x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator "Presa din România nu are probleme"

"Presa din România nu are probleme"

de Adriana Duţulescu    |    09 Sep 2010   •   00:00
"Presa din România nu are probleme"
Sursa foto: François Lenoir/Reuters

În cadrul unei dezbateri desfăşurate în Parlamentul European pe tema situaţiei presei, comisarul european pentru media, Neelie Kroes, a susţinut că nu este nimic în neregulă cu presa din Uniune şi că nu are dovezi că în România, Ungaria şi Italia mass-media ar avea probleme.



Europarlamentarii români au luat cuvântul în cadrul dezbaterilor de marţi, reprezentanţii PSD şi PNL susţinând că puterea politică face abuzuri la adresa presei din România, iar cei de la PDL arătând că singura problemă o reprezintă "mogulii" care îl atacă pe preşedintele Băsescu. Eurodeputatul PDL Iosif Matula a spus că toate trusturile de presă aparţin Opoziţiei şi acestea au ca singur scop atacarea lui Traian Băsescu. Eurodeputatul PSD Ioan Enciu a arătat că presa din România "se află în agonie" şi că s-a ajuns la un record greu de egalat, fiind disponibilizaţi peste 6.000 de jurnalişti în ultimul an. "S-a ajuns la asta prin acţiuni de intimidare din partea guvernanţilor, ca decretarea campaniilor de presă drept vulnerabilităţi la adresa siguranţei naţionale, prin acţiunea Guvernului de a obliga pe toţi angajaţii din media, prost plătiţi, la plata unor impozite suplimentare", a spus eurodeputatul.

Chiar şi europarlamentarii străini au invocat criza prin care trece presa din România. Sassoli David-Maria Sassoli, din Italia, a declarat că "în România presa este considerată o ameninţare la adresa naţiunii. În aceste ţări (România, Italia, Ungaria) pluralismul mass-mediei nu este un fapt real".

"Conform clasificării organizaţiei Freedom House există unele state membre precum Italia sau România în care libertatea presei este numai parţială. Uniunea Europeană nu a făcut foarte mult în acest sens. Situaţia este alarmantă în România. Guvernul român a adoptat un document politic în care mass-media este văzută ca o ameninţare la adresa ţării. Trebuie spus că situaţia din România este în contradicţie cu criteriile de la Copenhaga. Este de neacceptat faptul ca un guvern al unui stat membru să intervină în acest fel. Trebuie să respingem astfel de măsuri, trebuie să solicităm României să armonizeze legislaţia sa cu valorile noastre", a arătat Monika Benova din Slovacia.

Neelie Kroes, comisarul european pentru presă, a răspuns însă că "nu crede" că cele ce se întâmplă în România "au vreo dimensiune transfrontalieră care să justifice o intervenţie din partea noastră".

×
Subiecte în articol: observator