x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Primul caz de aviară, la Letea

Primul caz de aviară, la Letea

de Gabriela Antoniu    |    16 Mar 2010   •   00:00
Primul caz de aviară, la Letea
Sursa foto: Marin Raica/Jurnalul Naţional

Un focar de gripă aviară înalt patogenă de tip H5N1 a apărut într-o fermă de păsări din comuna Letea, judeţul Tulcea. Comisia Europeană (CE) va adopta o decizie care să confirme zonele de risc stabilite de autorităţile române în urma apariţiei acestui focar.

Potrivit unui comunicat al CE, focarul de H5N1 a fost localizat în Delta Dunării, în apropiere de frontiera cu Ucraina. Aceeaşi sursă precizează că laboratorul naţional din România a confirmat, luni, că este vorba despre un focar al virusului înalt patogen al gripei aviare de tip H5N1 şi, pentru a limita răspândirea, autorităţile române au aplicat imediat măsurile necesare de control prevăzute în legislaţia UE.

Printre aceste măsuri figurează sacrificarea tuturor păsărilor domestice infectate din fermă şi stabilirea unei zone de protecţie pe o rază de 3 kilometri, precum şi a unei arii de monitorizare de 10 kilometri în jurul fermei, unde de altfel au fost instituite măsuri ferme de control al circulaţiei. Zona de 10 kilometri este considerată "zonă de risc ridicat", potrivit CE, care adaugă că aceasta este înconjurată de o "regiune de risc scăzut" în care au fost, de asemenea, impuse o serie de restricţii de circulaţie, precum şi măsuri adiţionale de protecţie pentru fermele de păsări.

CE notează că acesta este primul caz de gripă aviară de tip H5N1 înalt patogenă depistat în UE în ultimul an. Ultimul caz, confirmat în martie 2009, fusese depistat la nişte raţe sălbatice din Germania.

Consilierul ministrului Sănătăţii, Geza Molnar, a declarat că veterinarii au găsit 49 de păsări moarte în două gospodării şi că s-au luat măsuri pentru supravegherea atentă a zonei. "Până acum, nimeni în lume nu a dovedit că gripa aviară se transmite de la om la om", a spus Geza Molnar, citat de Mediafax. El a adăugat că autorităţile au recomandat oamenilor "să nu se apropie de păsările moarte, de păsările sălbatice din zonă, să nu dea voie păsărilor din curte să intre în casă, iar copiii să nu se joace cu mortăciuni".

Consilierul a arătat că în zonă locuiesc aproximativ 300-400 de oameni, fiind vorba despre o localitate izolată. Molnar a adăugat că fiecare caz de viroză respiratorie la om va fi investigat şi că vor fi recoltate probe pentru analize. Direcţia de Sănătate Publică a trimis un medic pentru a asigura permanenţa în zona respectivă. Supravegherea focarului de gripă aviară intră în responsabilitatea medicilor veterinari, respectiv a Ministerului Agriculturii, a precizat consilierul ministrului Sănătăţii.

×
Subiecte în articol: observator