x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Pensionari în lanţuri

Pensionari în lanţuri

de Diana Scarlat    |    25 Mai 2010   •   00:00
Pensionari în lanţuri
Sursa foto: Christian Silva/Jurnalul National

Pensionarii din Galaţi au venit azi în faţa Ministerului Muncii, unde s-au legat cu lanţuri în mod simbolic, continuând protestul la Palatul Parlamentului.



O delegaţie a pensionarilor a fost primită la discuţii cu ministrul Muncii, Mihai Şeitan, care le-a promis că nu vor fi reduse pensiile mai mici de 1.000 de lei. "Ne-a promis domnul ministru că va încerca să facă ceva ca să nu scadă pensiile sub 10 milioane. E o semivictorie a pensionarilor. Nu mai cred în promisiuni, că ne promit de vreo patru ani şi nimic, dar tragem speranţa. Am întrebat dacă s-au tipărit deja taloanele de pensii şi ne-a spus că nu s-au tipărit. O decizie clară n-au luat încă", a declarat Toader Cristea, preşedintele Alianţei Europensionarilor de la Galaţi, după întâlnirea cu ministrul Muncii.

Liderul pensionarilor de la Galaţi a mai spus că au adus cu ei lanţuri, ca în cazul în care vine preşedintele Băsescu să-i blocheze intrarea în Parlament, protestatarii propunând un referendum pentru suspendarea preşedintelui.

Ministrul Mihai Şeitan i-a asigurat pe pensionari că va susţine această propunere de neimpozitare cu 15% a pensiilor mai mici de 1.000 de lei în şedinţa de Guvern de miercuri.

De asemenea, s-a discutat şi posibilitatea ca aceia care au pensia mai mică de 1.000 de lei să nu fie obligaţi la coplată. Mihai Şeitan le-a mai promis liderilor pensionarilor că în lunile iulie şi august vor beneficia de bilete gratuite pentru bazele de tratament din ţară. "Vom vedea dacă va fi aşa, dar noi vom ieşi în stradă chiar dacă nu vor scădea pensiile, pentru că mai avem şi alte revendicări, cum ar fi Legea 218/2008 şi respectarea valorii punctului de pensie de cel puţin 45% din salariul mediu brut", a mai spus Toader Cristea. "Dacă totuşi se vor diminua pensiile, vom face greva foamei şi vom găsi şi alte soluţii de a protesta", a fost ultimul mesaj transmis de liderul pensionarilor de la Galaţi, la finalul protestului.

O ameninţare valabilă, având în vedere că, după întâlnirea de la grupul PDL cu şeful statului, Şeitan a dat înapoi. "Nu a fost o discuţie în sensul acesta. Am primit o delegaţie de pensionari la Ministerul Muncii, care au venit cu o solicitare scrisă în care arată că îşi doresc să nu scadă pensiile cu 15%, cele sub 1.000 de lei", a spus Şeitan, răspunzând la o întrebare privind posibilitatea de a nu reduce pensiile mici.

El a precizat că a primit solicitările scrise ale pensionarilor, le-a explicat acestora situaţia financiară şi de ce este nevoie să se facă reduceri la pensii şi că urmează ca toate aceste cereri să fie analizate şi să se ia o decizie. "Nu s-a pus nici un moment în discuţie subiectul acesta - de a nu reduce pensiile sub 1.000 de lei. Este o solicitare normală a pensionarilor", a adăugat Şeitan. O poziţie similară a avut şi ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu. Întrebat dacă se ia în calcul ca pensiile care nu depăşesc 1.000 de lei să nu fie modificate, Vlădescu a răspuns: "Nu se modifică în acest sens, pentru că trebuie modificat punctul de pensie. Nu se poate acorda o scădere diferenţiată".

Şi Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) a continuat pichetele în faţa Ministerului Educaţiei, nemulţumirile lor fiind legate de reducerea subvenţiilor. Astăzi vor protesta, în faţa Guvernului, şi părinţii care riscă să piardă o parte din indemnizaţiile pentru creşterea copilului, iar seria acţiunilor de stradă va continua până lunea viitoare, când a fost anunţată greva generală în toate sectoarele bugetare.

De altfel, Sindicatul Funcţionarilor Publici a anunţat azi că intră în grevă la 31 mai, considerând că, prin diminuarea salariilor funcţionarilor din administraţie cu 25% şi prin nepromovarea unor acte normative privind activitatea instituţiilor publice, Guvernul vulnerabilizează statul în lupta împotriva evaziunii fiscale.

×
Subiecte în articol: observator