşii deveniţi victime.

Mai mult, din imaginile stocate pe camerele de supraveghere reiese că asistenta a părăsit locul de muncă în mod voluntar. În urma anchetei s-a stabilit că în intervalul celor 12 minute cât nu s-a aflat la locul său de muncă s-a declanşat şi amplificat incendiul în salonul unde se aflau cei 11 nou-născuţi.

● Mara Răducanu




Într-un comunicat remis ieri de Biroul de presă al Ministerului Public, se arată că din probele administrate până în acest moment a reieşit faptul că asistenta nu şi-ar fi îndeplinit atribuţiile de serviciu stabilite în fişa postului în sensul că nu i-a supravegheat în permanenţă pe nou-născuţii aflaţi în salonul de "terapie intensivă". Procurorul-şef Marius Iacob, coordonatorul anchetei de la Maternitatea Giuleşti, a anunţat că asistenta ar fi lipsit cel puţin 12 minute din salonul unde s-a produs scurtcircuitul, perioadă în care a izbucnit incendiul în Secţa TI unde se aflau bebeluşii prematuri. Florentina Cârstea s-a prezentat ieri la Parchet, iar după ce i s-au adus la cunoştinţă învinuirile a solicitat angajarea unui avocat. Potrivit lui Iacob, în urma audierilor şi realizarea altor proceduri, există posibilitatea extinderii urmăririi penale asupra altor persoane fizice şi juridice.

Tot ieri, raportul ITM a stabilit şi faptul că incendiul de la Maternitatea Giuleşti a avut două etape, pornind de la un conductor electric improvizat, după care s-a extins foarte rapid în contact cu aerul comprimat şi oxigenul de la aparatele din Secţia de Terapie Intesivă. Procurorul-şef Marius Iacob a afirmat că flacăra a cuprins 10% din încăperea unde se aflau bebeluşii. Potrivit specialiştilor, cazul de la Maternitatea Giuleşti este "unic în lume", avându-se în vedere numărul victimelor, vârsta acestora şi modul în care s-a produs. Iacob a mai explicat că, toate cele opt persoane care se aflau de gardă în noaptea respectivă de la Secţia de Neonatologie aveau cartele identice de acces cu care puteau deschise uşa salonului de terapie intensivă, dar nici una n-a făcut-o. Cadrele medicale care aveau cartele de acces în Secţia de Terapie Intensivă a maternităţii îşi sărbătoreau colegele cu numele Maria în momentul în care s-a declanşat incediul. Iniţal s-a crezut că pentru intrarea în salonul de terapie exista un singur card de acces, card care se afla în posesia asistentei Florentina Cârstea, aceasta fiind cea însărcinată cu grija salonului. Ieri, Ordinul Asistenţilor ­ Filiala Bucureşti a anunţat că s-a renunţat la ancheta proprie declanşată în Maternitatea Giuleşti, după ce Florentina Cîrstea a fost reţinută pentru 24 de ore de procurori. Florian Chiru, vicepreşedintele Ordinului Asistenţilor a precizat că regulamentul de organizare al spitalului prevede că în Secţia de ATI nou-născuţi a maternităţii trebuie să lucreze patru asistente medicale, nu una, aşa cum s-a întâmplat în momentul incendiului. Întreaga conducere a Maternităţii Giuleşti a fost suspendată până la finalizarea anchetei, în urma dispoziţiei primarului general, Sorin Oprescu. Cinci bebeluşi au decedat, iar şase sunt în stare gravă după explozia care a avut loc în urmă cu o saptămână.

×
Subiecte în articol: observator