x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Patriarhul Daniel: Papa Ioan Paul al II-lea, un dar pentru lumea de azi

Patriarhul Daniel: Papa Ioan Paul al II-lea, un dar pentru lumea de azi

08 Mai 2009   •   00:00

Vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România a contribuit, la nivel politic, la aderarea României la NATO şi Uniunea Europeană, iar, în plan pastoral-ecumenic, la o detensionare a relaţiilor dintre greco-catolici şi ortodocşi, deşi nu au fost rezolvate toate problemele lor patrimoniale, a afirmat patriarhul Daniel, la conferinţa dedicată aniversării unui deceniu de la eveniment.



Patriarhul a arătat că vizita Episcopului Romei în ţara noastră a marcat nu doar viaţa Bisericii Ortodoxe Române şi a Bisericii Catolice din România, ci şi relaţiile dintre ortodocşi şi catolici pe plan internaţional. "Prima vizită a unui Papă al Romei în România a fost şi prima vizită a unui Papă într-o ţară majoritar ortodoxă, deschizând, astfel, calea pentru noi întâlniri în alte ţări de tradiţie ortodoxă (Georgia, noiembrie 1999, Grecia, mai 2001, Ucraina, iunie 2001, Bulgaria, mai 2002). De aceea, o putem considera ca fiind o vizită istorică, prin care s-a încercat o mai mare apropiere şi cooperare între cele două Biserici, într-o vreme în care lumea era foarte învrăjbită şi în care Bisericile creştine erau chemate să proclame împreună iubirea lui Dumnezeu pentru lume, arătată în Iisus Hristos", a afirmat patriarhul Daniel, citat de Agerpres.

Înaltul ierarh a explicat vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România prin faptul că Biserica Ortodoxă Română, latină ca origine etnică, dar de credinţă ortodoxă răsăriteană, este o Biserică deschisă dialogului internaţional, intercreştin sau ecumenic. El a arătat că vocaţia particulară a Bisericii Ortodoxe Române este aceea de a fi un pod, o punte de legătură între Răsărit şi Apus. Patriarhul a reliefat că Papa n-a venit în România doar pentru ortodocşii români, cu care Biserica Romano-Catolică, în general, are relaţii bune, ci şi pentru că în România se află cea mai bine organizată şi dinamică minoritate catolică dintr-o ţară majoritar ortodoxă. Astfel, vizita Papei nu a fost numai una ecumenică, ci şi una cu semnificaţii pastorale pentru episcopii, preoţii şi credincioşii romano-catolici şi greco-catolici din România, care s-au bucurat în mod deosebit de prezenţa episcopului Romei în România.

Cu prilejul aniversării unui deceniu de la vizita Papei în România întâistătătorul BOR a evocat personalitatea fostului suveran pontif. "Personalitatea sa a fost un dar nu numai pentru Biserica Romano-Catolică, ci şi pentru lumea de astăzi, în general, din ce în ce mai secularizată şi confuză din punct de vedere spiritual şi moral. Papa Ioan Paul al II-lea a fost un apostol al păcii şi al unităţii, apreciat la nivel mondial, un misionar al libertăţii întru Hristos, libertate mai tare decât orice sistem totalitar de dreapta sau de stânga", a spus patriarhul Daniel.

El a reiterat că Ioan Paul al II-lea, primul Papă de origine slavă din istorie, a subliniat permanent în cuvântările sale importanţa spiritualităţii ca dimensiune centrală a vieţii umane, convingere care nu venea doar din studiile sale teologice şi filosofice, ci mai ales din istoria vieţii sale personale, din încercările dramatice ale vieţii sale, atât din timpul războiului, cât şi din perioada comunismului totalitar. "Vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România, ca invitat al Patriarhului Teoctist, un alt mărturisitor al credinţei creştine în timpul comunismului, şi receptarea pozitivă a acestei vizite pe plan internaţional au făcut ca Papa să fie considerat un prieten al României, iar dimensiunea ecumenică a vizitei, în care Papa Romei şi Patriarhul României s-au rugat împreună pentru unitatea creştină, a fost apreciată ca un semn de speranţă şi bucurie într-o lume tensionată, adesea confuză în orientarea ei", a concluzionat patriarhul Daniel.

Conferinţa de astăzi a început cu cu proiectarea filmului documentar "Papa în România", realizat de postul de televiziune Trinitas al Patriarhiei Române, în colaborare cu Televiziunea Română. În continuare, delegatul Sanctităţii Sale Papa Benedict al XVI-lea, Dominique Mamberti, preşedintele Traian Băsescu, arhiepiscopul Ioan Robu au evocat prima vizită a unui episcop al Romei într-o ţară majoritar ortodoxă. În sală au mai fost prezenţi preşedintele Senatului, Mircea Geoană, care a plecat însă înainte de prezentarea discursului de către Traian Băsescu, vicepreşedinţii Camerei Deputaţilor Adrian Năstase şi Ioan Oltean, ministrul Culturii, Theodor Paleologu, şi fostul premier Petre Roman.

În cadrul manifestării, a avut loc şi vernisajul expoziţiei de fotografie "Bucuria Întâlnirii". La finalul conferinţei va avea loc lansarea volumului "Convivere" (Despre civilizaţia convieţuirii) al profesorului dr. Andrei Riccardi, fondatorul Comunităţii Sant"Egidio, apărut la Editura Humanitas. Manifestarea s-a încheiat cu ceremonia de dezvelire a plăcii aniversare din Sala Conventus a Palatului Patriarhiei, acolo unde a avut loc întâlnirea Papei Ioan Paul al II-lea cu membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

×
Subiecte în articol: observator romania ioan paul ii-lea patriarhul papa