x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator PDL Braşov şi Scripcaru pregătesc transferul la PSD

PDL Braşov şi Scripcaru pregătesc transferul la PSD

de Libiu Mateescu    |    26 Iul 2010   •   00:00
PDL Braşov şi Scripcaru pregătesc transferul la PSD
Sursa foto: Dan Marinescu/Jurnalul Naţonal

Primarul Braşovului, vicepreşedinte al PDL, George Scripcaru, negociază cu PSD o plecare spectaculoasă din partidul lui Băsescu. Miercuri a avut loc la Braşov, la restaurantul italian "La Trattoria del Chianti", o întâlnire între Scripcaru şi secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, unde s-a discutat trecerea unor organizaţii ale PDL din Ardeal, cu tot cu parlamentari, la PSD.



Lovitura la adresa Guvernului Boc, dar şi la adresa lui Traian Băsescu, ar urma să fie dată în preziua viitoarei moţiuni de cenzură din toamnă. Primarul Braşovului conduce nemijlocit două organizaţii judeţene, Braşov şi Covasna, controlând în mod absolut zece parlamentari, şapte la Braşov şi trei la Covasna. Pentru părăsirea corabiei în scufundare a tandemului Băsescu-Boc, Scripcaru, împreună cu liderii PD-L ai respectivelor judeţe ardelene, urmează să primească funcţiile de preşedinţi ai organizaţiilor PSD din aceleaşi judeţe, precum şi majoritatea în birourile permanente ale respectivelor organizaţii.

Contactat de Jurnalul Naţional, vicepreşedintele pesedist al Consiliului Judeţean Braşov, Ion Ochi, a declarat că PSD are funcţii vacante pentru cei care vor veni de la PDL. "Se poate, avem vreo cinci locuri vacante de preşedinţi. Ceea ce spuneţi poate fi posibil, probabil, dacă ai noştri îi oferă lui Scripcaru imunitate în dosarele alea penale ale lui. El să fie mulţumit dacă păstrează ce are", a spus "vicele" PSD Braşov. Gheorghe Duţu, fost deputat, membru în Comisia de Control a SRI a Camerei Deputaţilor, (aflat ieri în faţa sediului PSD, în compania "vicelui" PDL Braşov, Vasile Kraila, preşedinte al Consiliului Local Braşov), a afirmat laconic: "Orice este posibil!".

La rândul său, Kraila, fost membru în conducerea PSD Braşov, a concluzionat pentru Jurnalul Naţional: "Staţi liniştiţi că ne unim!". Relevantă este explicaţia unui deputat al PDL Braşov, care, sub protecţia anonimatului, ne-a declarat: "Este adevărat că trecem la PSD. N-avem de gând să ne scufundăm o dată cu Boc. Vom fi alături de George (Scripcaru - n.r.), indiferent ce decizie va lua, şi suntem cel puţin zece parlamentari, braşoveni şi covăsneni, pe lângă cei din alte judeţe".

×
Subiecte în articol: special observator