22:11
Joi
18 martie 2010
Bucuresti
MIN 2°C
MAX 12°C
Cauta
Pensii şi salarii, îngheţate în 2010
Mihai Şeitan ne asigură că anul 2010 nu va veni cu probleme legate de plata pensiilor, chiar dacă acestea, ca şi salariile din sistemul bugetar, vor fi îngheţate.
 
2219 vizite
Potrivit proiectului de buget pe 2010, punctul de pensie rămâne la valoarea actuală, de 732,8 lei. Fondurile destinate plăţii pensiilor pentru anul 2010 sunt în sumă de 39,6 miliarde lei, reprezentând 7,36% din PIB. Bugetul de austeritate pentru 2010 mai taie şi primele bugetarilor, aceştia urmând să-şi compenseze munca suplimentară doar cu ore libere. Iar cheltuielile administrative pentru achiziţionarea de bunuri şi servicii vor fi plafonate la nivelul din 2009, cu excepţia contractelor deja încheiate, arată proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat, argumentate prin contextul macroeconomic dificil. La construcţia bugetară în domeniul asigurărilor sociale de stat şi al asigurărilor pentru şomaj pe anul 2010 s-au avut în vedere reducerea cheltuielilor de personal în sistemul bugetar prin salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, neacordarea de premii în cursul anului, compensarea muncii suplimentare cu ore libere, ce pot fi acordate într-o perioadă mai mare de timp.

  Cât priveşte salariile bugetarilor, acestea nu vor scădea în 2010, ci doar vor fi îngheţate, urmând ca de la 1 ianuarie să se aplice legea unică a salarizării în sistemul bugetar. În privinţa şomajului, Şeitan este optimist, asigurându-ne că anul 2010 nu va aduce o rată a şomajului de peste 8%, deoarece nu vor fi disponibilizaţi 200.000 de bugetari, aşa cum se estimase. Conform declaraţiilor lui Mihai Şeitan, şomajul urmează să crească în primul semestru al anului viitor la 8,5%, iar în semestrul al II-lea să scadă. El a mai spus că bugetul nu cuprinde măsura extinderii concediului fără plată pentru angajaţii din domeniul public anul viitor, însă există posibilitatea ca, la sfârşitul lui 2010, să fie din nou aplicată măsura, dacă este nevoie să se echilibreze bugetul.

  SUB 100.000 DE BUGETARI, DISPONIBILZAŢI
Şi ministru propus la Finanţe, Sebastian Vlădescu, a vorbit despre disponibilizări. El a anunţat că ne aşteptă un an greu, în care circa 100.000 de bugetari îşi vor pierde locurile de muncă. "Nu există cifra de 400.000 de bugetari disponibilizaţi care se tot vehiculează. În momentul de faţă, conform proiectului de buget, vor fi sub 100.000 de disponibilizări.

  O bună parte se va face pe cale naturală, prin neangajarea pe posturile care se eliberează", a spus Vlădescu. Cu toate astea, el a explicat că nu intenţionează să crească nici o taxă, însă doreşte modificarea impozitului minim. "Nu intenţionez să majorez nici una din taxele principale sau secundare în acest moment. Va exista o discuţie despre acest impozit minim, care din punctul meu de vedere ar trebui adaptat, orientat către zone cu evaziune fiscală ridicată", a spus Vlădescu.

  El a mai adăugat că doreşte să modifice şi Programul "Prima Casă", în aşa fel încât să susţină construcţia de locuinţe, nu doar achiziţia. Vlădescu a criticat şi nerestituirea TVA către firme, pe care a numit-o "cea mai nocivă modalitate de finanţare a bugetului". În opinia sa, soluţia corectă este ieşirea pe piaţa externă cu emisiuni pentru a şti cât costă finanţarea pe termen lung a României. (Diana Scarlat, Daniela Ivan)


 
5. un ***** si un ***...
de bruce | 24/12/2009 04:43:59
boc si seitan..
4. Adevarata demagogie
de lica | 23/12/2009 21:19:42
Pentru cei interesati, accesati site-ul guvernul Romaniei, declaratii de avere si in luna decembrie 2008 aveti surpriza sa constatati ca primul ministru EMIL BOC, ( capitolul VII.) primeste din sectorul public 3 salarii!Intrebare: cum de la el se poate si mai ales cum si-a putut desfasura activitatea in 3 locuri la sute de km. departare unul de celalalt?
Sarbatori fericite!
3. Sa vedem reactia la precedentul creat in U.E.
de vasile | 23/12/2009 20:57:54
Reducerea cuantumului echivaleaza cu o expropriere si poate fi atacata in justitie si la CEDO.
Sunt două aspecte de observat: dreptul la pensie nu este ceva abstract, ci înseamnă inclusiv cuantumul calculat potrivit legii. Şeitan execută numai ordinele şefilor săi, nu gândeşte el. Se pare că nici nu prea poate. L-am auzit din nou aseară pe "marele" Boc perorând în stilul caracteristic despre "principiul contributivităţţii, care îi este foarte drag, dar nu-l înţelege, ca jurist. Cuantumul pensiei, stabilit prin lege, nu poate fi modificat în sensul anulării sau diminuării, decât prin hotărârea definitivă a unei instanţe, este un drept câştigat. Magistraţii au câştigat pe această formulă toate procesele intentate Statului pentru neplata unor astfel de drepturi ce le dobândiseră prin lege.
În ce priveşte apelul la CEDO, acesta este posibil şi în situaţia că nici o instanţă a Statului nu îşi asumă competenţa într-o cauză în care a fost sesizată legal. Regula comună cere parcurgerea tuturor etapelor procesuale prevăzute pe plan naţional.
DEJA CURTEA CONSTITUTIONALA A LITUANIEI A CREAT UN PRECEDENT , PRIN DECLARAREA UNEI LEGI SIMILARE CU CEA A LUI SEITAN-BOC , DREPT NECONSTITUTIONALA , DE REDUCERE A PENSIILOR . SA VEDEM DACA SI ROMANIA MAI ARE CURTE CONSTITUTIONALA SAU NU.
2. Are dreptate, traiasca noul guvern
de a | 23/12/2009 09:55:16
Câtă intelepciune!
Taxele nu se vor mari in prima parte deoarece mai sunt bani de tocat de la FMI. Dar dupa aia...traiasca boc!

"soluţia corectă este ieşirea pe piaţa externă cu emisiuni"
Solutia pt ce?? Pt iesirea din criza sunt noi imprumuturi??

Cred ca romanii in pr0stia lor nu mai constientizeaza ca imprumuturile se dau si INAPOI la un moment dat (chiar cu dobanda), au impresia ca o data luati banii FMI ii cheltuim cum vrem si uitam de ei.
1. Pensia : Ω + α
de B.C.Deva | 23/12/2009 09:11:28
B.C.Deva
Pensia : Ω + α
• Eliberarea automată (fără ,,blocări’’) a postului (locului de muncă) ocupat de persoana ce se pensionează ,,standard’’
• acordarea obligatorie ale drepturilor (băneşti) celor ce îndeplinesc condiţiile de pensionare - să zicem .. suma Ω. ;
- dacă pensionarul respectiv doreşte să ocupe (!) acelaşi loc de muncă să poate continua (cu carte de muncă) dar cu salariu de începător …( ?moşteneşte el ,,jobb-ul’’? - ! el ocupă - un loc de muncă al unui altul care ar fi, de regulă, un ,,începător’’ ce s-ar încadra cu – să zicem…suma – α
- ,,cumulul’’ devine superfluu pentru ,,recalculări’’ din moment ce există posibilitatea contribuţiei la ,,pensie privată’’
- De ,,pensionare’’ să beneficieze doar cei cei ce au fost angajaţi în urma ,,concursului’’ pe ,,locul de muncă’’.
- Cei numiţi pe funcţii sau aleşi pentru o funcţie să aibă nu salariu ci o indemnizaţie fără drept de pensionare din acea postură
►,,Metodeologia pentru aplicare…..’’ să fie concisă şi clară
ACUM IN JURNALUL.RO

Comisarul Lucian Diniţă, şeful Direcţiei Poliţiei Rutiere, vorbeşte într-un interviu acordat Jurnalului Naţional despre problemele din peisajul rutier românesc. El ci­tea­ză o analiză a Băncii Mondiale, potrivit căreia un mort într-un accident rutier înseamnă pentru statul român o pierdere de 130.000 de dolari, iar pentru un rănit grav, 13.000 de dolari. Ţinând cont că anul trecut s-au înregistrat 2.470 de decese pe şoselele României, pierderea statului în astfel de accidente este una uriaşă – peste 300 de milioane de dolari. O sumă care reprezintă vieţi distruse, oameni infirmi sau scoşi din câmpul muncii până la cheltuieli cu ambulanţe, pompieri, SMURD, poliţie, morgă, avocaţi, spitalizare, companii de asigurări. De altfel, "costurile" afaceristei Anamaria Straus în cazul Tatiana Duplei, studenta din Republica Moldova pe care a ucis-o chiar pe trecerea de pietoni, s-au ridicat la 135.000 de euro. Sumă pe care nu a plătit-o ea, daunele fiind suportate de asigurător.

După ce anul trecut Emil Boc a semnat pentru înfiinţarea gazoductului Nabucco, care exclude Rusia de la aprovizionarea cu gaze a UE, Adriean Videanu negociază acum cu ruşii pentru proiectul South Stream. Băsescu spune că România a refuzat să semneze pentru South Stream. Comisia Europeană susţine Nabucco.

banner_300x90.jpg

miscarearezistenta.jpg"Cred că mămăliga asta românească nu se va sparge niciodată. La ce ne aşteptăm de la un popor care alege un preşedinte care apare la OTV lângă Sexy Brăileanca sau mai ştiu eu cine? Sau care ţopăie cu mărgele la gât lângă mafioţi la bairamuri de ţigani? Acum [...]

WEB CAM

Piata Universitatii

Sighişoara

Piata Presei Libere

Bacău

Arieseni

Piata Victoriei

Câmpina

Azuga - Panorama Bucegi

Piata Romana

Olimp - Popasul Pescarilor

Azuga - Sorica

Caracal

Cluj Napoca

Baile Homorod

Piata Revolutiei

Craiova

1 Mai - Turda

Galaţi - Faleza Dunării

Str. Turda

Gara de Nord

Cabana Bâlea

Iaşi - Palatul Culturii

Pipera/Barbu Văcărescu

Borsa

Otopeni - Piata Primariei

Antena1 - DN1

Otopeni - Parcul Central

Borşa - Zapp

Otopeni - DN 1

Busteni - Kalinderu

Reşiţa

Herastrau

Busteni - Kalinderu II

Buşteni Snowpark

Sighişoara - Piaţa Cetăţii

Cavnic

Valea Arieşului

Tg Jiu - Poarta Sărutului

Harghita Bai

Tg Jiu - Masa Tăcerii

Parang

Parîng - Cabana ANEFS Zapp

Pasul Tihuta

Piatra Neamţ

Poiana Braşov - Postavaru

Poiana Braşov - Bradul

Poiana Braşov - Zapp Kanzel

Poiana Braşov - Zapp

Predeal Telescaun

Predeal

Rânca Teleschi M1

Semenic

Sinaia 1400

Sinaia 2000

Sinaia - Valea Dorului

Straja - Platoul Soarelui

Straja Teleschi 1

Straja - Teleschi 5

Suior

Vatra Dornei



vremea
ACUM
in Bucuresti - Baneasa
6°C
Cer variabil
764 mmHg
Vant
2 km/h -

Prognoza Meteo
Joi
2  12
Pres.
Vineri
5  14
Pres.

banner.gif

banner-shop.gif




cristina-dinu_600x800px_2-tel_2-460x613.jpg

moftul.jpg
macheta-lacul-lebedelor-160x220.jpgstraini_in_noapte.jpgmacheta-florin-piersic-160x220px.jpgdivortul_de_aur.jpg

20100401_proconsuljp

folkblog

logo-teacup-160x70.gif
logo_eteatru_1.jpg

Back to Top ^
© Toate drepturile rezervate Jurnalul National 2009
Tehnologie RUN
Vizual Impact
Televiziune Ziare Reviste Radio Business Cariere
Antena 1
Antena 2
Antena 3
Antena International
EuforiaTV
GSP TV
Saptamana Financiara
Financiarul
Jurnalul National
Gazeta Sporturilor
Ghimpele
TopGear
Felicia
Confidential
Cultura
GoodFood
GoodHomes
RadioZU
Romantic FM
Tipografia INTACT
INTACT Production
CLIR MEDIA
Open Media Network
INTACT Advertising
INTACT Interactive
Oportunitati in cadrul INTACT
CSR
FUDV
Fundatia Mereu Aproape
Internet
NEWS ENTERTAINMENT FINANCE WOMEN SPORT MOBILE
antena3.ro
jurnalul.ro
ghimpele.ro
videonews.ro
intactnews.ro
antena1.ro
antena2.tv
antenai.ro
vdtonline.ro
sfin.ro
financiarul.com
euforia.tv
revistafelicia.ro
myconfidential.ro
gsp.ro
gsptv.ro
mysport.ro
pariori.ro
m.antena3.ro
m.gsp.ro
AUTO SERVICII
topgear.ro totulredus.ro
intactimages.ro
© Acest site este parte a INTACT MEDIA GROUP