x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Prefectura Gorj: angajăm penali!

Prefectura Gorj: angajăm penali!

de Gabriela Mladin    |    08 Mar 2010   •   00:00
 Prefectura Gorj: angajăm penali!

Noul criteriu de promovare în rândul funcţionarilor publici este certificatul din partea anchetatorilor că deţii un dosar penal. Cel puţin la Prefectura Gorj aşa s-ar putea traduce ultima numire făcută de prefectul de Gorj, Liviu Andrei, în cadrul instituţiei din subordinea Guvernului.  Membrii Corpului de control al prefectului, format din doi reprezentanţi, sunt anchetaţi de Direcţia Naţională Anticorupţie pentru mai multe falsuri săvârşite în cadrul Prefecturii Gorj.

Recent numiţi în Corpul de control al prefectului, Ştefan Burgheci şi Melania Furma au început deja ve­rificările privind legalitatea actelor întoc­mite prin instituţiile publice din Gorj. La 22 februarie 2010, cei doi jurişti au fost promovaţi de la Direcţia Juridică a Prefecturii la Corpul de control, direct în subordinea prefectului. Fac însă cu greu faţă controalelor, pentru că cei doi, singurii reprezentanţi de altfel din Corpul de control, sunt chemaţi aproape săptămânal la audieri de către procurori. Ei sunt anche­taţi de aproape un an în dosare privind săvârşirea mai multor fapte de corupţie.

Împotriva lui Ştefan Burgheci, Direcţia Naţională Anticorupţie din Târgu-Jiu a început urmărirea penală, întrucât a falsificat documente oficiale pentru a ajuta un director din Prefectură, Ioana Călinescu, şi un subprefect, Lelioara Deaconu, să intre în posesia unor acte de proprietate ilicite.

Celălalt membru al Corpului de control, Melania Furma, este anchetat într-un dosar privind falsificarea unor acte în comisiile electorale, în scopul încasării mai multor bani la alegerile europarlamentare din 2007. Alături de alţi jurişti din Prefectură şi cu complicitatea primarilor din Gorj, aceasta s-a trecut în mai multe comisii la alegerile electorale, acumulând foarte multe ore plătite apoi de stat. Fizic nu se putea ajunge de la o comisie la alta şi ar fi trebuit să nu doarmă nici noaptea pentru a face faţă unei asemenea situaţii.


PROMOVAREA PENALILOR
Acum, cei doi verifică legalitatea activi­tăţii prin instituţiile publice şi întocmesc rapoarte cu privire la legalitatea actelor emise de şefii de la deconcentrate.

Statutul de urmărit penal pentru fapte de corupţie nu este o piedică în promovarea funcţionarilor, susţine purtătorul de cuvânt al Prefecturii, ci doar o condamnare definitivă ar schimba radical situaţia. "Faptele penale ale celor doi funcţionari sunt cunoscute, dar până la o hotărâre definitivă şi irevocabilă prefectul are voie să-i promoveze, întrucât există prezumţia de nevinovăţie", a explicat Alina Iordăchescu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Gorj.

Mai trebuie spus că cei doi funcţionari penali au fost promovaţi după ce prefectul Liviu Andrei l-a schimbat din funcţia de şef al Corpului de control pe Nicolae Sichitiu, cel care depistase grave nereguli în activitatea primarului oraşului Rovi­nari, Doru Filip. Sichitiu a comis eroarea de a nu cunoaşte că primarul depistat cu ilegalităţi este chiar finul prefectului de Gorj, Liviu Andrei. Asta a dus la schimbarea lui Sichitiu din funcţie, prefectul suspendându-l din această poziţie. Mai mult, el a cerut suspendarea acestuia şi din Corpul înalţilor funcţionari publici. Nicolae Sichitiu a ocupat mai bine de zece ani funcţia de şef al Corpului de control. El nu a dorit să comenteze situaţia în care se află acum.

×
Subiecte în articol: observator